Cum rămâne cu patul de hotel?

Nu se întâmplă prea des să împart camera de hotel sau pensiune sau orice alt fel de cazare cu altcineva decât cu soțul, dar din când în când se mai întâmplă. Așa se face că nu-mi mai aduc aminte cu cine am avut discuția asta, dar mi-am adus aminte de ea în weekendul de la Viena.

Oriunde m-aș duce, fie că sunt la străini sau la neamuri, nu ies din dormitor fără să îmi fac patul și să strâng lucrurile în dezordine. În discuția amintită mai sus, persoana cu care vorbeam, se mirase că îmi aranjasem patul ca și când urmau să vină alții să-l ia în primire, dar nu urma să vină decât camerista să schimbe lenjeria. În timp ce patul meu era fără cută, al ei (că sigur era fată) era cu pătura făcută foștomoc și perna încă îi păstra forma capului. Nu m-a deranjat, „câte bordeie atâtea obiceie”  și nu era casa mea ca să comentez. Eu, însă nu pot ieși pe ușă dacă e patul nefăcut, chiar dacă știu că în lipsa noastră Ricky rearanjează păturile și oricum când ne întoarcem acasă arată ca și când nu l-am făcut deloc. Dar nu mă supar, dimpotrivă, mă distrează pentru că în fiecare dimineață deranjează ba partea mea, ba pe a Sotzului. Glumim zicând că de acela i-a fost mai dor în ziua respectivă. Sau poate pe ăla o fi fost mai supărat.

Revenind la camerele de hotel, nu știu care-i cutuma, cum se procedează, dacă-i de bun simț să-ți faci patul sau, dimpotrivă, dacă le încurci pe cameriste. Eu îmi închipui că dacă stau mai multe zile și femeile alea intră să facă curat, să schimbe prosoape sau ce mai fac ele când nu sunt ocupanții în cameră, dacă-mi văd patul șifonat, își zic una alteia: „Uite și la șleampăta asta, nu-i în stare să-și facă nici patul.” Nu că mă interesează în mod deosebit ce spun niște femei pe care nu le-am văzut și n-o să le văd în viața mea, dar fiind crescută de-o mamă excesiv de ordonată și obsedată de curățenie, am devenit și eu la fel ca ea. Ah, și am un nivel destul de ridicat de OCD. Nu știu cât e de sănătos.