La ce ești dispus să renunți pentru blog?
Sincer, dacă îți pui întrebarea asta, chiar ai o problemă. Bine, nu vorbesc despre A-listeri pentru care blogul este o sursă de venit, ci despre bloggeri care sunt fie la început de drum, fie cu 2-3 ani de experiență.
Acum câteva zile, am avut pe blog un schimb de comentarii cu Vienela, care m-a cam blocat la final. Îmi spunea că nu își poate îndeplini cea mai mare dorință pentru că încă nu își permite financiar (parte pe care am înțeles-o), dar și pentru că:
Este vorba despre o calatorie de lunga durata (cam doua luni). Dar am nevoie de un laptop (nu pot abandona blogul o perioada atat de lunga) si de bani.
La care eu i-am spus că:
aș abandona blogul într-o clipită pentru îndeplinirea celei mai mari dorințe. îl poti relua oricând, dar sentimentul pe care îl ai când iți vezi visul cu ochii nu se compară cu lipsa unui blog.
Iar răspunsul ei a fost:
Tu iți permiți, pentru că te cunoaște lumea, te apreciază, te urmărește. Dacă lipsesc două luni din peisaj, nimeni nu iși amintește de mine.
Vienela, iartă-mă, te rog, dar mă folosesc de exemplul ăsta pentru a exemplifica ce am de spus. La urma urmei fiecare face cum crede. Aseara am sfătuit pe cineva pe mail că dacă dorința cea mai mare e aceea de a călători, cred că ar trebui să-și canalizeze energia, eforturile și finanțele în această direcție. La fel aș sfătui și pe cineva care ar vrea să-și cumpere o mașină. Dacă o vrei, fă niște eforturi, renunță la anumite lucruri pentru a-ți îndeplini această dorință. Mi se pare destul de simplu. Sau, mă rog, e simplu pentru mine pentru că așa procedez eu, dar fiecare își cunoaște prioritățile.
Revenind la întrebarea din titlu, chiar cred că blogul nu ar trebui să stea în calea îndeplinirii unei dorințe. Nu cred că-mi pasă atât de blog sau nu cred că blogul suferă atât de mult dacă nu îl bag în seamă cât sunt plecată undeva. Nici măcar nu-mi aduc aminte de el când sunt plecată. Savurez fiecare clipă pe care o am fără să ard de nerăbdare să postez ceva nou, să mă îngrijorez că-mi scade traficul sau că n-o să își mai amintească nimeni de mine când mă întorc. Și nu pentru că-s eu mai răsărită. Pur și simplu nu cred că blogul ar trebui să stea în drumul meu. Aș putea compara situația asta cu gelozia unei mame pe iubita băiatului, că am auzit de câteva cazuri cu „ori eu, ori ea”. Femeie, ești nebună? Dragostea de mamă și dragostea de iubită sunt două chestii total diferite. La fel și dragostea de blog poate liniștită coexista alături de dragostea de a călători.
E adevărat că blogul necesită unele eforturi, mai ales după ce-ai strâns o comunitate în jurul lui, dar ceva undeva e greșit dacă acest blog îți condiționează plăcerile. Nu mi se pare deloc OK să fii mereu online, fie pe blog, fie pe facebook, fie pe twitter, mereu conectat la ce fac ceilalți, să știi tot ce mișcă. Petrec destul de mult timp pe net, uneori chiar și în vacantă, dar niciodată nu va fi netul sau blogul mai important decât excursia în care sunt. Abia când mă întorc se va bucura de deplina mea atenție.
Acum chiar sunt curioasă, există ceva la care ați renunța de dragul blogului?
Eu il tot abandonez periodic (fortata fiind de lipsa cronica de timp) si de aia nici nu ma stie nimeni :))))
Cred ca daca mi-ar pasa de chestia asta si as dori sa devin un blogger cunoscut as gasi un plan B: articole scrise in avans, o persoana de incredere care sa ma inlocuiasca o vreme.
Solutii se gasesc. E bine sa fim atenti cum ne setam prioritatile.
Eu sunt ultra-mega-incepatoare in ale bloggingului si poate ca-s inca in faza de entuziasm exagerat, dar si eu m-as gandi ce fac cu blogul intr-o perioada asa de lunga? Si nu ca ma uita lumea, ci ca blogul meu e ca si copilul meu, o sa-mi fie dor de el si ma doare sufletul sa il las singur si neingrijit atata vreme. Dar tot as pleca, cum sa ratez asa ceva? As pleca dupa ce mi-as programa cateva articole, macar unul-doua pe saptamana, cat sa nu-l gasesc plin de paianjeni la intoarcere 🙂
Nu cred că greșești dar nici că ai avea dreptate. Blogul poate fi o sursă de venit sau de relaxare. Dacă ești printre A-listeri e normal să muncești puțin în vacanță, fata are dreptate. Însă dacă dorești să îți ridici blogul și să faci ceva din el, faci sacrificii, aici tu ai dreptate.
Eu aș vrea să îl văd pe al meu cât mai populat dar nu neapărat pentru bani. Așa că pentru asta fac unele sacrificii. Mă scol dimineață mai devreme sau mă culc mai târziu ca să scriu un articol. Dar probabil că în vacanțe o să programez niște articole și o să o tai liniștit la mare sau la munte.
eu nu am blog, dar si daca as avea in mod sigur nu as renunta la o mare dorinta pentru el!
Blogul meu e mai altfel, adica e mai apropiat de stilul clasic al unui jurnal si asa am vrut sa ramana. Asa ca nu as avea nicio problema sa renunt la el o vreme – la urma urmei, insemnarile in jurnal se pot scrie si cu pixul pe o hartie. La ele mi-ar fi mai greu sa renunt, asta da 🙂
Nu stiu daca tu intelegi cat sunt de entuziasmata de blog si de oamenii cu care comunic in online. Probabil este putin anormal, nu neg, dar tinand cont ca nu am serviciu, copilul este mare, isi vede de fetele lui, sotul este acasa doar doua zile din patru, cred ca macar partial se poate intelege pasiunea mea.
Laptopul este o obsesie mai veche, mi-l doresc de mult timp, tocmai pentru ca si in vacante m-as putea conecta usor la net. Visul despre care iti vorbeam este cumva legat de blog. Este vorba despre o plimbare de 2 luni prin lume, despre care planuiesc sa scriu zilnic, daca reusesc sa il vad implinit.
cum sa nu inteleg entuziasmul pentru blog? 🙂 chiar si dupa atatia ani de blogging, si eu il mai am. si te apreciez pentru faptul ca ti-ai gasit o ocupatie care sa iti aduca satisfactie sufleteasca.
ce nu reusesc sa inteleg e de ce laptopul conditioneaza indeplinirea acestei dorinte. dar cum am zis, e doar parerea mea, tu stii mai bine ce si cum iti doresti.
din experienta iti spun ca e chinuitor de greu sa mai scrii despre o plimbare prin lume, zilnic, dupa ce ai cutreierat locuri toata ziua. tu de ce crezi ca nu postez in timpul vancantei despre locurile pe care le vad? pentru ca-s rupta cand ajung acasa. pozele trebuie prelucrate, ideile structurate. adica na, eu tin ca posturile din calatorii sa fie perfecte, nu scrise in graba, doar de dragul de a fi notate undeva.
sper ca nu te-ai suparat pe mine ca am luat exemplul tau, dar era cel mai la indemana.
Nu. Cum sa ma supar? Poate ca intr-un fel ai dreptate. Mi-au spus si altii (prietenii si familia) acelasi lucru, cand au aflat de planul meu. Dar mi-as dori sa incerc. Impresiile notate la cald, chiar daca nu le postezi pe blog, sunt altfel fata de cele scrise din amintiri. Cred ca mi-ar fi si mai greu sa scriu de mana intr-o agenda. :))
În primul rând, depinde de povestea pe care vrei să o scrii în urma unei călătorii. Impresiile notate la cald trebuie să fie notițe, nu texte. Gândește-te că după ce s-a terminat totul și vei reflecta asupra experiențelor și legăturilor dintre ele, poate vei avea o altă poveste de spus. Poate ajungi la conluzia că lucrurile care te impresionează pe moment au o pondere mică în experiența de ansamblu.
Astea fiind spuse, mai degrabă un aparat foto și o agendă, decât laptop.
Tot cam acolo ajung. Adica ceva in plus fata de cheltuielile calatoriei. Un aparat foto costa cat un laptop, nu?
Ma feream sa vorbesc despre planurile mele, dar cred ca am facut bine aducand in discutie o mica parte. Probabil aveti dreptate si chiar ar trebui sa iau doar notite… Deocamdata sunt doar planuri, visuri… Nu stiu daca voi reusi anul acesta… :((
Vienela, poti sa faci si altfel: imprumuta un laptop (nu se poate sa nu gasesti unul). Ideea e ca de multe ori prin drumurile mele am fost de multe ori neplacut surprins de cat de slab stau la capitolul internet hotelurile din Europa. Am patit-o si la 5 stele si la 4 stele, de 3 stele ce sa mai spun. Asadar solutia ar fi ori sa scrii de mana intr-un bloc-notes usor de purtat, ori sa faci rost cumva de un laptop fara mari pretentii pe care sa asterni ideile fiecarei zile. Andreea are dreptate, eu m-am incapatanat la ultima excursie la Paris sa scriu dupa fiecare zi, si in afara faptului ca ajungi rupt in camera, alegerea, prelucrarea si uploadarea pozelor iti mananca ore bune, ca sa nu mai spun de inca o ora-doua pentru text… Asadar esti pregatita pentru 2 luni in care sa dormi vreo… 2 ore pe noapte si restul sa bati cu piciorul ceea ce e de batut?! Asa ca… din Paris am scris doar in prima zi, iar cand am trerminat Ciupercutza dormea de vreo ora… Nu stiu daca accepti sfaturi, cred ca da, dar ideal ar fi sa iti pregatesti niste posturi in avans, le programezi in asa fel incat sa ai post nou la 2 zile si astfel vei avea continut si vizitatori pentru el in continuare… Ce zici?
Acuma eu nu stiu exact pe unde doreste sa calatoreasca vienela, dar internetul e prezent chiar si in locatii mai exotice. Exista internet cafe-uri, exista localnici ospitalieri, ar fi solutii de postat pe bloc din concediu, chiar si fara laptop. 😉
Si eu imi iubesc blogul si probabil voi scrie pe blog cat timp voi trai. Dar nu voi fi consecventa, pentru ca vreau sa las loc si altor chestii care mi se vor intampla de-a lungul vietii. In general eu traiesc clipa, chiar daca am planificat ceva mult timp, renunt cu usurinta la acel ceva daca apare ceva mai interesant in peisaj. Iar cand calatoresc, nu scriu, poate fac notite in agenda, dar atat. Scriu dupa ce ma intorc, dupa ce procesez ce am vazut, ce am facut, dupa ce mi se sedimenteaza impresiile despre calatorie. Si niciodata nu intru in detalii, imi place sa pastrez niste chestii pentru mine. O sfatuiesc pe Vienela sa plece in calatorie, doua luni prin lume o vor schimba fundamental si poate va scrie altfel, cand se va intoarce si cine stie, poate chiar ii va creste traficul:) Schimbarile nu au intotdeauna rezultate negative, doar ca pana nu incerci, nu stii. Si apropo de laptop, eu plec cu laptopul dupa mine. Inafara de Facebook inainte de culcare si filme in aeroporturi si avioane, nu fac altceva cu el. Dar ma rog, nu trebuie sa va luati dupa mine. Eu as renunta la orice, pentru ceva ce pare mai interesant. Iar pentru calatorii, cred ca mi-as da si ani din viata. Am renuntat la sericiu, ca sa ma plimb prin Canada:)) Noroc ca m-au primit inapoi cand m-am intors….
Nu renunt la nimic de dragul nimanui..In special de dragul unui blog..Blogul poate astepta mult si bine, dar ceea ce doresti sa faci e posibil sa nu astepte..Oricum daca ai ceva de spus oamenii care te citesc vor reveni cu placere la materialele tale.
Raspunzand la intrebarea din titlu, as zice ca de cand am blog renunt la multe, dar parca am timp de mai multe :)) Pe mine m-a ajutat blogul sa ma organizez mai bine, sa citesc, sa vad filme, sa scriu… Bine, nu le fac pe astea ca sa am ce povesti pe blog, dar de cand il am pe el parca sunt mai ordonata. Jur! 🙂
Revenind la cei care renunta la lucruri fizice sau timp fizic, daca vrei, pentru blog, aproape ca pot intelege. Pentru unii e o pasiune intre pasiuni, pentru mine, pentru tine, pentru cei mai multi dintre noi, dar pentru altii, cum este si Vienela probabil, e momentan marea pasiune în care investeste cel mai mult timp si cel mai mult sentiment. Si ma bucur ca a gasit asa ceva și suflul de a “lucra” pasiunea. Pentru altii mai e si sursa de venit (chiar daca nu sursa nr.1). In alta ordine de idei, in functie de cat de importanta si mare e pasiunea, asa stau lucrurile și cu capacitatea de a abandona blogul o perioada lunga de timp (și a abandona orice o lunga perioada de timp). E casa “cuiva”, virtuala ce-i drept, eu una m-am tot gandit cat am fost la Ineu, daca nu mi-au crapat de frig tevile in apartament :)) Asa si cu blogul… Eu însă il pot lua cu mine peste tot, chiar daca nu scriu zilnic, iar in vacante scriu chiar putin. Poate și Vienela, daca ar pleca și “l-ar avea cu ea” și dacă nu ar scrie zilnic în el, dar seara când se retrage în cameră l-ar răsfoi, sau ar răspunde unui comentariu, două… “l-ar ști acolo”…
eu n-am blog, dar pentru 2 luni de calatorit, as pune “afis pe usa”: “plec in cea mai misto vacanta a vietii mele, ma intorc peste 2 luni, sper sa ne mai vedem atunci”. 🙂 (nu vorbesc de cazul cand blogul este singura/principala sau macar jumi-juma sursa de venit). si daca n-as fi rupta-n bucati in fiecare seara mi-as nota impresiile la cald ale acelei zile. dupa o vreme nu mai au acelasi farmec.
bineinteles pt 2 luni de calatorii ar trebui sa-mi iau concediu fara plata cu vreo 80% (sunt optimista) sanse sa raman fara job, dar asta e alta poveste. 🙂
Eu, dupa ce mi-am schimbat serviciul (un servici pe care mi-l doream), am constatat ca nu mai ramane timp sau energie destula pt blog. Apoi, mai erau alte lucruri pe care le faceam. Si cu greu, m-am decis sa renunt la blog, in favoarea altor lucruri pe care le faceam cu placere – de exemplu desenatul.
Consider ca pana la o varsta incerci tot felul de lucruri, dar dupa o vreme trebuie sa afli ce iti place sa faci si sa te concentrezi doar pe cateva lucruri pe care sa le faci bine spre foarte bine; astfel apar si satisfactiile care vor alimenta pe mai departe eforturile tale.
Eu te apreciez Andreea pt ca se vede ca ai reusit sa construiesti o comunitate in jurul blogului tau (ma rog eu nu prea ma regasesc prea des in target, dar considera-ma un fan) lucru pe care eu nu l-am reusit cu blogul meu, desi tineam la el. Si atunci mi-am zis, ok, dar sunt alte lucruri pe care as putea sa le fac mai bine, si atunci m-am focusat spre ele.
Ca sa raspund la intrebarea ta, eu nu as putea renunta la pasiuni printr-un troc de gen, asta pt asta, dar mi se pare un pic fortat sa nu poti intrerupe pt o perioada ceva ca un blog. Dupa exemplul tau, eu daca ar fi sa fac o calatorie de 2 luni, m-as intoarce cu subiecte pt 2 ani, deci blogul ar avea de castigat 🙂
tu ai niste pasiuni asa frumoase si timp si rabdare, dar mai ales talent. asa ca ar fi pacat sa nu le fructifici. sa stii ca dintre toate pasiunile pe care le am, blogul a ramas singurul in picioare, la care n-am renuntat deloc, de cand m-am apucat de el. la citit am renuntat anul trecut, mi-a fost usor sa nu citesc si nici nu mi-a parut rau. la calatorit am mai renuntat, ba din motive financiare, ba personale. dar la blog deloc. au fost scurte pauze de cateva zile, cel mult o saptamana, insa niciodata o perioada mai lunga. deci o inteleg cumva pe vienela, dar daca e sa compar blogul cu calatoria… nu m-as gandi nici o clipa si-as alege calatoria. comunicarea cu cei care raman in urma, contactul, totul poate fi reluat, insa placerea de a vedea locuri noi, de a explora… nu o ai intotdeauna la indemana.
recunosc ca am fost surprinsa sa primesc atatea comentarii in care lumea nu voia sa renunte la blog, ceea ce ma si bucura pe undeva pentru ca mi-am dat seama ca, la fel ca pentru mine, si pentru altii, blogul e o terapie, un lucru care aduce o anumita satisfactie.
Nu as renunta la nimic, ma rog poate la cateva ore pe zi (timp de 2-3 zile) in care as scrie articole in avans (vreo 10 asa) si as baga 1 articol la 2-3 zile si atunci cand calatoresc! Cred ca blogul daca il lasi de izbeliste sufera si cred ca asta te poate afecta intr-un fel cand te intorci de aceea ceva timp inainte ar fi ok. O data ce esti in vacanta poti sa intri la un net point si doar sa dai publica, 15 minute nu va fi nici scump nici nu pierzi mult timp pretios ….
Eu asa fac si e o alternativa …
Pentru mine blog inseamna relaxare. N-am chef, nu scriu. A devenit obligatie, s-a dus relaxarea. Am destule conditionari, nu-mi mai trebuie inca una. Asa ca n-as renunta la nimic pentru blog, sa sufere, treaba lui:)
Of, se pare ca aici vorbiti despre mine si atunci trebuie sa-mi dau cu parerea:)) Nu prea inteleg intrebarea – cum adica la ce as renunta de dragul blogului? Blogul face parte integranta din mine si ar insemna sa renunt la mine… ceea ce nu se va intampla niciodata.
Am inceput, timid, prin 2007 sa scriu pe blog. Au fost si perioade lungi cand n-am facut-o, pentru ca ma aflam in plin proces de maturizare: schimbam relatii, joburi, interese. Iar in 2009 am renuntat la un job excelent (MediaPro) de dragul blogului (sau de dragul meu), ca sa zic asa. M-am facut freelancer – jurnalist, blogger si calator. Mi-a fost foarte greu la inceput, am avut momente cand nu puteam sa scriu de pe drum, cand aveam nevoie de liniste ca sa ma concentrez sau cand probleme ca banii si siguranta primau.
Apoi mi-am dat seama ca blogul face parte din mine, ca om. Ca am nevoie de comunitatea din jurul lui ca sa merg mai departe. Am invatat, pas cu pas, sa lucrez remote. A fost infernal de greu…
Toate calatoriile, proiectele si joburile (5) pe care le am/le-am facut sunt datorita blogului si a relatiilor de pe FB. Iar experienta mea de blogger/jurnalist freelancer a ajuns in punctul ei culminant in cele doua luni petrecute in Asia, anul trecut. Am impartit cu iubitul meu niste camere groaznice de hotel, in care internetul abia se taraia, iar noi nu aveam loc unul de altul. Am stat intr-un sat pe o insula pierduta din Marea Chinei. Am mers ore in sir cu bus-ul si avionul. Si totusi am invatat sa scriu constant (pe blog si pe FB) si mi-am facut si toate celelalte joburi (cinci, dupa cum va spuneam – de content writer & social media). A fost greu? A fost. Dar se poate! Am mare noroc ca Vlad al meu este fotograf si se ocupa el de partea de poze. Eu scriu, el prelucreaza si mi le da gata facute. Caram mereu dupa noi doua laptopuri si doua aparate foto, renuntand la haine si la… orice altceva.
Un laptop nu mai este chiar un capat de lume – gasesti si la 900 de lei, ca nu-ti trebuie cine stie ce… Insa, daca nu as avea posibilitati materiale, as scrie de la internet-cafe-uri – se gasesc peste tot in lume (bine, mai putin pe o insula pustie din Asia…:)). Imprumuti de la calatori. Ceri. Intrebi. Totul este posibil.
Daca iubesti ceva cu adevarat, nu trebuie sa te gandesti la probleme, ci la solutii – si atunci acestea vor aparea cu siguranta. Trebuie sa incerci. Sa vezi ce ti se potriveste. Eu nu pot sa scriu mult in avans – de fapt, nu o fac decat foooarte rar. Pentru ca am timp – tot timpul – de blog. Si de munca mea. Imi respect cititorii, am contracte, muncesc si 12-14 ore pe zi. Cand calatoresc pe termen lung – 2-6 luni – munca merge cu mine, caci altfel nu se poate. Am un program strict: zile de plimbare, dimineti (de la 5) de scris, seri de research si de la capat.
Nu este deloc simplu, insa este perfect posibil! Mult noroc!
Nu este deloc simplu, insa este perfect posibil!
Ce frumos spus și cât de adevărat. Așa cred și eu, n-ar trebui să renunți la una pentru alta. Dacă blogul e așa important, perfect, trebuie să găsești soluții să le împaci pe toate. Dorința Vienelei mi se pare absolut admirabilă dar cred că lipsa unui laptop e doar o pietricică în calea îndeplinirii planului ei. Adică, o plecare în lume, de două luni, înseamnă costuri totale suficient de mari încât obținerea unui laptop chiar e numai un detaliu. Un netbook – perfect pentru scris, mic, cu baterie bună – costă vreo 1000 lei… ce e suma asta pe lângă toate celelalte care trebuiesc acoperite? Multă baftă, Vienela!
În altă ordine de idei, și mie mi-ar plăcea să pot rămâne conectată la net oriunde aș fi, nu știu să explic exact de ce dar… dar, totuși, cred că există un timp pentru toate… unul pentru net, altul pentru călătorii, etc. Ideal e să le poți îmbina în așa fel încât să fii tu mulțumit!
Pai din ce vad in ultima vreme, renunt tot mai mult la timpul liber :)) Nu mi-as fi inchipuit ca administrarea unui blog te poate solicita atata! Dar, nu ma plang, fac asta din pasiune…calatoriile sunt niste experiente minunate.
nu m-am gandit la ce as renunta , dar stiu sigur la ce NU …nu as renunta la calatorii , la plaja , la iesiri cu prietenii , la o simpla plimbare in parc 🙂
Eu am renuntat la blog pentru altele 🙂
Nici eu n-as renunta la nimic pentru blog, tocmai pentru ca blogul trebuie sa fie un lucru care sa ne destinda si in care sa ne regasim, un lur care sa ne faca placere si sa-l facem din pasiune… nu ceva ce sa stea in calea celorlalte visuri ale noastre.
Cred că Vienela are dreptate. În ultima vreme am cam părăsit blogul iar acum îmi vine foarte greu să revin, așa cum spunea, aproape nimeni nu își mai amintește de el.
Și mai sunt de părere că nu e foarte ok să spui “nu cred că-mi pasă atât de blog” deoarece blogul este (și) o parte din cititori iar această atitudine bănuiesc că i-ar deranja un pic pe vizitatori.
Acum revenind la întrebare, zic eu că nu aș renunța la nimic pentru blog, dar nici la el nu pot renunța. Pentru mine blogul e ca un jurnal și nu-l simt ca un impediment în calea vreunei dorințe.
ai dreptate, dar nu asta voiam sa spun, adica nu ca nu mi-ar pasa de cititori. dar poate sunt eu mai modesta, dar nu m-am gandit niciodata ca blogul meu ar putea lipsi cuiva 🙂 ma maguleste gandul, ma bucura prezenta cititorilor care intra aici zilnic pentru a vedea ce-am mai scris.
la fel cum au spus si alti comentatori mai sus, si pentru mine blogul e o parte insemnata din ce insemn eu, am spus-o de nenumarate ori aici ca blogul mi-a adus bucurii pe care nici macar oamenii nu au facut-o. dar, cu toate astea, nu l-as lasa sa stea in calea unei dorinte. s-a nimerit sa dau exemplul calatoriilor, dar cred ca daca blogul ar conditiona o alta dorinta… tot el ar fi cel sacrificat. nu stiu, sper sa nu fiu pusa in situatia asta.
te asigur ca mie mi-ar lipsi 🙂
am obtinut satisfactii interioare, am cunoscut oameni frumosi si am aflat multe lucruri, prin intermediul blogului, insa as face pauza oricand daca in viata mea ar interveni altceva. e adevarat ca lumea uita, insa asa cum mi-am facut un locusor mic intre prieteni, mi-l pot recastiga din nou, daca am ceva de spus si reusesc s-o fac cat de cat interesant. o pauza de calatorie si pentru scurt timp( doua luni mi se pare colosal!) mi-ar da subiecte pentru saptamani intregi. in plus am nevoie de decantare, acumulez prea multe impresii si nu pot reda, decat dupa ce le filtrez, incercand sa gasesc o varianta cat mai buna poze-text. am memorie vizuala buna, mi-e destul sa privesc pozele ca sa reconstitui atmosfera si sa dau drumul la poveste 🙂
Departe de mine gândul de a te supăra când ți-am spus că nu e bine să afirmi că nu-ți pasă de blog. Eu sunt unul din vizitatorii cărora le lipsește blogul tău atunci când nu te citesc o perioadă de timp. Îmi lipsește tocmai pentru că simt că pui suflet în ceea ce scrii 🙂
>:D< sa stii ca o sa tin minte asta si o sa ma gandesc mai bine cum imi formulez frazele cand zic ceva 🙂
Mâzgălico, să știi că mie-mi lipsești așa că fă bine și revino!!! 🙂
Uite că la asta nu m-am gândit. Blogul pentru mine reprezintă o gură de aer. Eu sunt micuţă, abia acum încep să am şi eu câţiva cititori. Când am insporaţie am, când nu…asta e! :))
Oricum, bună întrebarea…nu am răspuns la ea, sincer 😀
Eu ma duc in tara cam 5 saptamani,vara,si n-am contact deloc cu computerul,si ce bine e! Nu duc lipsa blogului,n-am parerea ca mi se simte lipsa,anunt inainte de plecare ca revin peste o luna si gata. Mi s-a zis si mie ca mi s-a simtit lipsa (a fotografiilor mele,nu a mea :D),normal ca te bucura sa auzi asta,dar tot nu m-ar tine lipita de blog. In plus,cred ca niciun blog nu e indispensabil,apoi cui ii place intr-adevar ce scrii,revine.Iar interesul pentru un blog dispare oricum,din experienta mea,chiar daca blogul ala e foarte activ.