DIY: tavă îmbrăcată în material

De când cu noua sufragerie – pe care încă nu v-am arătat-o, dar umează (promit) – am nevoie de tot felul de obiecte decorative. Ba de o tavă, ba de niște cutii pe care să le îmbrac în material, ba de accesorii de pus pe etajere. De fapt ăsta-i și motivul principal pentru care încă nu v-am arătat nimic: nu am tot ce-mi trebuie pentru a finisa aspectul final, așa că până nu e totul complet, mai tărăgănez un pic dezvăluirea finală. Până una alta, vă arăt ce tavă mi-am făcut. Mă rog, e impropriu spus „am făcut”, că doar am îmbrăcat-o într-un material. După modelul ăsta. Aveam o tavă de prăjituri care zăcea sub chiuvetă, nebăgată în seamă și adunând praful de cel puțin un an. Mai am câteva, deci nu îi voi simți lipsa acuma că i-am schimbat menirea. Pozele sunt făcute cu telefonul pentru că tocmai se terminase bateria la aparatul foto, așa că vă rog să le scuzați calitatea.

Am avut nevoie de:
– o tavă de prăjituri
– material
– pistol cu silicon
– lipici solid
– foarfecă


Nu-s toate în poză, că de lipici mi-am dat seama că am nevoie abia după ce-am făcut-o, iar foarfeca am folosit-o chiar la final.

Am zis că am nevoie de lipici doar pentru a fixa materialul, dar când am văzut că îl lipește de tavă foarte bine, am „uns” toată tava pentru a nu apărea goluri de aer.


Nu-mi place cum arată pe spate, că n-am gândit prea bine împachetarea, dar chiar nu se vede când tava e pe masă.

Rezultatul final:

Evident, nu o vază cu flori vreau să țin în ea, ci o ceșcută drăguță și o zaharniță pentru a savura cafeaua și mai cu poftă în weekend. Dar or să apară și alea.