Șocată și îngrețoșată și neplăcut surprinsă

Am auzit în câteva rânduri și-am citit în câteva locuri că Berlin is not Germany. Mi-au povestit mamele la întâlnire că au văzut bărbați urinând în mijlocul șoselei sau defecând (să nu vorbesc urât) la intrarea în supermaket. Sau chiar cupluri făcând sex în metrou. N-am avut „privilegiul” până acum să fiu martoră la așa ceva – nu că mi-aș dori – dar am fost la altele două, care m-au făcut să-mi adun mandibula de pe jos.

Martorii lui Iehova

În Timișoara, martorii sunt insistenți și nu se lasă cu una cu două. Cu toate astea, pe la noi n-au mai fost în vizită demult, am și uitat de existența lor.
Însă mi-am reamintit brusc în Berlin, când m-am trezit cu doi la ușă. Am văzut broșuricile și mi-am dat seama pe loc cine sunt și ce vor. Le-am spus că nu vorbesc suficientă germană cât să ne înțelegem, dar oricum știu ce vor să-mi spună și nu sunt interesată. Le-am închis ușa în nas. La întâlnirea de mame, una dintre ele, nemțoaică get-beget ne-a povestit despre întâlnirea ei cu martorii din aceeași zi. Cred că aveau ceva target sau muncă de teren că aparent nu numai la noi în zonă au fost în vizită. Tipa e ceva intelectuală, cu studii pe diverse teme, dintre care unul și pe religia asta. Și ea a avut mai mult timp și chef să stea de vorbă cu ei. Și le-a explicat frumos că știe că nu sunt recunoscuți ca instituție creștină, că nu sunt biserică, ci organizație și că, dacă vor să iasă din cult, dar se tem, pot oricând să ceară ajutor și să nu le fie frică. A reușit să-i enerveze.

Țiganii la grătar în parcare

Dacă martorii m-au șocat, ăștia m-au îngrețoșat de-a dreptul. Scârbă și greață și stomac întors am simțit când am ieșit din bloc și i-am văzut și i-am auzit.
Mi-au ajuns la urechi nenumărate povești cu oameni care fac grătare, taie porci sau găini în spatele blocului, dar de văzut n-am văzut niciodată. La mine în spatele blocului nu s-a întâmplat niciodată așa ceva. La mine în spatele blocului în Timișoara.

În spatele blocului în Berlin e altă poveste. Cea din poză:

Manelele urlau cât să nu îi deranjeze și pe cei de la etajul 10 în sus, fumul te îmbia la un mic, iar limbajul te făcea să vrei să intri în pământ de rușine că pe pașaportul lor scrie România. N-am fost xenofobă până acum, dar devin. Atât de prost m-a făcut grupul ăsta de țigani să mă simt, atâta rușine m-a cuprins că am vrut să fac ceva. Și-am făcut. Am trimis poza și niște explicații pe mail celor de la Berlinovo și le-am descris gălagia și mirosul, dar mai ales gestul, care, conform contractului e interzis, dar fac pariu că țiganii nici nu au citit contractul ăla. Aștept răspunsul ei cu sufletul la gură.

Revin cu noutăți.