Mi-au bârfit o prietenă

You’re having lunch with three people you respect and admire.  They all start criticizing a close friend of yours, not knowing she is your friend.  The criticism is distasteful and unjustified.  What do you do?

Am găsit întrebarea de mai sus pe un site pe care am aterizat întâmplător. Am salvat mesajul, n-am păstrat și linkul. Și mi-am dat seama că am fost pusă în situația de mai sus de cel puțin trei ori. Iar dacă mai pun la socoteală și o discuție online, cred că-s deja patru.

Am stat de cealaltă parte a mesei când două sau mai multe persoane apropiate bârfeau pe cineva cu care eu mă înțelegeam bine. Am ascultat, n-am zis nimic. La un moment dat, una dintre persoane își dă seama și zice: „Ups, tu te înțelegi bine cu ea, n-o să-i spui așa-i?” Nu i-am spus pentru că nu era ceva important. Era o răutate gratuită, așa că am preferat să nu mă bag nici în discuția lor, nici nu voiam să îi stric  buna dispoziție bârfitei pentru că oricum nici ea nu era prea îndrăgostită de cele două. Am rămas prietenă cu toate trei, deși ele nu se suportă între ele.

Al doilea caz e unul în care la momentul acesta cred că sunt una dintre puținii oameni care mai e de partea unei persoane stigmatizate. Pentru că nu mi se pare normal ce i se întâmplă și în cazul ăsta e o răutate pur și simplu gratuită. Nu-i aprob toate acțiunile, dar înțeleg motivele din spatele lor. Față de persoana în cauză au fost mai multe voci care mi-au spus în față: „Nu știu cum poate să-ți placă de ea și să te înțelegi bine cu ea, că-i nesuferită”. Chestia e că cu mine n-a fost niciodată si n-am nimic cu absolut nimeni care mie îmi dă dovadă de prietenie.

Acum multă vreme cineva îmi scria un mesaj pe Facebook în care o bârfea pe o cunoștință care îmi devenise tare dragă în scurtul timp care trecuse de când ne cunoscuserăm. Vorbea urât despre cunoștința mea, își dădea cu presupusul fără să o fi întâlnit vreodată, dar era condusă de gelozie, deci poate de-aia. Citeam și-i răspundeam cu „nu stiu”, „nu pot sa-mi dau cu părerea”, sau alte fraze lacunare de genul ăsta. Eu n-o cunoșteam personal pe bârfită, dar din conversațiile tot mai lungi și mai dese pe care le aveam, descopeream că avem multe lucruri în comun și că ne înțelegem bine. Am click-uit cumva și o preferam bârfitoarei. Nici de data asta n-am pasat informația mai departe, n-am pârât pentru că nu își avea rostul.

Dar stau să mă gândesc dacă cele două persoane pe care le admir și le respect, cu care stau la masă, încep să-mi bârfească o prietenă bună sau să spună neadevăruri despre ea, oare ce-aș face? Pe lângă faptul că le-aș clarifica faptul că n-au dreptate. Dar dacă ar avea? Bag sama că-mi e greu să răspund.

Poate voi aveți alte răspunsuri sau alte exemple…