Sunt creață, în puii mei!

I didn’t know I was pregnant era o emisiune la care nu m-am uitat niciodată, dar și din promo-uri îmi venea greu să cred că poți ajunge să naști și să nu fi știut niciodată că ai un copil în tine. Acum, după ce-am fost și eu gravidă, cu atât mai puțin îmi vine să cred așa ceva.

Anyway, am început cu o comparație, pentru că și eu aș putea spune că „nu știam că sunt creață”. Bine, sunt deja la al doilea moment de genul, adică am și memoria scurtă.

Mama mea m-a învățat când eram mică (și-aveam o coamă până peste fund) că după ce mă spăla pe cap, mă usca bine și cel puțin o oră după nu ieșeam din casă (primăvara, toamna și iarna, că vara aveam voie). Am păstrat obiceiul ăsta și acum, la fel cum l-am păstrat și pe ăla de a dormi cu șosete, dar asta e altă discuție. Dar, din când în când, mai sar peste partea cu uscatul cu foehnul și am reacția din titlu. Având mai tot timpul părul lung, vara, când nu mi-l uscam, îl prindeam repede într-un coc în vârful capului și asta era. Când îl desfăceam, stătea ondulat de la cum fusese prins.

Însă, într-o vară, m-am decis să-l suport liber (pentru că nu prea îmi suport claia de păr liberă pe spate pe călduri de peste 25 de grade), chiar de petrecerea-mi de burlăciță. Neajutat să se usuce cu nici un aparat, poate doar fixat cu fixativ, nu mai știu exact, arăta așa:

Ăsta a fost primul moment în care am observat că-s creață. Vă dați seama că atâția ani de zile părul meu nu s-a uscat natural decât la ștrand sau la mare când era îmbibat de clor sau sare și oricum stătea ca naiba?

Mbuuuun…

Am venit în Germania cu o claie de păr care m-a enervat la culme. Am căutat o româncă să mă tundă, că la coafor nu mă înduram să dau peste 20 de euro și nici să nu știu să le explic ce vreau. N-a ieșit tocmai ce am vrut eu, dar nici nu prea se putea, că nu-l aveam destul de lung. La prima spălare după tuns si după întins, mă așteptam să-mi stea vâlvoi. Sigur că așa stătea. Doar că după ce m-am maimuțărit un pic în oglindă, mi-am făcut un selfie și l-am pus pe Facebook. Parcă nu mai eram așa dezamăgită de părul meu după ce-am fost încurajată de like-uri și m-am decis să mi-l asum. Pentru 10 minute. După care l-am întins. Mi-am zis că mi-l asum de la următoarea spălare pe cap. Nu m-a dat pe spate nici atunci. Însă acum două seri, îmi era atât de lene să-l usuc că m-am culcat cu el ud. Dimineață parcă îmi băgasem degetele în priză și freza lui Einstein e de-a dreptul fashion pe lângă cum îmi stătea mie părul.

Doar că s-a întâmplat un lucru miraculos. Am apelat la niște agrafe și-am făcut asta:

owned-it

Și mi-a plăcut. Și m-am hotărât să nu mă mai usuc pe cap cu uscătorul decât atunci când e musai nevoie. Și dacă așa e starea lui naturală, să nu-l mai îmblânzesc cu aparate.

sursa foto: bad hair day > Shutterstock