Nu frumusețile patriei vor avea grijă de mine când va veni clipa

Posted by On 04.02.2013 64 Comments

Pentru ideea acestui articol am găsit cel puțin trei titluri care i s-ar fi potrivit, însă cel ales exprimă cel mai bine ce vreau să spun.

Când ne-am întors de la Munchen – de fapt, mai corect spus, în timp ce eram încă acolo – în mintea și sufletul meu a încolțit o dorință. Aceea de a părăsi România. Și a încolțit atât de tare că mă suprinde și pe mine. Deja nu mă mai gândesc la emigrare în termeni de „dacă”, ci de „când”. Nu e zi care trece fără să nu apară noi și noi motive care să mă încurajeze să plec. Dar cea mai și cea mai puternică motivație a mea îmi e dată de vizita săptămânală la mama mea.

Nu v-am mai povestit demult despre ea, despre cum e în centrul de îngrijire, despre cât de tristă e atmosfera de-acolo și despre cum mi se strânge inima în fiecare vineri când mă duc s-o văd. Ce rost are? Toată lumea știe că în spitalele și insituțiile statului nimic nu e roz. În 8 luni de când e acolo, starea mamei mele s-a degradat înfiorător de mult. Deși are 54 de ani arată ca de 70, a slăbit, s-a sucit de spate și vineri a căzut la pat. Nu e vina nimănui de acolo, nu mă înțelegeți greșit. Personalul se poartă frumos, au grijă de ea și de toți bătrânii și bolnavii instituționalizați acolo. Au activități, au program, au televizor, au o curte mare în care se pot plimba și au 2 infirmiere care să aibă grijă de ei. 2. Două. La 40 de bolnavi. Asta e buba cea mare și nu e din cauza centrului, ci din cauza sistemului, din cauza legilor, din cauza statului, din cauza conducătorilor. Da, pentru degradarea stării de sănătate a mamei mele învinuiesc sistemul ăsta infect care nu e în stare să pună la dispoziția a 40 de bolnavi mai mult de două infirmiere.

Și-atunci stau să mă întreb: de ce aș rămâne în țara asta? De ce aș fi mândră că sunt româncă? Pentru renumele pe care îl aduc unii sportivi sau regizori? Pentru frumusețile țării descrise frumos în ghidurile de călătorie? Nu, meritul nu e al tuturor românilor pentru reușitele sportivilor, al meu în nici un caz, nici pentru că țara asta are munți și văi atât de frumoase că și Prințul Angliei își cumpără casă aici. Dimpotrivă, frumusețile României sunt ignorate, batjocorite, desconsiderate, înjosite. Nu sunt puse în valoare, nu sunt lăudate în lumea largă, sunt lăsate să moară. Conducătorilor acestei țări nu le pasă de oamenii care o locuiesc, nu le pasă nici de țară, le pasă doar de buzunarele lor, dar asta-i o discuție redundantă pe care mi-e silă s-o reiau.

Și-atunci nu pot să nu mă gândesc, când o văd pe mama mea, în doar 8 luni de când am lăsat-o în grija statului, că și mi-e mi-ar putea veni rândul să „apelez” la serviciile lui. Și pe bune dacă mă liniștește gândul ăsta. Prefer să muncesc și să ajut la sporirea unui alt stat, care la bătrânețe va avea altfel grijă de mine. Spuneți-mi lașă, spuneți-mi trădătoare, spuneți-mi cum vreți. Niciuna dintre frumusețile țării, niciunul dintre titlurile sportive ce aduc României faimă, niciunul dintre conducătorii țării nu vor avea grijă de mine când/dacă voi face și eu Alzheimer. Și nu-mi spuneți că schimbarea stă în mine, că ar trebui să pun mâna să fac ceva, să schimb ceva dacă nu-mi convine. Sincer… n-am porniri donquijotești, iar lupta cu morile de vânt nu-i unul din planurile mele de viitor. Și nici stofă de martiră nu mai am în mine, așa că, spus trivial și foarte pe șleau: îmi bag picioarele.

România n-are nici o vină, aș îndrăzni să spun chiar că nici locuitorii ei n-au (deși n-aș susține asta în totalitate), toată vina e a celor care iau deciziile pentru noi, a celor care gândesc doar pentru ei, a celor care pun alte rahaturi înaintea sănătății, a învățământului, a sistemului judiciar și a infrastructurii. Mie mi s-a cam luat după tot ce-am văzut în ultimii 3 ani de când am dat cu capul de  serviciile oferite de stat.

Sunt pregătită sufletește să fiu adoptată de altă țară, iar când momentul va veni… ma voi simți eliberată.

Articole asemănatoare

TOPICS