Când veniți pe la mine?
Ah, de-aș fi primit câte 10 lei pentru fiecare dată când am auzit întrebarea asta, mai ales în ultima vreme, cred că mi-aș putea cumpăra comoda TV de la Ikea. Și nu glumesc. De la colegele de lucru până la prietene vechi, aproape săptămânal se găsește cineva să mi-o adreseze. Dar poate vă întrebați de ce-s așa revoltată când primesc o invitație. Păi pentru că formularea asta e fix la fel de vagă ca și obișnuitul “Ar trebui să ieșim la o cafea” trântit la sfârșitul unei întâlniri întâmplătoare cu cineva pe care nu l-ai văzut demult. Din aceeași categorie “Ar trebui să ne vedem mai des” și “Te sun eu să stabilim o întâlnire”. Ceea ce, desigur, nu se întâmplă decât foarte rar, mai ales dacă persoana respectivă nu-i una foarte prezentă (și importantă) în viața ta.
“Când vii pe la mine?” lasă loc pentru prea multe scuze sau situații penibile. Eu, de exemplu, nu mă autoinvit la nimeni. Adică n-o să mă apuc să-i spun persoanei care m-a întrebat când merg pe la ea că aș veni miercuri seara pe la 18:30, așa tam nesam. Nici n-o să-i spun: “Știi, mâine am ceva timp liber, aș veni la tine”. Dacă vreau să mă întâlnesc cu cineva, în funcție de cât e de urgent să ne vedem, fie stabilim un loc și-o oră, fie îl/o invit la mine, fie îi sugerez că dacă îi e mai la îndemână, pot merge eu pe la el/ea.
Când cineva îmi adresează întrebarea asta, mă gândesc din start că acel cineva nu își dorește cu adevărat o vizită din partea mea, e doar politicos sau vrea să fie amabil. Când vrei cu adevărat să ai musafiri, le spui frumos ziua și ora la care ai putea să-i primești și dacă nu pot, căutați împreună o altă zi și o altă oră. Și n-o lași în pom până nu mai zice nimeni nimic pentru că vei da iarăși impresia că îți e totuna dacă vin sau nu. Cu cât sunt mai mulți invitați, cu atât e mai greu să stabilești o întâlnire din cauza orarelor diferite. Dar cred că dacă vrei musai să fii gazdă, ar trebui să fii de la început până la sfarșit. Și începutul e întotdeauna invitația.
De asta nu l-am văzut noi pe motanul Garfield. 😛
Și BTW, 10 lei??? Nu era ”If I had a nickle”? Tz, tz, tz…
Da, de-asta. :)) sa speram ca vine si invitatia cu data si ora 😛
Ce sa fac cu un nickle? ;))
:)) Am un foarte bun amic, pe care il inteleg, are foarte mult de lucru, insa mereu asa se termina conversatiile prin tel. Cand veniti pe la mine??? :)) Nici eu nu ma invit, desi uneori ma cam arde sa ii spun asa o data la care stiu ca l-as incurca :P.
:)) da, cunosc sentimentul….eu si cand invit pe bune pe cineva pe la mine, uita sa mai plece:)) spun ca se simt asa de bine incat au pierdut notiunea timpului:))
E prima data cand au interpretarea asta 🙂 Mereu o vad doar ca pe o “Vreau sa ne vedem, va astept pe la mine, hai sa stabilim impreuna o data” 🙂 Daca nu vreau sa vina, nu fac niciun apropo … zic si eu
serios, nu astepti pe cineva in fiecare zi, oricand, la tine. daca nu stabilesti o data si o ora… invitatie e nula. sunt doar vorbe in vant. mie asa mi se pare.
Să ştii că s-ar putea să ai dreptate, dar zău că niciodată nu m-am gândit aşa. Eu o luam ca o întrebare care deschide drumul celuilalt. Dacă este interesat întreabă, când. Dacă nu zice nimic, înseamnă că nu vrea sau nu poate. Ce-i drept că nu pun asemenea întrebări decât oamenilor cu care doresc să mă întâlnesc. Pe restul chiar nu îi întreb. De-acum încolo schimb tactica.
te-ai trezit cu fata la cearceaf, tomatina?? 🙂
si eu mai am obiceiul sa intreb “cand veniti pe la mine”? dar, cum a zis Sabina, mereu o vad ca pe ceva de genul :vreau sa ne vedem”.
pai normal ca vrei sa te vezi cu respectivul/a. dar se pare ca nu suficient de mult daca n-o bati in cuie printr-o invitatie clara 🙂 na, nu-i vorba ca m-am trezit sau nu cu fata la cearceaf, dar cand aud intrebarea asta nici macar nu ma gandesc cand as putea. eu nu astept la mine in fiecare zi pe cineva. cand pot, atunci stabilesc o zi in care as putea primi vizite, iar daca invitatii nu pot, gasim alta.
Si pe mine ma irita intrebarea precum o urzica, iar de curand nu m am mai putut abtine si i-am raspuns respectivei care m-a intrebat cand mai vin pe la ea: “Cand o sa ma suni si sa-mi zici ziua si ora” … a ramas gura casca. Nu sport ipocrizia
E o replica care s-a impregnat tare puternic in fisa postului unei “gazde”. Recunosc, nu-mi place deloc!
da chiar, pe la mine cand veniti? 🙂 ti-am promis demult clatite 😛
sa stii ca eu n-am uitat, dar mereu merg la Varias atat de tarziu ca o vizita in plus (pe fuga mai ales) m-ar intoarce acasa cu noaptea-n cap. 🙂 si cum zic in post, bate-o-n cuie si fixeaza o data 😛
Pentru mine, „Cand vii pe la mine?” înseamnă că-s dispusă să-l primesc pe om oricând sunt acasa*, nu-s doar politicoasă cu așa ceva. Pe de altă parte, și mie mi-e foarte greu să zic cuiva că merg pe la el/ea fără o invitație explicită.
A, și că scria cineva mai sus de musafirii care uită să mai plece. Eu n-am nicio problemă să spun cuiva că mi-e somn sau că mai am ceva de făcut. Sunt convinsă că, dacă îmi sunt prieteni, vor aprecia sinceritatea și nu o vor lua ca o ofensă. Eu știu că așa aș face. Decât să se chinuie cineva să mă suporte, mai bine îmi spune să mă-ncalț și să plec.
*Cu condiția să sune cu vreo jumătate de oră înainte, să apuc să strâng hainele de pe canapea sau să spăl vasele dacă e cazul.
Io nu ma supar la o asemenea intrebare. Raspunsul ar fi cu o data/ora la care sa ‘agreeze’ si gazda 😀
Misto punct de vedere, nici eu nu m-am gandit la asta pana acum. Din pacate m-ai facut sa-mi fie putin rusine pentru ca si eu mai folosesc asta pe post de invitatie… uff! O sa tin cont de aici in colo
Si eu mai folosesc expresia asta cu prietenii, pentru ca ei sunt bineveniti mereu la mine, deci pot sa zica si ei o data cand pot venii. 😀