Viața fără IBAN

Să reluăm relatarea de unde am rămas. Relatarea despre începuturile traiului în Berlin.
Data trecută eram bucuroasă nevoie mare că aveam Meldebestätigung-ul, care am crezut eu că e Sfântul Graal. Mda… într-un fel e, doar că imediat pe locul 2, cel mai important lucru aici e un cont în bancă.

Dacă n-ai cont în bancă, nu îți primești salariul și nu poți plăti chiria, chiar dacă ai bani. Constat că în țara asta, banii sunt ca vântul, știi că există, dar nu-i vezi. Cum adică? Păi toate plățile de întreținere (chirie, curent, internet etc) se trag din cont și nu poți plăti cash, iar salariul intră exclusiv pe card, nu-i chip să primești banii în mână. (Asta dacă nu lucrezi la negru, evident, că atunci doar așa îi primești.) Motiv pentru care, Sotzu nu și-a primit leafa pe luna ianuarie și o va primi când le va da celor de la HR un IBAN. Dacă vrei să plătești chiria cu bani lichizi și te duci la bancă precum un om de încredere ce ești cu intenția de a completa un ordin de plată și de a depune banii în contul proprietarului, ghici ce? Nu poți, pentru că tu nu ai un cont. M-am dus la Sparkasse (banca la care au cont Berlinovo) să plătesc chiria pe luna februarie și deși i-am spus domniței de acolo, în engleză, că nu am cont la banca lor, că nu am, de fapt, nici un cont în Germania, dar am bani și vreau să-mi plătesc chiria, mi-a spus că nu se poate fără cont. Say whaaaat???

Ce-am făcut, însă, pentru a deschide un cont? Păi, am cam pierdut o săptămână degeaba, pentru că am țintit cel mai sus, și anume la DKB. Spuneam data trecută că-i o bancă online, foarte sigură, foarte șmecheră, dar și cu multe criterii de respingere. Evident că ne-au respins, iar răspunsul l-am primit după o săptămână, timp în care am fi putut deja avea un cont la orice altă bancă cu ghișeu fizic, în care puteai intra și vorbi direct cu un om. După ce am primit scrisorica cu refuzul, ne-am dus la Postbank, the next best thing, vinerea trecută, cu 15 minute înainte să se închidă. Le-am explicat ce vrem, dar „nu putem acuma, mai sunt 15 minute până închidem.” Ne-au făcut programare pe marți la 18, au făcut copie după pașaportul Sotzului și după Meldebestätigung și ne-au dat o carte de vizită. Înainte să plecăm, i-am întrebat, evident, cât durează să deschidem un cont. Dialogul ce-a urmat m-a lăsat cu gura căscată. „O zi sau o săptămână.” Întrebarea evidentă pe care am pus-o: „Cum putem face să îl deschidem într-o zi?” ”Ah, păi nu de noi depinde. It’s the machine that decides.” M-am blocat pentru câteva secunde până am procesat că, de fapt, eram la mila programului de pe calculator. Nici nu mai știam ce să zic altceva în afară de OK, am luat programarea, cartea de vizită și le-am urat „weekend plăcut”. Cu norocul nostru de până atunci, mă așteptam să dureze o săptămână, daaar, ce să vezi minune, „mașina” a decis în favoarea noastră.

Cum ne-am văzut cu IBAN-ul în mână, mai că n-am ieșit fugind din bancă să mergem la Media Markt să ne facem contract de internet. La 1&1, providerul de net pe care l-am ales pentru că-i cel mai rapid și cel mai lăudat pe forumuri, din 3 opțiuni, cea mai rapidă nu era disponibilă în Berlin (în România cred că ar fi fost de-a dreptul înceată), iar a doua ca viteză, aia pe care o doream noi, nu se putea instala la adresa noastră, n-am înțeles prea bine din ce motiv. Așa că ne-am pricopsit cu o vai-ș-amar de viteză la internet, dar vestea bună e că ne putem schimba planul tarifar dacă ne mutăm în alt cartier… practic în oricare altul după spusele vânzătorului. Daaaaar, nu mai comentez, bine că se rezolvă și asta și mai bine cu înternet încet decât deloc. Cam în două săptămâni, ar trebui să mă lăfăi online… oh, wait…

Cei de la asigurări s-au mișcat mai repede, am primit scrisorică de la ei după vreo 3 zile de la încheierea contractului și luni m-au sunat să-mi spună că vom primi o altă scrisorică ce confirmă deschiderea asigurării. Și da, a fost o convorbire în germană, între mine și domnișoara care ne-a făcut actele. Mă rog, ea a vorbit clar și încet, iar eu am zis doar că sunt Frau Lișteveanu, că am înțeles ce-a zis și ca îi mulțumesc de telefon. În  timp ce ea vorbea, eu tot căutam o fereastră să îi spun să trecem pe engleză, dar până la urmă n-a fost nevoie că am înțeles ce-a vrut să-mi comunice și m-am și făcut înțeleasă. Îhîm, sunt mândră de mine 🙂

Tot în germană am reușit să înregistrez și câinele la primărie, am completat un formular și-am primit o tabliță pe care acum o poartă la zgardă. Tablița asta mă obligă să plătesc un impozit anual de 120€ pentru Măria Sa, Ricky. Apropos de asta, din discuțiile cu oamenii de pe aici, cu vară-mea, cu mamele… am aflat că-s mai nemțoaică decât nemții că nici o persoană posesoare de animal de companie pe care am întâlnit-o nu și-a declarat câinele la primărie. Oh, well…

Acum mai trebuie să găsesc un pediatru, dar până nu vin cardurile de sănătate nu mă prezint la nici un doctor. Oricum nu mai e mult. Ada a împlinit deja 6 luni și, pe lângă vaccinurile pe care nu le-a făcut la timp, mai trebuie să înceapă și diversificarea. Am puține emoții și aș vrea să vorbesc cu un doctor înainte să mă apuc să-i dau una-alta. Plus că n-am nici internet să mă documentez și să citesc sau să vorbesc cu prietene care au trecut deja prin asta. Știu că trebuie să încep cu morcovi, păstârnac, avocado, țelină, banane, măr… dar prefer să-mi confirme un medic.

Timpul liber mi-l petrec făcându-mi drumuri. În fiecare zi mă duc undeva, să ies din casă măcar câteva ore. Vremea e îngrozitor de schimbătoare și nu prea pot ieși întotdeauna cu Ada la plimbare prin zonă. Oricum n-am ce să văd în afară de reprezentanțe de mașini. Bate vântul de ne ia pe sus, plouă mărunt sau normal, e ceață și frig, dar din când în când mai e și câte o zi frumoasă și Berlinul strălucește. În rest… mă uit la seriale, la filme, mă joc cu Ada, citesc foarte puțin, am fost în vizită la Nicoleta, una dintre mamele de pe grupul de pe Facebook, am fost la întâlnirea de mame și bebeluși, iar în weekend ne bucurăm și de tati, care, bietul de el, trăiește doar de la weekend la weekend, că în rest își petrece timpul la lucru sau prin mijloacele de transport în comun. Din când în când mai merge și la bazin, dar încă nu a găsit orarul perfect.

Cam așa stau lucrurile și frustrările, deși credeam că s-au redus, continuă să apară.