Lăsați copiii să facă afaceri

Susțin copiii afaceriști în primul rând pentru că am fost și eu unul, în al doilea rând pentru că sunt convinsă că astfel de porniri sunt benefice pentru ei.

Sunt sigură că sunteți la curent cu isteria brățărilor din cauciucuri colorate ce le acaparează timpul liber cât mai multor copii. Chiar nu cred că mai există cineva în România care n-a intrat în contact cu brățările astea. Săptămâna trecută am cumpărat și eu două, mai mult pentru a-i face o bucurie și pentru a o încuraja pe Maia, fetița unui coleg de-al meu. Mă bucur de parcă ar fi vorba de copiii mei când ne povestește cum fetița și băiatul lui „și-au deschis magazin” în fața casei și vând brătări colorate vecinilor. Iar de când a început școala, afacerea e în floare.

Când eram eu prin gimnaziu, eram și eu un pui de afacerist.

Pe vremea revistelor Popcorn și Bravo, eu aveam (încă am) o verișoară în Germania, care îmi trimitea reviste care la noi nu se găseau. Vă închipuiți câte postere noi și unice încăpeau pe mâna mea? Zeci. Vindeam postere la școala uneori la prețul revistei, doar că, ghinion, n-aveai de unde s-o cumperi. Așa că dacă ți-i doreai pe Take That, N’Sync, Mr. President sau Caught in the Act pe pereți, scoteai banul. Iar dacă posterul era dublu, adică aceeași formație pe ambele părți, că aveam și de-alea, te și costa dublu. V-am spus, afaceristă.

Apoi, când au apărut CD-urile și nu toată lumea avea și un CD player, las’ pe Andreea că te rezolvă. Nu că eu aș fi avut CD player, da’ de unde. Aveau o prietenă și văru-miu. Și văru-miu mai avea și primul album Spice Girls, album pe care România abia îl pupa. Am înregistrat la casete că nu le-am mai ținut șirul. Și-acum îmi aduc aminte că vindeam o casetă cu 6000 de lei. Scandalul de acasă era nesemnificativ, când băgam mâna în buzunar și simțeam bancnotele acolo.

Am trecut și eu printr-o modă a brățărilor, atâta doar că erau din ațe. M-a învățat o colegă în tabăra de la Poieni Strâmbu din clasa a 6-a. De la modelul simplu am ajuns să învăț modele mai complicate, în X, în romb, cu gaură la mijloc, în V. Unde mai pui că aveam și ațe fenomenale de la mama mea de la fabrică, deci aveam și materie primă unică.

Îmi aduc aminte cu drag de vremurile alea și mă bucur pentru fiecare copil care face ceva cu mânuțele lui și vrea să-și vadă munca apreciată și remunerată. Chiar dacă strânge bani pentru prostioare, nu contează, are un scop. În copiii ăștia am încredere că nu vor deveni niște pierde-vară, ci se vor baza mereu pe propriile puteri. Copii care nu așteaptă totul de la părinți, care nu se bazează că mama și tata îi vor purta pe brațe până termină facultatea. Așa că dacă băiatul sau fata voastră intră în afaceri la 7-8-9 ani, lăsați-l și încurajați-l. Îi faceți un bine. Și nu că m-aș pricepe la parenting, dar îmi ajunge experiența proprie ca să depun mărturie.