50 motive pentru care-i mai bine să fii femeie

Plănuiam să scriu un articol mai supărat, dar atenția mi-a fost distrasă de altceva. Un articol care, efectiv, cerșea să mă iau de el și de unele dintre ideile de-acolo. Din categoria tâmpeniilor găsite pe net. Să comentăm, deci, împreună:

1. Când te întorci de la o întâlnire, prietenele tale nu te întreabă dacă „ai înscris” sau nu.
Poate nu cu cuvintele astea, dar contraziceți-mă dacă după o întâlnire importantă nu v-ați sunat cel puțin o prietenă să discutați despre cum a decurs seara.

2. Nu trebuie să-ți faci giji că persoana de pe toaleta de lângă tine se va uita la organele tale genitale.
Asta așa-i, n-am ce comenta. Dar chiar se întâmplă în toaletele bărbaților???

3. Concediul de maternitate.
Nu mă pronunț că n-am născut încă, dar le rog pe mămici să confirme sau să infirme dacă asta e un avantaj de a fi femeie.

4. Nu trebuie să-ți ascunzi erecțiile în momente nepotrivite.
Primul avantaj.

5. Femeile urâte pot face sex, bărbații urâți nu.
Înseamnă că prostituatele-s degeaba.

6. O femeie nu poate fi niciodată băgată la închisoare pentru că și-a pălmuit soțul.
În România nici bărbații.

7. Poți scăpa fără amendă când ai depăsit limita de viteză.
Uhm… cred că poți. Eu am scăpat din două întâlniri cu poliția, dar niciodată pentru încălcarea limitei de viteză. Doamnelor, confirmați?

8. Bărbați ciudați îți vor cumpăra de băut în baruri.
Chiar se poate asta numi un avantaj? Cred că am îmbătrânit și nu mai apreciez bărbații ciudați.

9. Poți da pe cineva în judecată pentru hărțuire sexuală și nu se va face mișto de tine.
Aș vrea să văd primul caz de hărțuire sexuală din România, care a decis în favoarea vreunei hărțuite. Mă tem că nici n-avem legi pentru asta, sau?

10. Domini copertele revistelor de modă.
Apăi dacă nici ăsta nu-i avantajul suprem de a fi femeie, nu știu care e.

11. Artiștii își vor tăia urechile pentru tine.
Aaaaawww, ce draguț, autoarea chiar vrea să pară inteligentă și să-l aducă pe Van Gogh în discuție, deși nu-i foarte clar că și-a tăiat-o pentru o femeie. Pe bune?? Asta-i un motiv bun să fii femeie?

12. Oamenii vor încerca să ucidă președinți pentru tine.
Asta-i prea mult.

13. Ai parte de canapele în toalete publice.
=))

14. E OK sa-ți placă opera.
Adevărul e că dacă un domn zice că e fan al operei, mulți (inculți) ar ridica din sprâncene și-ar intra la bănuieli. Ah, prejudecățile astea.

15. E OK sa-ți placă baletul.
Eu n-am auzit nici un bărbat să spună că-i place baletul. Cred că nu mă învârt eu în mediile care trebuie, dar dacă l-aș auzi, aș fi foarte curioasă de o discuție pe tema asta.

16. E OK sa-ți placă arta.
:-s adică ce? Dacă îți place arta e nașpa să fii bărbat?

17. Nu te poți înrola.
Nu, dar totuși poți face parte din armată dacă vrei. Și oricum, la noi, armata nu mai e obligatorie. Dacă ar fi oblgatorie pentru bărbați, atunci e cool să fii femeie.

18. Dacă nu-ți plac sporturile, e OK.
Să te uiți la ele, să le practici? Cum poate fi ăsta un motiv bun că-i mai bine să fii femeie?

19. Dacă ești sensibilă, nimeni nu crede că ești gay.
Nu, dar poate crede că ești o plângăcioasă și-o miorlăită, prin urmare ușor enervantă.

20. Nu trebuie să-ți faci griji că faci pipi pe pantofi.
:)) Ba trebuie.

21. Băieții vor plăti pentru tot.
Dacă ești o pițipoancă și îți place să fii cumpărată. Acuma nu zic că nu-i frumos să fii răsfățată din când în când, dar!

22. Nu trebuie să-ti bați capul să inviți băieți în oraș, trebuie doar să aștepți să vină cineva la tine și să te invite.
Nici nu știu ce să zic despre asta.

23. Poți apărea în reclamele celor mai tari branduri de bere.
Dacă ești bărbat, clar nu se poate. N-ai cum, mă!

24. Te poți săruta în public și nu vei arăta ca o perversă.
De parcă te-ai săruta singură. Dacă facem o încercare, sigur nu vei arăta ca o perversă, ci ca o nebună.

25. Miroși mai frumos.
Din punctul cui de vedere? Că sincer aș mirosi numai bărbați dacă știu ce parfum să pună pe ei.

26. Faci parte din „sexul frumos”.
Adevărul e că ne place să fim frumoase și să ni se și spună asta, așa că accept argumentul ăsta.

27. Nu se așteaptă nimeni să știi totul despre mașini.
Si asta-i drept.

28. Înțelegi „Dr. Jivago”.
Adică știi ce vrea să spună autorul. Pe bune??? Bărbații nu? Săracii de ei, n-au nici o treabă cu literatura.

29. Ai voie să-l apreciezi pe Leonardo DiCaprio.
Da, numai femeile au voie să îl aprecieze. Și de-asta-i bine să fii femeie. Cred că de-asta n-a luat nici un Oscar, că-i apreciat numai de femei.

30. Ai voie să plângi.
Aaaaah, asta chiar mă scoate din pepeni, la fel ca și bărbații care se cred prea bărbați să verse o lacrimă, fie de fericire, fie de tristețe.

31. Ai voie să ai animale de pluș.
Dap, sunt de acord. Să văd camera unui bărbat plină cu jucării de pluș… ar fi cel puțin dubios.

32. Ai voie să cari o geantă cu toate prostiile de care ai putea avea nevoie când ieși din casă.
Mdaaaa, nu-i un motiv că-i mai bine să fii femeie decât bărbat, dar totuși dacă aș vedea un bărbat cu o geantă oversize… nu aș avea o părere prea bună despre el.

33. Le înțelegi pe lesbiene.
Nu, nu le înțeleg pentru că sunt femeie, ci pentru că sunt om. La fel și cu homosexualii. Pot înțelege că ești liber să iubești pe cine vrei.

34. Bărbații vânzători se îmbulzesc să te ajute.
Poate în America.

35. Străinii se vor opri să te ajute să schimbi o roată.
Adevărat. E mai bine să fii femeie în cazul ăsta, dar și dacă ești bărbat, nu ai nevoie de ajutor, ți-o schimbi singur. Doar în cazul în care nu știi, atunci poate vei părea suspect.

36. Poți umbla prin sectorul de lenjerie intimă și să nu te simți ciudat.
Poate domnii se simt ciudat, but oh, boy, cât îmi place să văd bărbații acolo.

37. Bărbații cred că arăți bine chiar și fără machiaj sau în pantaloni de trening.
Poate cred asta bărbații, dar celelalte femei nu te iartă.

38. Cu cât porți mai puține haine, cu atât devii mai populară.
A uitat să menționeze că există o condiție: să arăți bine. Că altfel, poți fi goală dacă ești Muma Pădurii, n-o să-i pese nimănui. Ceea ce-i valabil și pentru bărbați. Deci nu-i un motiv.

39. Nu-ți bați capul să-l ajuți pe-un tip să ajungă la orgasm.
Adevărul e că unei femei trebuie să-i stimulezi și creierul, deci da, pentru bărbați e mai greu. Dar asta nu-i în avantajul nostru.

40. N-ai nevoie de o mașină mișto ca să faci rost de-o partidă de sex.
Nu, dar trebuie să arăți într-un anume fel ca să oprești o mașină de-aia. Doamne, feri!!!

41. Scrisul tău de mână nu-i oribil.
/:) de-asta-i bine să fii femeie…

42. Nu ajungi la apogeul sexual decât pe la vârsta de 30 de ani, nu în noaptea balului bobocilor.
Trecând peste clișeul american cu prom night-ul, asta nu-i chiar mișto, să aștepți până la 30 de ani să atingi apogeul. E fain să te bucuri de sex bun când ai 20 de ani.

43. Poți sta acasă toată ziua și să trăiești pe spinarea soțului, fără să ți se spună că ești un parazit.
Da, poți. Ești casnică și-i OK că ești gospodină și harnică și toate alea, dacă asta vrei de la viață. Și e foarte OK. N-aș vrea un soț care să fie casnic, e drept.

44. Orgasm multiplu.
Ca-n bancul ăla cu Adam și Eva. Cât de des ți se întâmplă să ai orgasme multiple, încât să fie ăsta un motiv mai bun că ești femeie?

45. Nu trebuie să tunzi iarba.
=)) Ba da, trebuie. Și o fac cu cea mai mare plăcere.

46. Nu ți se cere niciodată să omori un păianjen.
Nici dacă mi s-ar cere, nu l-aș omorî. Îl iau pe-o bucată de hartie și-l arunc afară, nu trebuie neapărat să-l omor.

47. Nu trebuie niciodată să repari nimic prin casă.
Da, nu trebuie, dar de ce trebuie să facă asta doar bărbații?

48. Nu ți se cere niciodată să deschizi borcane.
Dar nici nu aștept până vine Sotzu’de la lucru să-mi deschidă un borcan. Mă descurc și singură.

49. Dacă mergi la budă împreună cu cineva, nimeni nu va crede că ești gay.
Din nou clișeu american. Foarte rar merg împreună cu vreo fată la baie. Și nici nu mă interesează dacă doi băieți merg împreună.

50. Nimeni nu știe când te pârțâi.
Dacă ești doar tu cu o persoană, că ești femeie sau bărbat, amândoi veți ști cine s-a pârțâit.

Mă opresc la 50, dar cred că-s destule… le găsiți pe toate aici.