Probă pentru rochia de mireasă

Am înghesuit în săptămâna asta tot felul de activităţi urgente ce nu suferă amânare. Una dintre ele a fost proba pentru rochia de mireasă. Nu că m-aş fi grăbit eu prea mult, dar presiunile asupra mea au fost destul de mari. Aşa că am vorbit cu naşa, am stabilit ziua, am sunat la magazine şi ne-am infiinţat acolo la ora promisă. Aveam în suflet o anumită dorinţă, aşa cum am mai spus pe blog, dar nu era nimic fixat în cuie pentru că, aşa cum mi-au spus multe foste mirese, probatul rochiilor e foarte distractiv. Şi de ce să te opreşti doar la un model când ai atâtea posibilităţi? Şi m-am distrat, după cum o să vedeţi în continuare.

Primul magazin vizitat a fost Amour Couture unde am aflat că sunt rochii de mireasă create de Natalia Vasiliev. Am ales-o expres pentru că am primit un pont de la Raluca, soţia lui Tudor Galoş, care a purtat o rochie Natalia Vasiliev şi mi-a plăcut tare mult.

Am început cu rochiile care mi-au plăcut din prima şi care mi-au atras atenţia în mod deosebit.

Momentul în care m-am privit în oglindă în prima rochie de mireasă a fost destul de intens. Nu-mi venea să cred că probez aşa ceva, că cea de pe mine poate fi chiar rochia mea de mireasă. E un sentiment aparte, diferit de tot ce-am simţit până acum. A fost una dintre clipele rare în care chiar am conştientizat că eu chiar urmează să mă mărit. Tot uit, deşi vorbesc despre nuntă destul de des. Dar, să vă spun despre rochie. Mi-a plăcut tare mult modelul ăsta, deşi cea probată nu era prea comodă. Mânecile erau destul de strâmte, să nu mai zic că nu se putea închide de tot la spate. Nu pentru că sunt eu mică şi îndesată (bine, sunt, dar nu de asta nu s-a închis), ci pentru că modelele astea sunt făcute pe manechine de 16 ani, de 1.80m si 45 kg. Aşa mi-a zis domnişoara de acolo. E una dintre rochiile preferate, dar nu e aleasa.


Ah, vă rog faceţi abstracţie de moacele mele din poze, că eram prea entuziasmată de rochie ca să mai pozez artistic.

Următoarea a fost una dintre preferatele naşei… a mea nu prea mult. Ei i-a plăcut partea de sus, mie partea de jos. Dar nu, nu era pentru mine.


A treia ar fi fost câştigătoare dacă nu mi-aş fi luat o rochie asemănătoare, pe albastru indigo, pentru o altă nuntă.


După care, a patra… mi s-a lipit de suflet. Mi-a rămas gândul la ea, mi-a venit perfect, mi s-a potrivit, mă defineşte, mă completează, cred ca e EA. Nu pun poză că dacă rămâne, o veţi vedea în pozele de la nuntă.

O altă danteluţă cu totul la vedere, care nu prea ne-a plăcut nici mie nici naşei, dar n-am zis “nu” când vânzătoarea ne-a adus-o. Deşi, dacă mă uit mai bine, partea de jos chiar îmi place.


După ce-am probat toate rochiile sofisticate de mai sus, ultima părea cam prea ştearsă. Poate dacă aş fi început cu ea, mi-ar fi plăcut mult, dar la urmă… nu-mi mai spunea nimic. Aşa că doar m-am pozat cu ea, dacă tot mi-o adusese. Mi-a plăcut la ea că era foarte flu-flu, uşurică şi comodă, dar modelul nu-mi mai surâdea.


Am mulţumit, am luat un pliant şi-am promis că revin cu un răspuns final. Ne-am îndreptat către al doilea magazin, Valerie Mariage, care avea deschis până la ora 20 şi-am mai încercat câteva rochii, dar astea doar de distracţie pentru că naşei nu i-a plăcut niciuna (iar eu am încredere în părerea ei) şi, minusul cel mai mare, dacă voiam una dintre rochii, o primeam chiar pe cea din magazin, care… nu era tocmai curată. Spre deosebire de Amour Couture, unde mi s-a spus că rochiile probate sunt doar pentru încercat, iar de va fi să aleg una, mi se vor lua măsuri şi voi primi o rochie nouă, exact pe măsura mea.

Foarte, foarte distractiv e să probezi rochii de-astea de prinţesă, rochii cu care nu te-ai îmbrăcat niciodată şi cu care chiar nu ai ocazia să te îmbraci oricând. Mi-a plăcut la nebunie trena, deşi nu prea puteam să respir în rochia asta. Stăteam atât de dreaptă şi ţeapănă în ea încât orice chifteluţă aş fi mâncat, mi-ar fi rămas în gât.


Următoarea, la fel… îmi sugruma diafragma şi abia mai primeam aer, deşi mi se părea foarte frumoasă şi ea. N-aş fi ales-o pentru mine, dar mi s-a părut încântătoare.

N-am putut pleca de-acolo fără să mă îmbrac într-o rochie de prinţesă. Doar pentru amuzament, doar pentru a vedea cum îmi stă. Iar sentimentul e priceless. Ca orice fetiţă, adoram prinţesele şi rochiile lor bufante. Am păstrat undeva în mine fascinaţia pentru modelele astea şi plăcerea de mă învârti doar de dragul de a vedea cum se învârte şi rochia. Aşa că mi-am făcut hatârul şi m-am îmbrăcat într-una. La fel ca şi celelalte, mi-a făcut talia praf şi simţeam că urmează să leşin din clipă în clipă, dar tot m-am fâţâit de  colo colo preţ de vreo 3 minute. Mi-a plăcut rochia, mi-a plăcut de mine în ea, dar e total nepractică: grea, multă, obositoare. Nu cred că trebuie să mă chinui într-una dintre cele mai importante zile ale mele…


Şi cam atât pentru prima zi de încercări. Mai urmează şi săptămâna viitoare o tură de probe, dar sufletul oricum mi-a rămas la un anumit model. După cum mă cunosc, mă voi întoarce la ea…