La Straja, în blugi

Posted by On 28.01.2013 34 Comments

Așa te duci când nu ești pregătit. Adică atunci când n-ai habar de schi și când în garderoba ta n-ai nici măcar o amărâtă de pereche de pantaloni de trening de fâș. Dacă vă întrebați cumva de ce ne-am dus totuși la Straja dacă nu suntem din filmul ăsta și dacă nu avem echipament corespunzător, răspunsul e că am primit un weekend gratuit la Cabana Zeni, din partea Agenției Voyagers Club. Și nu suntem genul care să refuzăm o asemenea ocazie doar pentru că nu avem niște pantaloni și o geacă de zăpadă. Dar înainte să vă povestesc despre cum a fost weekendul nostru la Straja, să vă vorbesc puțin despre Cabana Zeni, care merită lăudată atât pentru confortul ei, cât și pentru generozitatea și cumsecădenia oamenilor care o dețin. În primul rând, iat-o cât e de drăguță:

cazare straja

Camerele ei, deși-s micuțe, sunt suficient de primitoare, mai ales că, sportiv fiind, nu te duci la munte să-ți petreci timpul în cabană sau în cameră (cum am făcut noi cam jumătate din timp 😛 ). Prin urmare nu-ți trebuie camere să te întorci cu mașina în ele. Așa arăta camera noastră când am plecat – am fost suficient de extenuată vineri seara când am ajuns încât să uit să fac poze când am luat-o în primire.

Fiecare cameră e dotată cu baie proprie și cu un calorifer ce duduie de căldură. Am ținut să precizez asta pentru că, deși un calorifer în cameră e un lucru obișnuit, tare îmi era teamă să nu ne fie frig la cele -15 grade anunțate când am plecat de-acasă. Ne-a fost atât de cald încât am deschis geamul și-am închis caloriferul că ne topeam. Ceea ce e un lucru bun.

Iar de pe geam vedeam asta:


La parter, stau la dispoziția turiștilor 3 mese de câte 8 persoane, o bucătărie complet echipată, un frigider și un dulap cu jocuri de societate. Și-un cap de mistreț 😛


Am fost atat de plăcut impresionată de familia care are această cabana încât chiar dacă nu ar fi fost atât de frumos la ei, tot aș fi recomandat Cabana Zeni pentru serviciile oferite de doamna și domnul Jeican. Deși nu e un obicei, mi-au permis să-l iau pe Ricky cu mine, să-l țin în cameră și să-l las liber prin sala de mese. Mai mult, atât de mult l-au răsfățat pe alintatul ăsta că mai un pic și li-l lăsam lor. :)) I-au dat biscuiți, chec, legume fierte, cărniță de pui fiarta, s-au jucat cu el, l-au drăgălit… ce mai, ca pe un copil mic. Iar mie, doamna Jeican mi-a făcut cea mai bună cafea la ibric și mi-a și dezvăluit secretul ei. Abia aștept să îl pun în practică.

Și-acum să vă povestesc ce-am făcut noi la Straja, fără echipament. Păi, am ajuns vineri seara, am stat la povești cu prietenii cu care ne-am dus până pe la vreo 2 și ceva dimineața, iar a două zi, după micul dejun ne-am echipat (noi în blugi) și-am ieșit pe pârtie. Eu n-am mai fost iarna într-o stațiune montană de pe la vreo 4-5 ani când am fost cu ai mei la Crivaia. Deci habar n-aveam la ce să mă aștept. Desigur, văzusem poze da’ oricâte poze ai vedea, până nu mergi acolo și nu vezi cu ochii tăi cât e de fain… n-ai de unde să știi. Tare mult mi-a plăcut atmosfera locului, faptul că oamenii care erau acolo aveau toți același scop: să schieze, să se dea cu placa și să se bucure de ce oferă natura: munte și zăpadă. Extraordinar de mult mi-a plăcut de ei.

Pe pârtie, fiecare cu ce avea: schiuri, placă, sanie, bob, sac sau „fărăș” de-ală de care aveam și noi. Eh, uite că măcar ceva echipament tot aveam, n-am venit chiar cu mâinile în buzunare. Și ajungem noi pe pistă, eu mai vitează, fac o demonstrație. Totul super distractiv până mă opresc, mă ridic și simțeam zăpada pe sub geacă, aproape de pielea încălzită, iar blugii mei, din denim deveniseră albi. Alb care s-a transformat în ud, care s-a transformat în frustrare. Am repetat figura de vreo 3 ori, după care n-am mai avut chef. Atât de tare m-a enervat faptul că n-aveam echipament adecvat, încât nu mai aveam nici un chef să mă dau cu fărașul.

Am decis toți 4 că ar fi interesant să ne plimbăm cu telegondola. Zis și făcut. În afară de noi, nu cobora nimeni cu ea, că toată lumea cobora pe pârtie, pe schiuri sau placă. Ne-a plăcut plimbarea și ne-a plăcut și că există așa ceva pe munții noștri. Dădea o notă de civilizație, care pe mine m-a impresionat, dar care a fost repede demontată de ce ne-au spus alți prieteni: „Tu nu știi cum e în Austria”. Probabil nici n-o să știu, că nu-s montagnardă și, probabil nici n-o să devin, deși o salopetă de schi tot o să-mi iau. Pentru ocaziile în care va trebui să mă mai dau cu fărășul și când o să vreau să mă bucur de experiență, nu să mă înverzesc de ciudă că-s udă peste tot.

Ursu la urs trage 😛

Masina lui Iubi a facut ochi :))

După plimbarea cu telegondola, ne-am returnat la Cabana Zeni, unde prietenii noștri au gătit ceva bun, bun și unde ne-am continuat discuțiile de cu o seară înainte. Spre seară, ne-au vizitat alți prieteni care erau în stațiune, iar după plecarea lor ne-am retras în cameră la un film. De fapt două: Brave și Flight, despre care o să vă povestesc vineri.

Ăsta a fost weekendul nostru din care am tras concluzia că schiatul e un sport destul de costisitor, dar care probabil merită. Totuși, mai mult de investiția în salopetă și ceva bocanci mai trainici, n-o să mă întind. Și o altă concluzie: când mai mergem la Straja, Cabana Zeni ne va fi casă, de unde se înțelege că o recomand cu o căldură atât de mare, ca cea din camera prietenilor noștri – la ei a fost ȘI mai cald ca la noi. 😛

Ah, că era să uit, vis-a-vis de cabană e un tunel care duce la un schit. Foarte frumos amenajat, ia uitați și voi:

Articole asemănatoare

TOPICS