Wanderlust amorțit

Nu trebuie să fii cititor fidel al acestui blog ca să îți dai seama că una dintre pasiunile mele e călătoria. E de ajuns să te uiți în meniul de deasupra pozei din header și să vezi că am o pagină numită Călătorii. Sau poți da scroll și vei vedea că sub articole am două categorii mari și late: „tomata călătoare” și „tomata cititoare” (o altă pasiune la fel de arzătoare).

Totuși, dacă ești cititor fidel, probabil ai observat că anul ăsta articolele din călătoriile mele au lipsit. Pentru că și călătoriile au lipsit.

2015 a fost singurul an din cel puțin ultimii 10 în care n-am călătorit deloc. Vizita de o zi la București pentru un concert și două drumuri la Szeged nu se pun. Aveam planuri mari pentru anul ăsta. Voiam să văd câteva orașe din Elveția în primăvară și Malaga cu împrejurimile ei în vară. Am plănuit să-mi încep anul în Slovenia, prin peșterile ei. Doar că la sfârșitul anului trecut, aflând că sunt însărcinată, am lăsat călătoriile deoparte. Am preferat să nu risc nimic, deși știam că nu prea are ce să se întâmple sau probabilitatea să se întâmple e destul de mică. Așa că am stat acasă și continui să stau cam până prin ianuarie.

Ce vreau să spun de fapt în articolul ăsta e că dorul de ducă, mâncărimea din tălpi pe care o resimt pe toată durata anului, nu numai în perioada concediilor, au amorțit. Nu le-am simțit. Nu mi-au lipsit, nu mi-a fost dor de alte meleaguri. N-am tânjit. Am acceptat că anul ăsta nu pot și gata. Mă rog, că nu vreau, nu că nu pot. Și pentru că mi-am impus să mai aștept un pic, încă nu tânjesc. E ca și când știu că pot să-mi fac planuri și bagaje doar de la o anumită dată și până atunci nici nu mă gândesc la destinații de vis. Adevărul e că și atacurile asupra Europei nu prea-mi dau ghes să mă gândesc cu jind la alte țări.

Însa nu pot să neg că sper din suflet ca la anul să recuperez tot ce mi-am dorit să văd și n-am reușit anul ăsta.