Idei de părințenie III
În ultima vreme, m-am reapucat de citit bloguri și cu ocazia asta mi-am adăugat în reader niște bloguri de mame & parenting că na, să mai citesc și eu una alta, că prea am impresia uneori că le știu pe toate. Până acum n-am citit mare lucru și chiar cred că fac bine ce fac, din moment ce am un copil atât de cuminte, de dulce și de zâmbicios. Dar cum n-am inventat eu gaura la macaroană, m-am dat jos de pe norișorul meu și-am zis să mai învăț chestii noi. Și pentru că-s generoasă, share-uiesc cu voi ce-am aflat, că îmi plac discuțiile din exemple proprii.
Prin blogul Cristinei Oțel, l-am descoperit pe cel al Uraniei Cremene. Da, știu, am trăit sub o piatră până acum și nu știam că Urania Cremene are blog. Nu dați cu pietre, nu v-am spus că trăiam în sfera mea, nemuritoare și rece, ca să-l citez pe Eminescu și să mă dau deșteaptă? Și prima chestie pe care am învățat-o e cum să îți înveți copilul să fie generos. Păi punându-ți două întrebări:
1. „Tu îți împarți toate lucrurile cu toată lumea?”
2. „Cum te-ai simți dacă cineva ar da un lucru de-al tău altcuiva și nu ți-ar cere voie?”
După ce răspundeți la întrebările astea, puneți copilul în locul vostru și o să aveți răspunsurile. Dacă nu, vi le dă Urania în clipul ăsta.
De pe Jurnalul unei mame am citit un articol despre nevoia bebelușilor de a plânge. Raportat la cazul nostru, Ada nu plânge fără motiv, deci nu trebuie s-o șâșâi, să o legăn, să o calmez, să îi iau gândul de la motivul pentru care plânge. Cel puțin nu acum, om vedea pe viitor care sunt baiurile care pot apărea și-o să acționez în consecință. Însă altceva mi-a atras atenția din articol, și-aș vrea, dacă se poate, să-mi spuneți dacă se aplică:
Există studii care demonstrează trauma asupra bebelușilor cauzată de un travaliu prelungit sau de o naștere cu probleme, de exemplu. Acești bebeluși sunt foarte agitați, dorm puțin, întâmpină dificultăți în alimentație.
Eu am avut un travaliu scurt, de câteva ore, am născut prin cezariană la cerere, nu recomandată în mod special și am un copil super cuminte și vesel. Mă întreb dacă asta să fie legătura. Mă ajutați cu exemple proprii?
Revenind la Cristina Oțel, am citit un articol mai vechi de al ei în care povestește despre pedeapsa copiilor prin izolare, în special pusul la colț. Cred că doar de două ori am fost pusă la colț, o dată împreună cu vărul meu și o dată la grădiniță, dar cu ultima se poate să mă înșel. Fenomenul nu prea mi-e cunoscut, prin urmare nici nu cred că m-aș fi gândit vreodată să îl aplic copilului meu. Iar după ce am citit asta nici atât.
Alfie Kohn, Dan Siegel si Aletha Solter sunt doar cativa dintre expertii care atrag atentia asupra faptului ca retragerea iubirii e cea mai infricosatoare experienta pentru un copil. E un comportament care duce la teama, nesiguranta, manie si scaderea stimei de sine. E ca si cum i-am invata pe copii ca iubirea, grija, atentia pot fi oferite si retrase oricand pentru a obtine anumite reactii si comportamente de la ceilalti.
Mai citesc, mai share-uiesc, share-uiți și voi.
Da, pe astea le citesc si eu, pe langa Ioana (printesaurbana) si Diana (gangblog). Si Cup Of Jo, pt o perspectiva din afara, are o serie de articole despre mame din alte tari, tare interesanta.
Si puica mea tot asa zambareata e, activa si a plans putin cand era bebe mic. Dar mereu cu motiv (trebuia schimbata, ii era foame sau cald etc). E inca un bebe cuminte (whatever this means :)) dar foarte activa si energica. Nu stiu daca are legatura cu felul nasterii, la fel ca tine am nascut si eu, cezariana dupa ce s-a rupt apa, ceruta din motive medicale.
Greu de facut legatura cu nasterea. Gemeni, deci nascuti la fel ( ceza). Unul e zambicios toata ziua si maraie cu motiv dar plange noaptea in somn si nu doarme mult fara om in contact cu el. Celalat e opusul. Maraie incontinuu ziua, plange (urla ) din orice motiv ( ca l-a atins frate-su de ex), dar noaptea doarme ca butucul. Deci..
Cezariana la cerere, fara travaliu (daca era dupa fii-mea si acum era tot in burta, ca nu se dadea dusa). Copil linistit in general, dar a avut si niste crize tepene de plans. Am realizat pe la 4 luni ca facea urat de cald (e foarte calduroasa). Nu stiu daca e vreo legatura, eu nu mi-am propus sa candidez la titlul de mama anului inca din maternitate, asa ca, dupa luni de citit, discutat si sfatuit cu doctorita mea, am ales cezariana. Am terminat treaba repede (20 de minute), copilul a fost bine merci, eu m-am refacut socant de repede. E oricum irelevant cum nasti (atat timp cat nu pui in pericol fatul), mama esti in zeci de ani de parinteala, nu esti mama doar ca ai nascut ‘natural’. In conditiile astea maica-mea ar castiga premium Nobel la mamicenie, desi m-a tinut exact cat a fost nevoie in maternitate si apoi m-a pasaportat. Deci e cu dus-intors si faza asta 😀
A mea are 3ani și 8 luni dar tot mai caut informații, idei, soluții. Imi place Urania Cremene, printesaurbana.ro
mie ideea gasita la Urania mi se pare ceva de genul ‘Da, ma, cum de nu m-am gandit la asta?’ E atat de simplu si de logic si de asa ma bucur sa mai aflu cate o chestie noua. Poate vine si natural, dar inca nu ma pot intelege cu Ada si pana atunci mai extrag cate o informatie de pe unde pot.
Mulțumesc mult că-mi citești blogul. Răspunsul meu este un alt fel de a arăta că și eu citesc ce scrii tu :). Nici eu nu le știu pe toate, dar sunt foarte deschisă la a primi informații și le și aplic, numai să le simt potrivite pentru mine. Pentru că eu cred că, atunci când vorbim despre oameni, totul este relativ și ce-mi este mie de folos poate să nu-ți fie ție. Revenind la articol, tot ce am citit în cartea pe care am și citat-o a Alethei Solter pare să fi fost scris pentr mine. Am dat un exemplu pe care eu l-am trăit, dar ideea principală este că și bebelușii se confruntă cu stres și că modalitatea principală de descărcare a lui este plânsul ascultat, consolat. O zi frumoasă!
multumesc si eu ca-mi citesti blogul 🙂
eu nu citesc carti de specialitate din simplul motiv ca nu prea tin minte ce citesc si n-am rabdare sa conspectez. asa ca apreciez mamele care citesc si scriu dupa despre asta 😛 cum ai facut si tu, sau Cristina, sau Ioana. deci, multumesc 🙂
Eu nu prea citesc bloguri de parenting, pt ca sunt o fire f analitica si multe mi se par cu pitici. De ex otilia mantelers, am citit-o o vreme, pana cand a luat-o usor pe aratura, deloc nu rezonez cu prostii gen reconectare sau descarcare prin lasat copilul sa loveasca perne sau sa ma insulte, si mai are din astea, brrr ?
O citesc pe printesa urbana pt ca imi place cum scrie si de cele mai multe ori le zice bine, dar nu rezonez decat general,in linii mari, in fine, imi place de ea dar strict informativ mie imi foloseste prea putin
Imi place f mult mara, me and my monkeys, cu stilul ei de parenting ma identific cel mai mult si, desi nu e un blog de parenting, zice ea, mie imi e f folositor si practic, plus ca ma amuza
Te mai citesc pe tine si pe septembriejoi (cool blog de beauty) in mod regulat si in rest am ajuns la o auto-suficienta confortabil a in materie de parenting ? mi se pare ca ma descurc singura, oricum de-a lung ul astor 5 ani tot cel mai bine au functionat logica si intuitia mea (sunt si f modesta ?)
ati ajuns cu bine? V-ati instalat?
cum ziceam mai sus, eu le citesc pentru ca nu am rabdare sa citesc carti 😛
nici eu nu rezonez cu tot ce citesc si ma cam enerveaza trendul asta de parenting unde sa ii dai libertate deplina copilului. da, ii dai libertate, dar pana la un punct si NU trebuie sa fie NU.
daaaa, pe Mara o ador si eu, gandesc foarte asemanator cu ea. am mai descoperit un blog care e scris in acelasi stil, dar nu stiu acuma adresa, eventual revin pe mesaj privat cu ea.
si eu iti citesc blogul de fiecare data cand intru pe blogul meu si in plus atunci cand nu stiu unde am auzit de o carte. te suspectez pe tine sau pe Lavinia (rosuvertical).
am ajuns cu bine, da. deocamdata stam la verisoara mea 🙂 de vineri ne instalam ‘la noi’.
Uaiii…am trait sub o stanca!Habar nu aveam ca exista Urania Cremene! Eu cred ca meseria de parinte nu se invata de pe bloguri. Ce este valabil la un copil nu merge deloc la altul. Personalitati diferite. Nu exista in ca un manual “Parintele perfect”. Inveti din greseli si oricum in clipa in care stii binisor ce sa faci, copilul creste si tu treci la o noua etapa unde iar inveti din greseli si tot asa… Ca reguli generale insa, aplicate de mine de-a lungul a 16 ani:
-nu-l tine intr-un bol de sticla
-vorbeste cu el
-nu pune visele tale in viata lui
In rest bucurati-va de cum creste…
-nu pune visele tale in viata lui
daca ar si stiut si parintii nostri asta…
inca ma lupt cu chestia asta, noi suntem cumva-cum-ar-veni foarte ‘realizati’, adica avem tot ceea ce ne-am dorit NOI de la viata (+confortul material bagat in sistem cu lingurita, il avem si pe asta), insa parintii mei sunt asa dezamagiti si neimpliniti… si nu reusesc sa inteleaga si sa perceapa si sa se bucure pur si simplu ca sunt fericita
azi am vb cu ei pe skype si na, ma descarc aici. degeaba sunt manager la o firma olandeza in olanda, scrisul e pasiunea mea si scriu de meserie acum, barbatul meu are jobul visurilor lui care ne permite financiar tot felul de alte visuri mai pamantesti, avem un copil sanatos, frumos si bun si ne iubim, degeaba, daca nu sunt profesoara la dorohoi maritata cu un popa, puii mei…
I hear you sister. Si nu vorbesc de ai mei, Dumnezeu sa-i ierte. Vorbesc de socri, dar asta e o discutie pe care n-o vom avea pe blog. 🙂
nu stiu daca sunt de acord cu ideea ca parentingul nu se invata de pe bloguri. adica eu urasc sa mi se spuna ce sa fac, dar intotdeauna apreciez o informatie cu care rezonez si pe care as vrea s-o pun in practica. nu stiu daca chiar o sa ajung sa o pun, pentru ca abia la fata locului si cand vine momentul o sa stiu ce trebuie sa fac si daca-mi aduc aminte ce-am citit,bine, daca nu, la fel de bine.
Daca primele doua erau deja legi in ceea ce priveste educatia copilului, pe a treia nici n-o pun la socoteala pentru ca in vecii vecilor n-as vrea ca fata mea sa traiasca visele mele. de visele mele ma ocup eu si atat. pe ale ei, ea e datoare sa si le indeplineasca.