Rușinea de a te întoarce

Odată cu anunțul plecării în Germania, mă simt iar ca în perioada sarcinii când toată lumea mă avertiza sau mă amenința că „vai ce greu îmi va fi”. Dacă la sarcină se pricepea toată lumea, la plecarea din țară, sfaturile și grijile excesive nu vin de la necunoscuți, ci de la cei mai apropiați, care fie filtrează momentul prin propriile experiențe, fie vorbesc din inchipuite sau din bănuieli.

Din nou se pierde din vedere că experiențele personale nu se aplică în general, chiar dacă sunt câteva generalități, cu greu doi oameni trec prin aceeași situație în același fel. Pierd din vedere că poate ce i-a frustrat pe ei s-ar putea să nu ne frustreze pe noi, ce și-au dorit ei nu ne dorim și noi, așteptările lor nu sunt și ale noastre, posibilitățile lor nu sunt și ale noastre.

Am intrat pe niște grupuri de români în Berlin și mame din Germania și am găsit o grămadă de informații, chiar și fără să le cer. Când le-am cerut, evident că fiecare a scris din propria pățanie, cu optimism, pesimism sau panică în glas. Am devenit deja imună și refuz să mă mai sperii, să îmi fac griji sau să mă gândesc că vai, dacă nu găsim chirie, cine știe ce o să se întâmple. Până nu ajung acolo, nu prea am ce face de aici, deși am încercat. Am citit tot ce se putea citi, am contactat bănci, agenții imobiliare, site-uri de imobiliare, airbnb, site-uri care oferă chirii temporare, așteptăm răspunsuri de la mai toți, de la compania la care va lucra Sotzu, deci consider că sunt informată și că știu cât de cât la ce să mă aștept. Altfel spus, pe placul celor panicoși, mă aștept să-mi fie teribil de greu. Dar vreau să vă spun două lucruri:

1. Suntem pregătiți să ne fie greu, să luăm viața în piept într-o altă țară. Nu ne așteptăm la un covor roșu așternut pentru noi la intrarea în Berlin și la un comitet de întâmpinare care să scandeze și să afișeze pancarte cu „Bine ați venit!”.

2. Pentru orice problemă există soluții. Doar din moarte nu te poți întoarce și doar bolile (unele dintre ele) n-au remediu. În rest, ORICE, într-un fel sau altul, se rezolvă.

O altă grijă foarte mare a multora e „Vai, dar dacă nu reușiți, dacă nu îl rețin pe Sotz după cele 6 luni de probă?” Vai, ce-o să fie atunci? O să murim pe loc sau o să ne scoată cu forța din Germania. Ce puii mei să facem?? O să căutăm altceva sau ne întoarcem. Aaaaah, dar cum să ne întoarcem, nu ne e rușine să spunem că n-am reușit? Numai să-mi zică cineva așa ceva și răspunsul meu va fi ăsta: „Marș din fața mea!”. Cum adică să-ți fie rușine să te întorci? Cum adică să simt că dacă n-a mers în Germania (sau altă țară) am eșuat în viață? CUM să crezi așa ceva? Cum să-mi spui așa ceva? Rușine să-ți fie dacă ai considerat că cineva a eșuat în viață dacă s-a întors în România. Motive pentru a te întoarce sunt mii, eșecul nu e niciodată unul dintre ele. Există situații care au mers prost, care nu s-au finalizat cum te așteptai, dar în nici un caz nu e un eșec, o greșeală. E o experiență, asta este. O EXPERIENȚĂ din care ai învățat ceva. Adică, dacă, de exemplu, nu-ți place printre nemți, stai acolo să nu cumva să vină vecina de la 2 să-ți râdă în față că ești un ratat și te-ai întors în România. Dacă n-ai fost compatibil cu prima companie care te-a angajat sau cu colegii sau cu stilul de lucru, să stai acolo, nu cumva să te întorci în România să zică prietenii că nu ești destul de bun pentru alte țări. Mă omoară psihic și nervos ideile și mentalitatea de genul ăsta.

Celor care totuși gândesc așa și dau pe aici să citească rândurile astea, băgăți-vă în cap faptul că nu avem nimic de pierdut (noi sau alții). În cazul nostru, în particular, avem un acoperiș sub care ne putem întoarce, și atâta timp cât avem capete funcționale pe umeri și două mâini, n-o să murim în veci de foame. Nu ne e rușine să muncim și nici nu fugim de muncă. Avem așteptări realiste și nu avem impresia că dacă ne mutăm în Germania o să ne îmbogățim subit sau dacă ne întoarcem în România suntem niște săraci. Apropos, nu banii sunt motivul pentru care plecăm, dacă se întreba cineva. Aici sunt câteva motive.

Ah, că m-am inflamat și-am fost cam acidă, dar pe bune că nu mai pot cu grija pentru capra vecinului și cu panica inutilă.