Tirania celui de-al doilea nume și alte frustrări adunate

Într-un fel mi-am făcut-o cu mâna mea, într-altul oricum trebuia făcută. Schimbarea numelui carevasăzică. Așa cum m-am tot lăudat pe-aici, nu mi-am schimbat complet numele, ci l-am adăugat pe-al soțului, astfel încât acuma m-aș integra numai bine în sânul poporului spaniol, mexican sau mai știu eu ce altă gintă vorbitoare de limba spaniolă.

Pe lângă  faptul că am un nume foarte lung (are fix 25 de litere!!!), mai trebuie să îl și trâmbițez peste tot, să afle toată lumea de noua mea stare civilă. Pentru că după ce te măriți, trebuie să îți schimbi o grămadă de acte. Am început cu buletinul că fără ăla nu poți face nici un alt act. Aș fi continuat cu permisul de conducere daca aș fi avut imboldul necesar. Apoi am purces la actualizarea datelor de la bancă. Dacă la ING e super simplu, te duci cu buletinul și le răspunzi întrebărilor, la Banca Transilvania musai să te duci și cu certificatul de căsătorie în dinți, că buletinul nu-i suficient. De parcă pentru eliberarea lui n-a fost nevoie tot de certificat. Iaca și prima frustrare de pe listă: am făcut 3 drumuri la bancă numai pentru a-mi actualiza nenorocitele astea de date (prima oară nu aveam mai sus menționatul certificat, a doua oară am ajuns cu 10 minute mai târziu, iar a treia oară am reușit, deși am întârziat la serviciu). Legat de bănci și de regulamentul lor intern mai am eu și alte nelămuriri și wtf-uri, da’ nu intru acuma în detalii.

Mbun, după actualizarea datelor, trebuia obligatoriu să anunț la Registrul Comerțului schimbarea de nume, ceea ce atrăgea după sine și schimbarea actelor de PFA. Pac, a doua frustrate de pe listă: pentru schimbarea numelui de pe CIF, a trebuit să refac tot procesul ca și pentru întocmirea actelor în premieră. Adică rezervare de nume, completare acte, depunere acte, platit taxe (200 de lei cu tot cu ștampilă nouă). Și toate astea numai pentru adăugarea unui singur cuvânt pe o foaie de-aia colorată cu antetul Ministerului Justiției. Totul e absolut identic în afară de un Lișteveanu în plus.

Și pentru că mi se pare că mereu tot apar tot felul de chestii unde trebuie să schimb numele, am nevoie de ajutor să întocmesc (încă) o listă cu toate actele pe care trebuie să le schimb, că poate-mi scapă ceva sau poate nici nu mă gândesc că trebuie schimbate.
Deci în afară de permis, ce ar mai trebui să schimb?