Elogiu mobilei de sufragerie

Timp de mai bine de 20 şi ceva de ani, sufrageria mea a avut aceeaşi mobilă. A fost aranjată şi mutată în toate combinaţiile posibile şi pe toţi pereţii din cameră. Cu foarte mici exceptii (un birou şi-o canapea), nici o altă piesă de mobilier n-a trecut pragul acestei camere. Îmi amintesc perfect ziua în care am venit acasă de la grădiniţă (trebuie să fi avut 5 sau 6 ani) şi ai mei montau de zor dulapurile. Era într-o  sâmbătă însorită de vară când trebuiau să vină după mine până la ora 12, dar m-au uitat acolo, că se luaseră cu treaba. Din fericire, am adormit, deşi de foarte puţine ori se întâmpla asta, iar când tatăl meu a venit să mă recupereze, tot transpirat şi plin de praf, toată supărarea mi-a fost înlocuită de entuziasmul că avem mobilă nouă.

Şi din acea zi până miercurea trecută am văzut dulapurile alea zilnic. Dulapurile şi vitrinele care au fost martore la atâtea discuţii, gânduri articulate cu voce tare, nopţi nedormite, emoţii puternice, temeri, speranţe, lacrimi, râsete, săruturi, atingeri, nervi, entuziasm, nelinişte, supărare, fericire, momente cheie din viaţa mea. Ah, dacă dulapurile alea ar putea vorbi… nu s-ar opri timp de 20 şi ceva de ani…


De miercurea trecută mobila mea de sufragerie ascultă alte discuţii, ascunde alte secrete, păstrează alte haine şi alte obiecte. Pentru că am vândut-o. Abia aşteptam să mă scap de ea, să o văd ieşind pe uşă afară şi să am, în sfârşit, sufrageria mult visată. Dar, când chiar am văzut-o ieşind din casă, lăsând la  vedere un perete murdar şi o priză pe care nici nu ştiam bine unde se află, parcă mi-a părut rău după ea. Şi-acum, după ce-am spus toate cele de mai sus, parcă îmi e şi mai dor de ea… Mă ataşez de lucruri prea mult, le învestesc cu puteri pe care nu le au, nu le merită şi nici n-au nevoie de ele. Sunt nişte obiecte, nu? Dar obiectele astea sunt părtaşe la momente din viaţă, formează decorul în care se întâmplă viaţa. Biată animistă ce sunt… nu degeaba râde viitorul Sotz de mine când mă aude vorbind cu masa sau când mă vede mângâind o tigaie minusculă…