Oamenii care mă deranjează pe Goodreads

Aş fi întrebat dacă Goodreads se transformă în Hi5 sau în Facebook, dar nu prea poţi pune poze şi statusuri aiurea. Bine poate nici comparaţia cu un site de matrimoniale nu-i potrivită, dar când văd cereri de prietenie de la tipi în pantaloni scurţi, fără tricou şi cu 0 cărţi pe rafturi, îmi pun câteva întrebări. Cred că până acuma am primit vreo 5 cereri de genul ăsta şi începe să-mi fie ciudă că şi spaţiul ăsta, atât de nişat şi neaccesibil cocalarilor şi piţipoancelor, se umple de ei.

Dacă primul pe care l-am eliminat din lista de prieteni era un indian care mă stresa cu mesaje şi cu statusuri insistente legate de cărţile pe care le scrisese el – total neinteresante pentru mine – au apărut pe rând şi alţii cu care nu am nimic de-a face. Acum am o tipă care, de fiecare dată când intru eu pe Goodreads, văd cu cine s-a mai împrietenit. Are 1.914 prieteni şi 995 de cărţi citite.


La ce îţi trebuie atâţia prieteni, frate??? Poate nu înţeleg eu conceptul, dar chiar nu vreau să mă împrietenesc cu oricine pe Goodreads. E o nișă cu o gamă foarte largă de gusturi, de ce aş vrea să fiu prietenă cu un indian care citeşte doar cărţi despre sportivi, de exemplu? Chiar nu mă interesează. Am dat la un moment dat peste recenzia unui tip, care mi-a plăcut tare mult (recenzia, nu tipul) şi după ce i-am răsfoit puţin profilul, am vrut să mă împrietenesc cu el, gândind că mă va interesa părerea lui despre o carte pe care o voi citi si eu la un moment dat. După ce-am apăsat pe add friend, am primit un mesaj în care tipul mă anunţa că el citeşte cărţi numai dintr-un anumit gen şi să continui cu cererea de prietenie doar dacă şi eu citesc acelaşi gen de cărţi. Mi s-a părut foarte cool chestia asta pentru că, explica el, n-are rost să ne creştem numărul prietenilor dacă nu avem aceleaşi interese. Am apreciat sinceritatea şi nu l-am mai adăugat. În schimb, Park Avenue Princess asta… e prietena tuturor… Şi după mulţumirile de pe pagina ei, nu e singura ahtiată după prieteni.

Apoi îl mai am pe dânsul în listă, care imediat cum se împrieteneşte cu cineva însemnează toate cărţile aceluia cu want to read. Eu am mereu 3 cărţi la currently reading pentru că am două începute şi nu-mi fac timp pentru ele, dar sunt acolo pentru că nu-s abandonate. Ei, Hevel ăsta vrea să citească Nono, după ce ne-am împrietenit şi-a văzut-o în lista mea… :-s Momentan, citește 53 de cărți (în paralel), iar pe lista celor pe care vrea să le citească sunt nici mai mult, nici mai puține de 13.777 la ora la care scriu eu articolul. Mă lași??


Desigur, am opţiunea să mi se afişeze în timeline doar cărţile adăugate şi notate de prietenii mei, dar din când în când cineva mai pune un citat, altcineva mai descoperă un test sau o lista interesantă, mai văd cum stau cu challenge-urile şi nu vreau să le ascund. Aşa că, cea mai la îndemână soluţie e să scap de prietenii nedoriţi.

Îmi place să văd recenziile şi rating-urile prietenilor mei la cărţile pe care vreau să le citesc sau pe care le termin. Îmi place să comentez şi să se comenteze la adăugarea unor cărţi în liste, să cer păreri sau să las o părere. Dar strict legate de cărţi. Pentru alte prostii am Facebook-ul la dispoziţie şi Twitter-ul, n-am nevoie ca şi Goodreads-ul să fie invadat de chestii care n-au legătură cu cărţile.

Dacă aveţi frustrări legate de Goodreads, adăugaţi la listă.

Later edit: din aceeasi categorie