Prostiile pe care le mâncam în copilărie
Vorbeam zilele trecute cu colegele pe Skype și din vorbă în vorbă, am ajuns cumva la ce tâmpenii mâncam prin copilărie. N-am reușit să-mi aduc aminte decât trei, dar completez dacă-mi mai aduc aminte.
Cacao + zahăr + apă = Nutella
Dulciurile erau destul de rara avis, chiar dacă aveam o mătușă în Germania și Ceaușescu picase. Eram prin gimnaziu, singură acasă când mama mea era în schimbul doi și mi se făcea poftă de ceva dulce. N-aveam ciocolată și să mânc zahăr gol nu-mi plăcea. Dar am descoperit că dacă freci două lingurițe de cacao cu 2 de zahăr și pui un strop de apă, se face o pastă dulce, cu gust de ciocolată. Am mâncat de asta în prostie. Cam de fiecare dată când n-aveam nimic dulce prin preajmă.
Zahăr + helas
Pe lângă gustul dulce, îmi plăcea și încă-mi place cel dulce-acrișor. De unde lămâi la discreție pe vremea aia? Helasul era mereu în dulăpiorul cu condimente. Puneam zahăr, șprițuiam cu un pic de helas, cât să-l înece și yum, ce bun.
Gălbenuș de ou frecat cu zahăr
După cum se vede, nu lipsea zahărul din nici o rețetă proprie. Nu mai știu cine m-a învățat să fac asta, dar cert e că de multe ori am înlocuit „Nutella” cu gălbenuș de ou frecat cu zahăr. Îmi era destul de greu să-l separ de albuș, și nu-mi plăcea deloc să frec fundul cănii cu linguriță, dar mă sacrificam pentru gust.
„Trifoi” acrișor
Habar n-am cum îi spune buruienii în discuție, dar arată ca trifoiul, doar că e acrișor la gust. Cum îl găseam prin iarbă, cum îl mâncam. Și nu eram singura. Eu și cu prietenele mele zici că eram iezi la păscut, cu atâta plăcere îl mâncam. Nu vă închipuiți că stăteam în patru labe și mâncam ca iezii, ce naiba?, suntem bipede și avem degete opozabile. Îl rupeam și-l mâncam simadicos fir cu fir. Nici n-are rost să vă mai spun că nu-l spăla nimeni. Direct din natură. Later edit: Am elucidat misterul: o prietenă cu care pășteam și care a terminat Silvicultura, mi-a confirmat că e trifoi și nu măcriș, deși așa îi spuneam. Măcrișul arată așa, iar trifoiul nostru așa.
Mamele din ziua de azi, cred că ar face un mic atac de panică dacă și-ar vedea copiii mâncând așa ceva chiar și o singură dată. Ale noastre nici nu s-au sinchisit. Și n-a murit niciuna dintre noi. Bine, asta nu înseamnă că eu aș fi mai flexată.
Dar voi? Ce prostii mâncați când erați mici?
Vacanta de vara la bunici – brifcor, suc sau cico nexa bani pentru ele asa ca improvizam – apa din fantana, amestecata cu zahar (zahar era caci primeau cota de la c.a.p. prin cultivare de sfecla). Asa ca apa cu zahar o agitam bine, o tineam la rece si ala era sucul de zi cu zi.
Lapte praf amestecat cu putina apa = pasta de intins pe paine.
In rest legume si fructe, de la sursa, nespalate si de cele mai multe ori doar pe jumatate coapte.
Si eu am mancat “trifoi” acrisor dar noi ii spuneam macris. Varianta mea de nutella era cu margarina in loc de apa! Iar ca desert zilnic era painea cu apa si cu zahar! Imi aduc aminte si de merele coapte in duba sau de cartofii prajiti cu muuuuulta branza! Cred ca erau la ordinea zilei!
si noi ii spuneam macris, dar mi-a confirmat o prietena care a facut Silvicultura ca era trifoi. 😛
Paine muiata in apa cu zahar si prajita in ulei. Cred ca asta e foarte comuna. Apoi lapte praf pe care îl puneam în pungi de plastic și făceam o gaura la fund și molfaiam laptele prin gaura aia. Lol. “Imprumutam” de prin grădinile vecinilor rosii, de obicei necoapte și porumb pe care îl frigeam la foc afara. Flori de salcam care sunt dulci și parfumate si mai erau niște plante care creșteau pe peretele blocului și aveau pistilul dulceag. Si carcei de vita de vie. Mai mancam si zahar (bleah) când dadeam de cate un bulgaras prin punga. Si la un moment dat apăruse glucoza… Parca asa ii zicea. Si era vrac in bucati mari,crem la culoare. Ce buna era. Lapte pus in ceaun dupa ce se facea mamaliga,cu putin zahar. Ala as manca si acum.
cred ca florile alea de pe pereti erau “mana maicii domnului” (cica s-ar numi si caprifoi; eu o stiu de “mana maicii domnului”). pistilul avea un strop de “sirop”; si eu mancam d-ala; avea bunica-mea o tufa.
asta era floarea pe care o stiu eu
https://www.google.ro/search?q=flori+mana+maicii+domnului&biw=1280&bih=538&tbm=isch&tbo=u&source=univ&sa=X&ei=pyLBVOPxMYmsU_DYgLAG&ved=0CCMQsAQ#imgdii=_&imgrc=mHiDhlmLoMLjtM%253A%3BsipxeNhWXf5H-M%3Bhttps%253A%252F%252Falexandrone.files.wordpress.com%252F2011%252F06%252F090620111047.jpg%3Bhttps%253A%252F%252Falexandrone.wordpress.com%252Ftag%252Fmana-maicii-domnului%252F%3B1600%3B1200
ceva gen cacao+zahar+apa, facea si ne maica-mea cand termina ratia de faina. cu un strop de ceva alcoolic, parca totusi.
in rest nu-mi amintesc de prea multe traznai (in afara de fructele doar pe jumatate coapte, dar nu le-as baga aici 🙂 )
Flori de salcâm 🙂 Primăvara, când erau înfloriți salcâmii, luam florile și le sugeam, erau așa de dulci, mai ales partea de la bază. Și mai făceam asta și cu florile de salvie (cele roșu aprins) în timpul verii dar astea nu erau la fel de dulci.
măcriș!
Noi mai mâncam și corcodușe, neapărat acre si desigur nespălate.
Fratele meu mânca direct zahăr, mie-mi plăcea laptele praf și cum încleia el toată gura
Sirop din gem si apa pus in recipiente mici la congelator
Budinca din plic-de mica stiam sa fac si nici nu ardeam oale etc. Lucram curat.
nope, macrisul e asta: http://www.gradinamea.ro/_files/Image/articole/original/acet03.jpg
ce mancam noi era trifoi :)) mi s-a confirmat.
am văzut mai sus dar, ca și Ale, să știi că noi îi spuneam măcriș (nu că ar fi și fost:) Și, dacă în cultura cartierelor noastre era cunoscut cu numele ăsta, așa îi va rămâne. Uite, comentariile de mai jos sunt pline de măcriș.
De pe dexonline, unde căutam etimologia: măcrișul-iepurelui sau măcrișul-caprei = plantă erbacee cu frunze acrișoare acoperite cu peri, asemănătoare ca formă cu ale trifoiului, și cu flori albe, roșietice sau albăstrui (Oxalis acetosella). S-ar putea să vină de la acrișor și de acolo larga categorie de plante numite așa.
a, și mai mâncam și flori de salcâm. nu prea -mi plăceau, dar ceilalți copii (mai mari) le găseau dulci și parfumate și eu, oiță, mergeam cu turma lor.
Guma, Doamne mancam la guma de toate culorile, care facea baloane, care avea nush ce arome, care… Atunci cine stia de E-uri? 😀
Si eu mancam guma de spargeam si invatasem ca daca mesteci siun varf de creion colorat cu ea se coloreaza si guma si ramane asa colorata. Asa ca imi faceam de toate culorile si cand ma plictiseam de mestecat strangeam guguloaiele intr-o ceasca pt mai tarziu. Dimineata cand ma trezeam imi luam un guguloi de care culoare vroiam 🙂 Mestecam asa la el zile intregi, ce daca nu mai aveau aroma. Daca nu aveam bani de gume mestecam un capat de lumanare si era acelasi efect. Sau chiar smoala 🙂 Paine cu zahar mancam si eu, era cel mai bun desert sau cu margarina si zahar presarat deasupra.
Aia cu capătul de lumânare chiar e super tare. Pe bune? Mai că-mi vine să probez!!!
Galbenusul frecat cu zahar era la ordinea zilei la noi in casa. Ce carii, ce probleme cu zaharul – moartea alba? :))
Iarba de care zici tu e macris. Noi mai mancam flori de salcam si corcoduse verzi cu sare – habar n-am legatura cu sarea, da’ era un must in zona rezidentiala din care ma trag. 😀
din nou: nu e macris, e trifoi 😛
am fost consiliata de una dintre prietenele mancatoare de trifoi, care a terminat silvicultura. 😀
Măcriș e ăla. Eu mâncam și pâine umezită cât să se lipească zahărul de ea. Și mămăligă cu zahăr sau gem. Yammy!
Și cheleam tufele de Palma Maicii Domnului. Luam floarea, îi desfaceam baza usor și trageam cu tot cu pistil încet, până ieșea un strop de nectar dulce ca mierea. Și lingeam de acolo. Maaamă ce bun era!
Gălbenuș, frecat cu zahăr și cacao. Minunat! Îi spuneam “frecuș”. 🙂
Ceai de zahar ars! Omg, n-as mai bea acum asa ceva nici platita. Vad ca aveam toti un sweet tooth de speriat! :))
Uaaaaaaai, mi-ai amintit de ceaiul de zahar ars! Acum mor de poftă. 🙂
Ohoho cum de am uitat de ceaiul din zahar ars!
Ma invatase o verisoara cu mult mai mare ca mine cum se face pana m-a gasit mama si mi-a interzis sa-l mai fac, ca doar cel de tei (cules din parcuri) e sanatos.
Pe vremea lui Ceausescu, nu aveam dulciuri, in special cand mergeam in vizita la bunici. Ca atare, daca mamaie nu pregatea o cocoace cu zahar, in tast sau gogosi cu zahar sau porumb fiert in oala de pamant cu zahara, imi pregateam mancarea bebelusilor, adica: mere decojite, rase si amestecate cu biscuiti dati prin razatoare !!! O bunatate!!! Laptele cu paine, era de baza!!!
Mai tarziu, dupa revolutie, cand aveam pofta de ceva dulce mancam lapte praf dar lichid, concentrat… Eu nu il mai diluam, mi se parea delicios asa cum era :)!
Ce bine semanana copilariile generatiei noastre… Si eu experimentam exact aceleasi lucruri si bineinteles pe furis, mai ales la faza cu helasul, mama spunandu-mi mereu cat de toxic este.
Bors cu zahar. Pfff, ce-mi mai placea, evident ca acum nu as mai gusta deliciul de atunci. Zahar cu cacao, fara niciun liant! 😀 Corcoduse verzi si acre cu zahar, cate un linguroi de zahar pe zi, la sfatul medicului (din mine), floare de trifoi si de salcam, cum deja s-a gustat si pe aici, mmm, altceva? Cred ca atat. 😀
:))) trifoi n-am mancat, dar am mancat si eu tufe de maica domnului si inca niste flori, n-as mai sti cum se numesc, dar aveam prietene cu care pasteam, ele stiau mai bine. chestii cu zahar pe ele nu, dar faceam zahar ars, dupa ce am nenorocit niste oale mi-a aratat mama cum sa fac in ceaun zahar ars cu miez de nuca, sa nu-mi rup dintii si sa nu mai stric oale, era f misto. si mere verzi acre, direct din copac, cu sare. delicioase
Pe langa crema cu zahar, cacao si apa si limonada cu helas bagam cu pofta urmatoarele: lapte praf (indesam o lingura de pudra in gura si apoi ma chinuiam sa il dezlipesc de pe dinti si de pe cerul gurii), drojdie deshidratata (acelasi procedeu ca la laptele praf), castraveti cu miere, pasta de tomate, smantana cu zahar (un soi de frisca nebatuta) si sigur mai sunt si altele de care nu imi amintesc acum.
Din seria buruieni: nu stiu cum se cheama dar noi ii ziceam nalba care facea “turtite”. Arata cam asa: http://img153.imageshack.us/img153/5686/dscn1649a.jpg
Aaa.. si reteta speciala a fratelui meu… Lapte fiert cu faina de grau, cacao si zahar. Varianta noasta de budinca home made devenise desert aproape zilnic la un moment dat.
Nişte bureţi maronii cărăra le ziceam spurcaci şi pe care nu pot să îi identific acum, clei de pe pomii fructiferi, flori de salcâm, pâine udă pe care presăram zahăr.
Și eu pășteam. Trifoi din ăla și iarbă de-a dreptul. Ah, și cârceii de la vița din curtea bunicilor.
Și mai mâncam lapte praf cu lingurița, îl folosea bunica la ciocolată de casă dar ne plăcea (mie și fratelui meu) mai mult așa, gol. Și orice fel de gorgoaze, inclusiv strugurii necopți.
Macris, flori de salcam și galbenus de ou cu zahar. Apoi mai facem o chestie. Luai un fir de iarba si il punei intr-un musuroi de furnici, apoi ”sugeai” zeama de pe el. Memories 😉
TRIFOI, zis măcriș 😀
Nutella de-a ta și eu haleam. Dar asta doar la oraș, că la țară am avut noroc de-o bunică moroșancă super-aprovizionată din natură și nu doar, care-mi făcea toate soiurile de papanași, colțunași etc., și așa am ajuns eu să detest dulciurile industriale.
Galbenus frecat cu zahar, flori de salcam, zahar ars-un deliciu 🙂
Heiiii!!! Eu si acum mananc galbenus frecat cu zahar!!!!
Si torni niste lapte cald,ce buna e!!! Tocmai sa bei asta fierbinte pentru raceala si durere in gat!
Topi-Top- struguri verzi infipti in codita frunzei de vita!!!!
Clei de pe copaci, ala de pe pruni era cel mai bun, carcei de vita de vie, placinta la tigaie adica in putin ulei puneam o felie se paine rupta bucati, branza de la borcan si zahar, amestecam pana se facea ca o pasta. Mai mancam scrijele, felii d mar, para, gutuie puse pe ata si uscate la vant. Ce vremuri, ce bunatati!
Si eu am mancat cand eram mica macris, iar la zahar cu helas adaugam si apa ca sa iasa limonada. Galbenusuri frecate cu zahar am mancat doar o data.
Ce imi placea mie era paine cu unsoare si cu zahar 😀
Si noi mancam “macris” sau cocorduse, caise, prune, mai mult verzi decat coapte ca nu mai avem rabadare sa se coaca, dar erau alte vremuri, poluarea nu era asa de mare ca si acum; bun depinde si azi de oras etc.etc.
Pfff, corcoduse, nespalate si din zone dubioase(s-a panicat maica-mea odata, ca ne-a vazut luandu-le de langa gunoi :))) ), florile de salcam, carceii de la vita de vie, galbenus frecat cu ou(la bunica mea), helas bineinteles, zahar cu nuci, prune necoapte, struguri necopti, alte ierburi comestibile, de la leurda, la trifoi. O adevarata desfatare. Ah si cand am crescut mancam multa lamaie cu zahar
Uitasem cate prostii bagam in gura cand eram copil. Cleiul de pe scoarta copacilor era la ordinea zilei, florile de salcam, painea cu zahar, cacao cu zahar,si mierea-ursului (nu stiu daca asta e chiar denumirea corecta, erau niste chestii ce cresteau in copacul ce seamana cu o salcie, care-ti faceau gura punga, dar erau oarecum dulci)
Mie sincer imi este dor de multe ori de prostiile astea :))
Paine inmuiata in apa si zahar sau varianta inmuiata in apa, stoarsa bine, ou si prajita in ulei-pe post de mic dejun, bineinteles cu zahar pe deasupra, mere invelite in zahar ars, acadele din zahar ars 🙂 Helasul, bombonelele cip sau bezelele din albus de ou le trec la lucruri mai normale :-)Flori de salcam si fructe necoapte la greu….
Noi faceam acasa zahar ars pe bat..cica erau bomboane pe bat si se lipeau de fundul de lemn da nu stiam cum sa le luam de acolo, faceam ciocolata de casa, noi copiii cand eram mai marisori si la bunici mancam cam toate frunctele verzi( mai ales prune)..cand se coceau nu ne mai trebuiau
Sau polenul depus de albine in stuful de pe case. Cautam betele captusite la capăt cu pământ, indepartam pământul si larvele si mancam polenul ?
Macris iepuresc-Oxallis acetosella( si eu tot silvicultura am terminat;))
Ce prostii mancam ..pai lapte praf cu lingurița,zahar ars pe bat, pâine stropită cu apa si zahar si prăjită apoi-un fel de surogat pentru gogoși,macris si fructe verzi, dar eu pe astea nu le consider prostii. La ordinea zilei era lapte cu cacao si zahar si cu pâine în el. Ce poftă imi e si acum…