Un exemplu de profesionalism – azi AirBnB

Cred că o să-mi fac un obicei din a posta pe blog anumite gesturi ale companiilor care fac diferența. Unul dintre exemple îl dau chiar azi:

La recomandarea tuturor, pentru cazare la Londra ne-am orientat în primul rând către AirBnB. Deși eu am o altă metodă de a găsi cazări ieftine și bune, cu Londra nu mi-am permis pentru că e foarte mare și pentru că oferta e peste răbdările mele. Așa că prima oprire a fost AirBnB. Am căutat eu, a căutat și Sotzul, dar până să ne hotărâm, am mai întrebat pe Facebook (le mulțumesc tuturor celor care mi-au dat linkuri și idei), pe la prieteni și iepurele a sărit de unde nici nu ne așteptam. În concluzie avem și cazare ieftină la Londra, dar nu despre asta e vorba în acest articol. E vorba despre profesionalismul celor de la AirBnB.

Miercuri seara, în disperarea cu care căutam o cameră curată, caldă și sigură, undeva nu chiar în centrul capitalei, da’ măcar la jumătate de oră cu busul sau metroul, am găsit ceva ce ne-ar fi convenit pe AirBnb. Pentru că Sotzul avea o reducere de 19 euro pe contul lui, am compus un mesaj și l-am trimis de la el. Nu ni s-a răspuns nici după 24 de ore, deși era specificat că în maxim câteva ore vom primi un mesaj de la proprietari. Joi seara, Sotzul primește următorul mesaj pe mail:

Hello Cezar,

We are sorry that you haven’t heard back from Bedroom in East London Cottage – we regularly review our hosts to weed out those who are unresponsive, but nevertheless this still can happen.

We’ve identified some similar properties for you.

Nu știu cum vi se pare vouă, da’ mie mi se pare foarte tare. N-am mai întâlnit până acuma o situație în care un site să răspundă pentru comportamentul userilor lui. Probabil lor le-a trimis vreo mustrare sau ceva, probabil nu le-a trimis nimic, n-am de unde să știu, dar pe noi ne-a gâdilat un pic atenția la detaliul că n-am primit nici un răspuns. Oricum nu mai contează că n-au răspuns pentru că nu mai avem nevoie de serviciile lor.

Dacă cineva de prin România are de învățat ceva din chestia asta, ar face bine să învețe.