Lacrimi și durere la Dachau
E primul lagăr de concentrare pe care l-am vizitat și m-am cutremurat. Iubi mi-a spus că la Auschwitz și la Birkenau e și mai rău. Toate cărțiile pe care le-am citit despre ororile celui de-al doilea război mondial nu pot cuprinde și exprima atâta durere câtă o fi fost în aceste locuri. Cred că e o durere inimaginabilă. Oricâte filme am vedea, oricâte cărți am citi, oricâte mărturii am asculta, oricâte lagăre am vizita, nu vom cunoaște niciodată (și sper să nu cunoaștem niciodată) durerea și chinul pe care au simțit-o oamenii ăia. Alt lucru pe care mintea mea nu poate să-l priceapă, pe care se opune să-l asimileze e cum se pot transforma oamenii în asemenea bestii. Cum pot face rău gratuit unor alți oameni pe care nu-i cunosc, care nu le-au făcut nimic, care nu le-au greșit cu nimic? Oamenii s-au omorât în războaie pentru idealuri care nu sunt ale lor, pentru că așa le-a cerut un idiot (sau mai mulți).
Am vizitat lagărul de la Dachau cu sufletul chircit, cu un gol în stomac și cu o senzație că mi-ar fi tras cineva un pumn în burtă. Lacrimile n-au izbucnit decat când am citit mesajul ăsta:
Și-acum îmi dau lacrimile când mă gândesc la ce trebuie să fi simțit oamenii ăia când au fost eliberați, când membrii SS au fost dați pe mâna lor…
La Dachau, oriunde ai păși, un om a fost abuzat, maltratat, chinuit, înjurăt, bătut, batjocorit, scuipat, a fost omorât. Nici nu-ti vine să calci pietrișul pentru că simți ca și cum ai călca pe cadavre. Mă tot gândesc oare cum e să fii neamț și să trăiești cu o asemenea moștenire…
La Dachau nu sunt multe lucruri de văzut pentru că barăcile au fost dărâmate, iar cele două care există azi au fost reconstruite. Celelalte clădiri au fost transformate în muzeu. N-ai ce vedea acolo, însă ai ce citi. Durerea e scrijelită cu cuvinte care și ele se simt vinovate pentru ce trebuie să descrie. Dacă n-ați fost pe-acolo, dacă nu știți nimic despre Dachau, luați-vă timp și citiți mesajele pe care le-am fotografiat. Sunt cutremurătoare, dar nu trebuie să uităm că și atrocitățile războiului fac parte din istoria lumii, nu trebuie să uităm ce-au făcut alții pentru a nu repeta și noi.
Peronul si calea ferata care aducea prizonierii in lagar
Bunkerul
Zidul de executie
Urme de gloante
Muzeul lagarului
In interior
Curtea si cele doua baraci reconstruite
din celelalte a ramas doar perimetrul
Paturile prizonierilor. Desi baracile aveau o capacitate de 54 de oameni, la un moment dat stateau intr-o incapere in jur de 200
Crematoriul
cuptor de incinerare
svastica
memorial
Sa nu uitam cel mai important mesaj
doar lacrimi si durere…
Dumnezeu să-i odihnească în pace pe toți cei care au murit sau au fost omorâți la Dachau.
Cutremurator..Eu la Dachau nu am ajuns, insa am fost la Auschwitz. Nu pot sa cred ca unii oameni chiar au supravietuit in asemenea conditii. Si nici pana azi nu inteleg de ce nu s-a facut ceva din partea populatiei care clar ca stia ce se intampla. Toti germanii au fost vinovati, pentru ca toti au stiut..Sper sa fi invatat ceva din aceea perioada si sa nu mai fim martori la asa ceva.
no comment 🙁
Am fost la Dachau acum vreo 6 ani, cred. Pe o vreme din aia nasoala (octombrie si burnita). Exact ce spui tu… iti pica prost cam totul acolo. Nu am intrat in muzeu (era foarte dimineata), dar ne-am plimbat pe acolo. este un loc care ne aminteste cat de cruzi putem noi fi, doar pe baza unor ‘idei’.
Doamne, am impietrit aici. Cum sa fii atat de crud si nemilos… nu inteleg. Si vorba cuiva de mai sus, de ce nu au intervenit localnicii? Fotografia cu trupurile acelea efectiv aruncate unele peste altele m-a dat peste cap.
Nazismul, regimul de conducere al Germaniei și implicit al Treilea Reich s-au construit pe baza unor idei și fanatismul din jurul lor. Nu există un conducător care poruncește și niște proști care execută doar așa. Întregul fenomen e extrem de complex și de-a dreptul halucinant. Pentru cei ce nu știu, SS și partidul nazist au ajuns la sute de mii de membri, majoritatea dintre ei având funcții cheie.
Poporul german poate fi arătat cu degetul sau nu. E greu de judecat totuși un întreg popor, indiferent de motive. E foarte ușor să spui tot timpul că cineva trebuie să facă, mai ales că noi românii nu suntem în stare să ne mobilizăm ca public – de notat că și revoluția din ’89 s-a întâmplat târziu și cu ajutoare.
Revenind, după eliberarea prizonierilor, armata americană a aranjat o expoziție cu lucrurile și documentele de la Dachau – colecția includea bucăți de piele ale deținuților care aveau tatuaje și abajururi din piele umană – alături de mizeria și cadavrele de acolo, iar localnicii au fost obligați să le vadă, pentru a nu mai putea spune că nu știu ce s-a întâmplat acolo. O măsură dură, discutabile fiind mijloacele.
1. De fapt chestiunea abajururilor din piele cu tatuaje a avut loc la Buchenwald.
2. NSDAP a avut 8,5 milioane de membri până în 1945.
~Nautilus
După ce am plecat de la Dachau am zis că niciodată nu o să mai merg în asemenea locuri, dar acum m-am potolit.
O să mai merg, o să mai scriu despre, la Schimb de cărți am băgat în circuit “Fenomenul Pitesti”. Ororile comunismului nu trebuie uitate, sunt sătulă să aud în jurul meu, de la tineri, că Ceaușescu a construit și că îi datorăm atâtea.
Comunismului îi datorăm inclusiv reeducarea de la Pitești, sacrificiul lui Mircea Vulcănescu, tineri eroi morți și fără nume.
Am de gând să merg la Auschwitz și să mă umflu de plâns.
Ai grijă, că de la tine am pretenții. Alea sunt ororile regimului comunist din România. Comunismul e o ideologie, un sistem, evident imperfect și sortit eșecului.
De fapt noi nu datorăm lui Ceaușescu sau comunismului ceva, dar ieronia e că ăia au făcut ceva, iar noi nu suntem în stare. Da, e trist. Treaba cu construitul e mai stufoasă, că peste tot în lume s-au construit lucruri colosale, cu un preț foarte mare. Acum ne plimbăm în jurul lor și le numim artă și patrimoniu și fac parte din cultură. Fără unii nebuni, eram mai săraci, cultural vorbind (noi oamenii, zic).
Începe cu memorialul durerii de la Sighet, treci pe la Auschwitz și Cracovia și oprește-te în Berlin, la Topografia Terorii (un muzeu la sediul central al SS).
Dam, zau nu ma certa. Nu confund regimul comunist din Romania cu nici un altul, fireste. Ideologia insa e comunista si punct. Am de gand sa fac asta, intentionez sa merg la Cracovia si Berlin chiar anul acesta.
@ Dam – Am fost la Sighet si la Berlin merg anul asta. merci de pont.
@ Dunia – bine zici, oricat de neagra si sumbra pare si este o vizita la Auschwitz, n-am de gand sa il ocolesc.
Ce se stie mai putin este ca nemtii din SS au invatat de la NKVD (viitorul KGB) “stiinta” terorii si modul de organizare a lagarelor, in timpul cand Germania era aliata cu sovieticii. NKVD-ul perfectionase lagarele si tehnicile de oprimare dupa revolutia bolsevica din 1917.
Apoi, pentru un peisaj “complet” recomand cartea “Fenomenul Pitesti” despre lagarul nostru, relativ unic in oroare, de la Pitesti si apogeul ororii, daca poate exista asa ceva: Unitatea 731 a japonezilor. (cautati unit 731 pe google)
Intr-adevar, oamenii trebuie sa afle, sa viziteze locurile astea ca ororile sa nu se mai poata repeta. Ce bine ar fi daca ar fi atat de simplu…
nu am fost in astfel de locuri.e trist 🙁
La un moment dat, prin 2002-2003, pune unul (după nume şi locaţie, ceva franco-canadian) un sondaj de opinie pe forum.axishistory.com în care întreabă aşa:
“Which places related to WWII have you visited? I have visited Auschwitz”
Adică dintre toate locurile care ar fi putut avea legătură cu războiul, de la Iwo Jima până la forturile de la Atlantic, tipul se dusese tocmai la Auschwitz.
Superb, nu?..
~Nautilus
Astfel de imagini nu te pot lăsa indiferent, dar cel mai mult m-a tulburat peronul, care nu era decât începutul sfârșitului…Și cerul, probabil atât de albastru în unele zile, rămâne ca o speranță de libertate.
Îmi imaginez femei și bărbați cu fața la zidul de execuție, care nu puteau scăpa de teroarea morții decât ridicându-și ochii spre acel albastru ori spre stele, sperând că în curând tot calvarul se va termina….
Imi pare bine ca ai fost acolo si ca ai impartasit asta cu noi. Cred cu tarie ca asa ceva nu trebuie uitat tocmai ca sa nu se mai repete. Cu cat suntem mai constienti, cu atat mai bine.
Offf…si cand citesc imi trece un ceva ascutit prin inima, daramite sa mai ajung si acolo. Nu cred ca as rezista 🙁
poate ca is eu cu capul dar la Auschwitz mi s-a parut ca simt miros de ars in cuptorul/ crematoriul care e chiar la intrare si parca imaginile nu exprima indeajuns de clar ce a fost acolo pentru ca pare de neimaginat.
plimbarea asta la lagar si catelul tau – cred ca te-au umplut de multa tristete.
musai sa te injectezi cu ceva adrenalina – sport sau ceva in genul , ai planuri de nunta de facut si abia astept sa ne prezinti ideile tale sau macar diverse descoperiri in materie de planning pentru nunta
da, au fost doua episoade triste. din cand in cand simt absenta lui Benny, dar mi-e mai usor, pentru ca-l am pe Ricky aproape. cand se va duce si el, atunci cred ca va fi cu adevarat tragic. 🙁
cat despre planurile de nunta… parca am si uitat ca ma marit, atata mai e pana atunci :)) am rezolvat cu sala, cu nasii, cu foto&video, ne mai trebuie biserica, haine si invitatii 😛
daca te-ar interesa sa comanzi pe net – uite un site doar ptr tine, ptr barbati nu cunosc un site potrivit
preturi bune, calitate buna , am vazut 2 rochii de ocazie de la ei de pe site in realitate, depinde de tine daca vrei sau nu sa risti, poate te ajuta macar sa te inspiri .
http://www.weddingo.net/
Fără cuvinte. O experiență cutremurătoare am trăit la Praga, în Cartierul evreiesc. Am văzut acolo o expoziție cu obiecte aparținând copiilor din lagărul de la Terezin. Cele mai multe erau desene, iar despre majoritatea autorilor era specificat pe plăcuța de identificare a obiectului “nu a supraviețuit”.
Din păcate uităm. Și tot din păcate somnul rațiunii naște monștrii.
Am fost doar la Sighet dar oroarea si mirosul acela mi-l amintesc atat de bine…. Pe tema lagarelor am vazut candva pe Hallmark un film dramatic cu Kristen Dunst, The Devil’s Arithmetic (1999). M-a impresionat mult si ma gandeam ca daca as fi fost si eu in situatie, doamne-fereste, trebuie un psihic tare sa rezisti macar o zi.
Dupa cateva documentare in care am vazut imagini (in fuga) cu executii, am avut cateva cosmaruri cu zidul ala nenorocit! Toate pozele sunt mai mult decat graitoare, imi imaginez ce fel de stare iti lasa atunci cad te afli in acele locuri…
Am fost si eu in vacanta asta, inclusiv Revelionul, la Berlin si am vizitat Topografia Terorii (Muzeul Holocaustului). Mi-a placut ca nemtii au stiut sa prezinte cat mai obiectiv ce s-a intamplat. Fix aceeasi intrebare ca si tine mi-am pus-o si eu, oare cum e sa traiesti cu mostenirea asta. Cumva muzeul asta m-a lamurit, am vazut ca accepta trecutul, si-l asuma, dar nu sunt exagerati de apologetic pentru cele intamplate. Si nici nu cred ca trebuie sa fie. Nemtii sunt niste oameni extraordinari, din ce mi-am dat seama. Povestea celui de-al Treilea Reich poate fi vazuta din multe perspective. Dar un insight, care mie mi-a dat de gandit, este ca odata ajunsi la putere, primele victime au fost toti aceia care aveau opinii contrare. Presa era complet manipulata, iar poporul german a ales – constient sau nu – sa creada ceea ce i se servea. Notiunea de “Volk” atat de intens promovata a fost cea care i-a orbit pe multi. Asta e explicat mult mai pe larg la muzeu. Oricum, ideea e ca ce s-a intamplat nu trebuie uitat. Si OT, sustin cu toate mainile faptul ca in egala masura nu trebuie uitat ce a insemnat teroarea regimului comunist. Avand detinuti politici in familie, pentru mine este un subiect foarte real, foarte dureros si in niciun caz ceva ce poate fi trecut cu vederea pe motiv ca “orice capodopera cere sacrificii”.
De doi ani planuiesc o astfel de excursie. Poti sa dai si niste informatii despre transport, cazare, samd?
Ce recomanzi? daca nu pe blog, ti-am lasat un mail. as fi foarte bucuroasa.Multumesc.
noi am fost la niste prieteni la Munchen, deci despre cazare nu-ti pot da detalii.
ne-am dus la Dachau cu masina personala. de la Munchen pana la Dachau sunt vreo 20-30 de km, depinde de unde vii. Intrarea e gratuita, iar daca vrei audio-ghid e 3,5 euro. si ar fi bine sa-l iei, ca iti explica o gramada de chestii. in rest, pe site-ul lor ai mai multe informatii: http://www.kz-gedenkstaette-dachau.de/index-e.html
Dupa cateva documentare in care am vazut imagini (in fuga) cu executii, am avut cateva cosmaruri cu zidul ala nenorocit!
Cuvintele nu vor putea descrie niciodata lacrimile cu care planeta plange pentru acei oameni, pentru suferintele inimaginabile pe care le-au indurat. Dureros si aproape de necrezut este ca dupa toate astea, pe pamant inca mai traiesc oameni care sustin ideile acelor nebuni.
27.1 ii ziua internationala de comemorare a Holocaustului, Auschwitz Birkenau o fost eliberat de catre sovietici. 27.1. 2013 elita austriaca, departe de acest eveniment, se distreaza la un super bal. Tocmai am primit o invitatie la protest si mi-am amintit de intrebarea ta, cum traiesc ei cu o asemnea mostenire.
Ps. ziele trecute am intalnit un batranel, 86 de ani, vesnic fidel Führer-ului si cu aceleasi orientari antisemitice.
Citind acest articol la un moment dat am dat peste următorul rând:” Mă tot gândesc oare cum e să fii neamţ şi să trăieşti cu o asemenea moştenire…” Îmi pare că nu ar trebui să fie aşa de dificil de închiput simţământul suportării unei asemenea moşteniri pentru că, la urma urmei, şi noi avem de înfruntat un trecut nu mai puţin odios. Holocaustul a existat şi la noi, bunicii noştri au săvârşit orori similare( e limpede că nu pe aceeaşi scară dar esenţialmente oroarea a fost aceeaşi). Şi la noi evreii au fost adunaţi cu brutalitate, mânaţi ca vitele la abator, umiliţi, schingiuţi, torturaţi,înfometaţi, arşi de vii etc.
Şi autorităţile române au organizat lagăre de concentrare unde au desfăşurat procedee de “curăţire”(ex: Bogdanovka) iar neamul nostru a fost la fel de neştiutor şi de pasiv faţă de toate acestea ca şi cel german (sau cum ar putea spune unii chiar “complice”).
Holocaustul face parte şi din trecutul nostru.(tot aşa cum şi crimele comunismului fac parte din trecutul nostru şi a căror amintire este chiar mai prospătă)
Şi noi am avut criminalii noştrii (unii încă mai păşesc printre noi)
La Dachau erau inchisi in jur de 200000 de oameni,tineri ,batrani ,bolnavi ,sanatosi.Functionarea lagarului a fost pe parcursul anilor 1933-1945.Unii dintre acesti oameni mai mureau si nemtii au fost mai pragmatici,aceea de a’i incinera ,in loc sa’i ingroape.Dar nu pot sa cred ca germanii aruncau de vii oameni in crematoriu.Niciodata!!Imaginati-va ca 200000 de oameni este populatia unui oras,unii se nasc ,altii mor.Toate acestea exagerari din partea evreilor a fost si este metoda de a-i face pe nemti sa le plateasca bani,adica sa munceasca ptr ei.Nu am sa cred niciodata ca nemtii care lucrau in lagar torturau oameni din placere sau cum a scris un evreu ca un gardian neamt facea veioze din piele de om.
Mi-am amintit de postarea ta in timp ce cautam destinati pentru week-end si am decis sa-l vizitez. Ma inspaimanta putin perspectiva, dar uneori asemenea experiente sunt necesare. “Daca nu ne cunoastem trecutul, riscam sa-l repetam” …
e o experienta prin care trebuie sa trecem. eu n-am vazut Auschwitzul si ma cutremur numai cand ma gandesc ca acolo e si mai trist. cel mai bine ar fi sa vezi si ceva vesel in aceeasi excursie. poate Europa Park sau Tropical Islands (http://www.tropical-islands.de/en/attractions/) 😉