Prima mea păpușă

Am visat ieri noapte că voi avea o fetiță pe care o voi naște pe 8 august. Nu am vise premonitorii și nici nu cred că în viață se întâmplă exact contrariul a ceea ce-ți apare în vise. Nu cred nici că-n subconștient îmi doresc, de fapt, o fetiță în timp ce înnebunesc pe toată lumea cu preferința mea pentru un băiat. Totuși, visul ăla a schimbat ceva în mine. Nu radical, dar suficient cât să mă bucur puțin mai mult, dacă little alien e fetiță. Oricum sexul e deja stabilit din momentul în care ovulul a fost fecundat, așa că toate astea sunt discuții, lucrurile au fost deja decise. Doar că nu te poate împiedica nimeni să-ți exprimi preferința și cu atât mai puțin să te condamne că ai o preferință. De fapt stai că se poate, am fost deja pusa la zid pentru că am îndrăznit să spun că mi-aș dori băiat, dar na… îmi pasă de la foarte puțin înspre deloc.

Dar acest post nu-i neapărat despre potențiala mea fiică, deși are legatură cu ea. Când ne-am gândit să-i punem numele Ada, l-am ales pentru că-i scurt și pentru că sună bine pe lângă numele de familie. E frumos, nu ne aduce aminte de nici o altă persoană, nu ne botezăm copilul în cinstea sau amintirea nimănui. Ne place și ăsta e singurul motiv.

Doar că vorbind într-o zi cu colegele mele despre nume de copii și spunându-le că Ada nu-mi aduce aminte de nimeni, mi-am dat seama că mă înșel. Ada a fost prima mea păpușă. Poate nu chiar prima-prima, dar cea de care îmi aduc aminte cel mai bine și cu care m-am jucat cel mai mult. Am văzut în poze și alte păpuși, dar nu-mi aduc aminte de ele ca de Ada. O mai știu și pe Veronica, dar nu știu de ce, ea nu e așa importantă. Și când mi-am dat seama de coincidența asta, mi s-a părut că-i cel mai drăguț lucru să îi dau fiicei mele numele celei mai dragi păpuși.

Dar că tot veni vorba de prima păpușă, tare mi-ar plăcea să-mi povestiți de cea mai dragă jucărie a voastră 🙂