Nimic nou pe frontul de vest

nimic-nou-pe-frontul-de-vesterich-maria-remarqueAutor: Erich Maria Remarque
Titlu original: Im Westen nichts Neues
Naționalitate: germană
Gen: roman de război
Anul apariției: 1929
Nr. pagini: 192
Traducere: Ilinca Pandele, Sanda Munteanu (Colecția Adevărul)
Ecranizare: mai multe
Citate: Nimic nou pe frontul de vest
Alte cărți de același autor:
Nota mea: 3/5

 
Dacă cineva mi-ar fi pus cartea asta în mână prin clasa a XI-a, după ce citisem Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război, și m-aș fi apucat de ea, aș fi aruncat-o cât colo după primele 10 pagini. Dar acum, la mulți, mulți ani după acel moment, am dus-o până la capăt, cu destul de mult interes chiar.

Nimic nou pe frontul de vest e despre război. Doar despre război. Cu tot ce implică el: dramă, suferință, moarte, neputință, disperare, dor, foame, sete, frig, boală, durere, nepăsare, obișnuință, frică, speranță și muuulte altele care nu-mi vin acuma în cap. Din păcate, secolul nostru nu e privat de războaie, așa că deși lucrurile nu se mai întâmplă așa cum s-au întâmplat, toate cele de mai sus tot ajung cumva la noi. Prin imagini, știri, reportaje, articole, mărturii. Mai ales de la americanii care-s mereu în război, deși la ei e pace.

Aș încerca să povestesc ceva despre carte să vă stârnesc puțin interesul, dar adevărul e că prea multă acțiune nu-i. Adică nu avem un fir narativ pe care să-l urmărim, să vedem ce i se întâmplă personajului, să ne țină în suspans. E viața de pe front povestita de Paul Bäumer, un tânăr de 19 ani, forțat să se înroleze când încă nici nu părăsise băncile școlii. El și mulți dintre colegii lui. Și-acolo se întâmplă asta:

– Războiul ne-a stricat, nu mai suntem buni de nimic.
Are dreptate. Nu mai suntem tineri. Nu mai vrem să cucerim lumea. Suntem niște fugari. Fugim de noi înșine. De viața noastră. Aveam optsprezece ani și începeam să iubim lumea și existența; dar a trebuit să le împușcăm. Primul obuz care a explodat ne-a lovit în inimă. Nu mai avem nici o idee despre activitate, năzuințe sau progres. Nu mai credem în ele, credem în război.

Nimic nou pe frontul de vest e o relatare, o mărturie, un jurnal, dacă vreți despre ce și cum se întâmplă pe front. Fără acte de curaj, fără decorări, fără dezertări, fără nimic spectaculos, doar despre degradarea soldatului într-un război pe care nu-l înțelege și pe care nu l-a ales.

E încă agitat și se amestecă imediat în vorbă, interesându-se cum izbucnește un război.
– De obicei, răspunde Albert cu oarecare superioritate, o țară aduce o ofensă gravă altei țări.
Dar Tjaden o face pe prostul:
– O țară? Asta nu înțeleg. Un munte din Germania nu poate jigni un munte din Franța. Și niciun fluviu sau o pădure sau un lan de grâu n-o pot face.

Cartea lui Remarque e  încă una despre care nu pot spune că mi-a plăcut, pentru că e atât de descriptivă și de explicită încât simți, vezi și trăiești tot ce îți povestește autorul. Și nu-i deloc un tablou sau o poveste frumoasă. Dar e bine de știut. E intensă și foarte exactă, asta da, mi-a plăcut. Faptul că Remarque a avut și sensibilitatea și luciditatea de a „transmite” atât de  clar știrile de pe front  fac din cartea asta una dintre cele mai bune cărți de război pe care le-am citit.