Până și Ada are un venit

„… în Germania. Numai eu nu.” ar fi continuarea titlului. Si continuarea continuării ar fi: „Numai eu și Ricky nu facem bani aici.”

kindergeld
Desigur că vorbesc despre banii din alocația Adei, bani care au venit cu foarte mult timp înainte decât ne așteptam. Dar să o iau de la început.

*** articol care ar putea interesa doar persoanele care sunt sau intenționează să se mute în Germania ***

Înainte să ne mutăm, Nicoleta (doamna drăguță pe care am cunoscut-o pe grupul de mame din Germania) mi-a povestit despre alocația de aici și despre ce trebuie să fac. Am mai citit apoi pe același grup de Facebook că unele mame așteptau și de 6-7 luni să le intre banii, deci cumva parcă nu mă grăbeam să renunț la cei 200 de lei din România cu care mai plăteam facturile de acasă.

Însă după ce-am rezolvat cu toate treburile administrative, eram în regulă cu absolut tot, m-am dus la Familienkasse să întreb care-i șpilul, ce acte îmi trebuie și ce trebuie să fac. Știam în mare, dar parcă mai bine e când îți spun chiar ei. Actul pe care nu îl aveam era dovada sistării alocației din România, pe care l-am rezolvat în 3 zile pentru că aveam contactul unei doamne care lucra chiar la alocații. I-am scris un mail, i-am trimis actele de care avea nevoie scanate, a făcut cererea în numele meu și în câteva zile aveam adeverința pe mail. Pentru că absolut nimic n-am rezolvat în Germania fără 3 drumuri, m-am dus a doua oară la Familienkasse să le spun că am adeverința și să îi întreb dacă e nevoie de o traducere legalizată. Mi-a spus că adeverința poate fi tradusă și de un prieten care vorbește și scrie germană, iar celelalte acte sunt: certificatul de naștere al Adei, copie după Meldebestätigung (înregistrarea la primărie), niște formulare de la ei completate (care, apropos, erau traduse în română) și o hârtie (tot de la ei) completată de cineva de la primăria de cartier (Bürgeramt). Pentru formularele alea însă era nevoie să ai un fel de CNP nemțesc (Persönliche Identifikationsnummer), pe care îl obții după înregistrarea la primărie. Dacă nu te înregistrezi, nu-l primești, așa că… ghinion, n-ai acces la mai nici un beneficiu. Noi avem fiecare numărul ăsta al lui.

Am strâns actele și într-o săptămână le-am și depus. Adică pe 3 martie. Doamna de la ghișeu mi-a spus că o să primesc o scrisoare (d’oooh, ăstora le place să trimită scrisori la fel de mult cum îmi place mie să le primesc). Nu mi-a spus în cât timp, dar după ce-am citit pe grup mă asteptam să dureze câteva luni. Mi-a picat fața când am văzut scrisoarea după fix 8 zile, într-o sâmbătă chiar. Mi se aprobase cererea și mă anunțau că alocația (190€) pentru Ada va intra lunar în contul nostru până în anul 2033, când ea va împlini 18 ani. Și va începe din Aprilie. Cel puțin așa am înțeles eu, dar aparent n-am înțeles bine pentru că banii au întrat în 15 martie… „Uimită”, e un adjectiv slab ca să-mi descrie starea. Dar „fericită” și „mulțumită” sunt chiar potrivite. Nu știu ce am făcut bine sau cărui fapt i se datorează această viteză de rezolvare, dar ideea e că s-a rezolvat mintenaș.

Încă o dată:

Acte necesare pentru obținerea alocației în Berlin

– adeverință doveditoare a sistării alocației din România (pentru sistare e nevoie de: CI-ul titularului alocației; certificatul de naștere a copilului; copie după Meldebestätigung-ul din Germania; o cerere de sistare)
– traducerea adeverinței de sistare în limba germană (poate fi făcută de un prieten, nu e nevoie de copie legalizată)
– certificatul de naștere a copilului
– Meldebestätigung-ul care demonstrează că părinții și copilul sunt înregistrați în Berlin
– un formular primit de la Familienkasse care trebuie dus la Bürgeramt și completat de un funcționar de acolo
– două formulare de la Familienkasse disponibile și în limba română (se cere Persönliche Identifikationsnummer-ul părintelui care face cererea și al copilului)

Pont: e mai rapid poate la o Familienkasse de cartier, nu la cea principală.

Dacă totul e în regulă, sunt șanse (și dovezi) că nu trebuie să aștepți cu lunile să se aprobe și să intre alocația copilului.
Sper să ajute pe cineva informațiile astea.