Filosofie personală: binele din rău

Cred cu tărie în faptul că totul se întâmplă cu un motiv. Și nu cred pentru că așa am citit pe poze de genul ăsta,

Ci pentru că am avut atâtea dovezi până acuma, încât și dacă vreau, tot nu pot ignora credința asta. Am început să mă gândesc și să-mi dau seama că în orice rău este și-un bine după moartea tatălui meu. Cum am tot repetat pe blogul ăsta de nenumărate ori, moartea lui a fost și continuă să fie cel mai rău lucru care mi se putea întâmpla. N-am cunoscut până acum (și sper să nici nu cunosc) tragedie mai mare ca asta. Mi-a fărâmițat sufletul și m-a trecut prin stări de care nici nu vreau să-mi aduc aminte. Și totuși, în tot răul ăsta, în răul cel mai rău, am găsit și-un bine. E un bine la care aș fi renunțat bucuroasă dacă cineva mi-ar fi cerut părerea, dar nu mi-a cerut-o și nu m-a întrebat ce prefer, așa că, după ce durerea s-a mai domolit, am apreciat cu ce am rămas. Și binele din moartea tatălui meu a fost faptul că am rămas cu un apartament și nu mai trebuia să trec prin chinurile Primei Case, prin căutat de apartamente, case, mutat și tot ce înseamnă asta. Mai ales prin cheltuieli enorme și datorii la bancă. Repet, e un bine pe care l-aș schimba oricând cu viața părinților mei și prețul pe care l-am plătit pentru a rămâne acasă e mult prea mare. DAR, e binele pe care l-am putut extrage din starea lucrurilor.

Un alt exemplu, mult mai recent și la fel de grăitor e următorul: am scris aici, cam pe scurt, cât de mult mi-am dorit un job. Pe lung sau în cuvinte mai mari, vă spun că e singurul job pe care mi l-am dorit atât de mult încât să mă rog pentru el. La Dumnezeu, la părinții mei, la toți sfinții din calendar. Mă vedeam acolo, în echipa aia, bătând străzile Berlinului și participând la ședințe. Aveam idei, aveam speranțe, eram pasionată, era dream job-ul la care n-am visat niciodată. Mă gândeam numai la el și în ziua în care am aflat că nu l-am primit, am făcut o scurtă depresie, am fost nervoasă toată ziua, mi-am luat liber de la lucru și-am venit acasă să plâng. Da, atât de mult mi-am dorit jobul ăla. Și am stat să mă gândesc că dacă tot nu mi s-a îndeplinit dorința asta foarte arzătoare (că doar se spune că dacă-ți dorești ceva cu adevărat, Universul conspiră să se întâmple), probabil altceva mai fain trebuie să se întâmple în locul ei. Și n-a durat decât câteva zile pentru a afla binele din răul ăla. Și binele ăla erau două liniuțe pe un test de sarcină. „N-a fost să fie” sau  „Nebănuite sunt căile Domnului” ar fi două dintre cele mai uzitate păreri care se putea aplica situației. Eu prefer să cred că e binele din rău. Dacă binele din primul exemplu l-aș schimba într-o clipită, pe ăsta nu l-aș schimba pentru nimic în lume. E cel mai frumos bine pe care îl puteam extrage dintr-un rău.

V-aș mai putea da o căruță de exemple, dar astea două, pentru mine, sunt cele mai grăitoare și cele care întotdeauna mă vor face să caut partea bună din ceva rău. Cred că totul se întâmplă cu un motiv și dacă ceva ce ți-ai dorit foarte mult nu se întâmplă, probabil ceva și mai fain urmează să ți se întâmple.

Poate-s eu excesiv de optimistă (n-ai prea zice zilele astea), dar dacă faceți un exercițiu de imaginație, poate îmi veți da dreptate. Gândiți-vă la lucrurile rele care vi s-au întâmplat și încercați să le găsiți partea bună. Nu există rău pur, la fel cum nu există nici bine pur.