Măcar o noapte pe săptămână

Vă scriu după o altă noapte în care m-am trezit la 4:00. Sunt multe și dese nopțile astea, de când sunt gravidă. Era o perioadă când mă trezeam o dată pe săptămână, acum au trecut vreo 3 de când nu s-a mai întâmplat. Mă trezesc la 4 și ceva, după unul din drumurile nocturne la toaletă. Îmi sare somnul și încep gândurile. Uneori sunt macabre, prăpăstioase, pline de frici. Atunci îmi trag pătura peste urechi, mă ghemuiesc, mă apăr de ele. Alteori sunt speranțe, planuri, dorințe. Dau pătura la o parte, scot picioarele afară, mă întind. Iar alteori sunt încercări inutile de a adormi la loc, încercări care se termină cu butonarea telefonului, pornirea Kindle-ului și recuperatul cu lectura, sau cu dragalirea câinelui adormit, care, spre deosebire de mine, are ceva mai bun de făcut: să doarmă.

Câteodată adorm pe la 6, altădată înainte de a suna ceasul la 7. Atunci i se pare lui Moș Ene că-s sexy și vine la mine. De obicei, asta rezultă într-un mesaj trimis șefului în care-l anunț că nu-s aptă de lucru până nu dorm și că cel mai bine e să lucrez de acasă.

Nu știu cât de des mă va trezi Ada, dar am antrenament de ceva timp deja. I’ll be fine, măcar n-o să mai trebuiască să lucrez după o noapte de-asta…