Filmele de vineri

Azi doar două, pentru că sâmbăta trecută mi-a venit mașina de cusut și n-am avut chef și timp de filme. Deși unul dintre ele l-am văzut în timp ce-mi sortam papiotele de ața, dar știți deja că îmi place să combin utilul cu plăcutul, așa că n-ar trebui să fie  surpriză că iar am făcut două lucruri în același timp.

Argo (2012) – 3 ***

Știm deja că a luat Oscarul, deci e general considerat ca fiind un film bun. Da e, numai că… N-am rămas prea impresionată, deși dacă stai să te gândești că ce prezintă filmul s-a întâmplat cu adevărat în realitate, parcă gândul ăsta e mai impresionant. Nu știu de ce, dar în cazul ăsta, povestea nu m-a convins, adică am fost conștientă pe toată durata vizionării că e un film. Chiar inspirat dintr-un fapt real. Se creează o buclă aici, că zic același lucru și nu pare să aibă sens ce vreau să zic. În fine. Argo e povestea uneia dintre cele mai tari cacialmale din istoria Statelor Unite. Adică inventarea unui scenariu menit să scoată 6 prizonieri din Iran sub forma unor angajați în industria filmului. Cum aceștia nu puteau părăsi Iranul, CIA a orchestrat o misiune de salvare implicând nume importante de la Hollywood și creând atmosfera tipică unei noi producții: apariții în presă, afișe, machete, distribuție, regizor, scenarist, producător. Mai mult au inventat câte o nouă identitate pentru fiecare dintre cei 6 prizonieri, i-au pus să-și memoreze viața fictivă și să intre în pielea unor personaje, ei neavând nimic în comun cu această lume. Cum am zis, e impresionant să știi că asta chiar s-a reușit în realitate. Filmul nu m-a convins.

The Bounty Hunter (2010) – 3 ***

Filmul ăsta era păstrat pentru o duminică sau o zi în care nu aveam chef să fac nimic decât să zac în pat, pierzând vremea. N-a fost chiar peisajul ăsta, da’ tot mi-a picat bine. Ăsta-i filmul de care ziceam că l-am văzut în timp ce lipeam cu scotch ațele să nu se mai deșire. Așa că mi-am zis că-i filmul potrivit pentru activitatea asta și l-am sacrificat. I-am dat tot 3 steluțe pentru că, la fel ca orice rom-com, nu-i o capodoperă pe care s-o ții minte. E o comedie de acțiune, care te binedispune pe moment și-ți distrage atenția de la problemele cotidiene. Mie-mi plac genul ăsta de filme, chiar dacă știu cum se termină, chiar dacă totul e incredibil de previzibil și bătut în aceeași rețetă. The Bounty Hunter, dacă nu l-ați văzut până acuma, e povestea lui Milo și a lui Nicole, o altă poveste de dragoste cu năbădăi. După un mariaj super scurt, cei doi divorțează și fiecare o ia pe drumul lui. Ea jurnalistă de carieră, el fost polițist, actual vânător de recompense. Drumurile lor se reîntâlnesc când, pentru o sumă frumușică, Milo trebuie să o ducă pe Nicole la pușcărie. Pentru că a lovit calul unui polițist și pentru că nu s-a prezentat la tribunal când trebuia, e dată în urmărire. El o găsește tocmai când ea e pe urmele unui subiect și când alți nelegiuiți încep să o caute și ei. O serie de întâmplări îi apropie din nou și filmul se termnă așa cum știm: rămân împreună.


Weekendul ăsta sper să am timp să văd The Seșions, că tot am zis că vreau să-l văd. Da’ am niște musafiri, tre’ sa-mi cos niște storuri pentru geamuri și mai tre’ să fac și curățenie, deci nu promit că vinerea viitoare am despre ce vă povesti.

Să aveți un weekend frumos, așa cum vă place.