Filmele de vineri – 3 ecranizări

Vă spuneam că de săptămâna trecută voiam să mă uit la filme cumva pe categorii, drept pentru care, despre 3 dintre ele încă nu v-am vorbit, dar le va veni și lor rândul. Azi despre 3 ecranizări.

The Time Traveler’s Wife – 5 *****

Am scris deja că mi-a plăcut cartea și cum nu mă tem că o ecranizare îmi va strica bucuria și imaginea pe care o am eu în cap, am mai amânat puțin filmul, dar până la urmă l-am văzut. Și mi-a plăcut și filmul după cum se vede din cele 5 steluțe. M-a făcut să plâng, mi-a transmis ce mi-a transmis și cartea, ba chiar puțin mai mult printr-o scenă dintre Henry adult și mama lui moartă. Din punctul meu de vedere au fost atinse toate momentele cheie, s-au respectat toate detaliile și vizual a fost totul perfect. Eram tare curioasă cum îl vor face pe Henry să dispară și mi-a plăcut soluția găsită. Un film de dragoste căruia cred că i-ar sta bine în grila de programe a unei televiziuni românești. Întotdeauna mă gândesc că filme de genul ăsta sau Dragoste în vremea holerei ar fi numai bune pentru o sâmbătă sau duminică seara. În schimb se dau toate tâmpeniile cu Steven Seagal și re-re-re-re-reluări.

The Boy In The Striped Pyjamas – 4 ****

Mulți spun că filmul e superb, dar nu cred că au citit cartea. Mie mi-a plăcut mai mult cartea și, spre deosebire de filmul de mai sus chiar simt nevoia să fac precizarea și departajarea asta. În timp ce în carte, tatăl lui Bruno mi s-a părut de-o severitate specifică unui comandant de-al lui Hitler, în film mi s-a părut foooooarte îmblânzit, foarte tată de familie și chiar grijuliu, ceea ce n-am găsit între paginile cărții. Apoi, multe detalii au fost schimbat și neconforme cu ce-am citit și nu-s întotdeauna tolerantă cu abaterile de la subiect. Pe de altă parte, filmul e frumos. Îl avem pe micul Bruno, destul de inocent, destul de curios, dar parcă nu foarte convingător. Cea mai convingătoare a fost Vera Farmiga în rolul mamei lui și Pavel, evreul care le curăța legumele. Trist, că doar și cartea e tristă.

Hunger Games – Catching Fire – 5 *****

Dacă aș fi citit și cărțile, aș fi putut face o comparație, dar n-am cum că nici nu-s pe lista mea și nici nu mi-au stârnit curiozitatea. Și asta cred că doar pentru că înțeleg totul din film. N-am nevoie de detalii suplimentare, de descrieri sau de dialoguri care nu apar în film pentru a simți atmosfera. Îmi place ce văd pe ecran, drept urmare prefer să aștept să apară și celelalte două filme pentru a-mi potoli curiozitatea, recunosc asta. Despre Catching Fire, dacă nu ați citit nici cărțile, dar ați văzut prima parte din Hunger Games, vă pot spune că Jocurile se reiau. Deși câștigătorilor li s-a spus că nu vor mai participa niciodată la ele. Dar trebuie să scape de Katniss, așa că se trag la sorți participanții și ghici cine merge din nou în pădure să omoare alte tributuri? Katniss și Peeta. Regulile sunt cumva altfel pentru că au voie să-și aleagă aliați. Unii mor, alții sunt omorâți, alții rămân în viața. Și în tot acest timp, cei de acasă au de suferit, sunt omorâți, le sunt arse satele, darâmate casele. Și filmul se termină cu o scenă după care te-ai aștepta să mai urmeze și alta. Nu mai urmează, se aprind becurile în sală și tot ce poți spune e WTF? și să aștepti prima parte din a 3-a carte ca să te lămurești ce va să fie (dacă nu citești cărțile între timp).