Ruptă de tot ce-mi place
Așa mă simt de o vreme încoace. Nu mai știu ce se întâmplă pe bloguri, nu mai am timp să urmăresc Twitter-ul, nu mai știu cine ce zice, nu mai interacționez cu aproape nimeni de pe net. Nu pentru că nu vreau ci pentru că timpul din nou nu are răbdare cu mine. E prea plin de cu totul alte activități care nu-mi plac, pe care nu mi le doresc în timpul meu liber, însă mă mărit la anul și tre’ să am cu ce plăti distracția. Așa că, înțelegeți, timp liber poate voi avea după nuntă.
Întotdeauna am spus și încă nu mi-am schimbat părerea (de fapt nu mi-o voi schimba niciodată): timpul meu liber e sfânt. De-asta lucrez 8h, de-asta n-am ambiții de șefă, de-asta nu-mi doresc să lucrez într-o corporație unde pot avansa, de-asta nu sunt freelancer. Pentru că vreau ca acele câteva ore libere dintr-o zi să fie ale mele. De când am venit de la Paris, nu sunt și mă frustrează asta la maxim. Abia rup câteva minute să scriu pe blog, abia sustrag o oră-două să mă văd cu o prietenă, abia îmi fac curaj să las munca la o parte să mă uit și eu la un episod din vreun serial. Ăsta nu-i genul de viață pe care mi-l doresc. Din păcate, acuma nu-i momentul să strâmb din nas, așa că tac, vin de la lucru, mă schimb, mănânc, îmi pun ochelarii și pun’te pe scris.
Singurul moment în care mai pot să mă pun la curent cu ce mai scrie lumea pe bloguri e duminică dimineață, când savurez liniștea pe balcon, cu o cana de ceai (sau cafea, că învăț cum să o fac la ibric) și-atunci tot cumva pe repede înainte pentru că tot duminica e ziua în care recuperez timpul pierdut.
La începutul anului am făcut o listă cu cărțile pe care vreau să le citesc în 2012… s-a ales praful de ea. Am citit o singură carte și de ceva vreme trag de Dragoste în vremea holerei că abia îmi mai amintesc unde am rămas când o reiau. Parcă anii trecuți, când aveam o grămadă de griji, drumuri și probleme, parcă aveam timp de mai multe activități. Ori trăgeam de mine mai mult, ori n-aveam timp de ce fac acuma… chestia ciudată și ușor neplăcută e că, deși (teoretic) am mai mult timp, mie tot mi se pare că n-am destul…
Daaar, poate ar fi mai înțelept să retrag tot ce-am spus și să mă bucur că am norocul de a avea de lucru. Nu mulți îl au și eu mă plâng.
esti simpatica 🙂 m a distrat ultima fraza.
eu tot astept si alte povesti din Paris, banuiesc ca mai ai multe.
am destule. 🙂
Dar stii cat imi ia sa pregatesc un articol despre Paris? in jur de 4 ore. Din cauza pozelor care trebuie prelucrate, care trebuie sortate, eventual facute colaj… plus povestea… uf… nu stiu cand o sa termin cu toate relatarile. o sa vina Craciunul si eu o sa tot povestesc despre Paris. :))
…pe mine nu ma deranjeaza, poti sa le scrii si pana la Pasti :)) eu una am sa le tot citesc 😉
Numai cand imi amintesc de periaoda dinainte de nunta ma i-a cu frig. 🙂 Munca si iar munca, plus tot felul de activitati din care s-a hranit nunta propriu zisa 🙂 Trebuie energie si rabdare si toate trec..Si inca repede 🙂
Eu traiesc intr-un ritm de acest gen (de fapt, chiar mai intens – gen 16 ore de munca concentrata pe zi) de mai mult de un an.
Am vrut sa scriu “din pacate”, dar m-am razgandit. Chiar nu are nimic de-a face cu pacatul. Am enorm de mult de lucru, ma epuizez, dar am invatat ceva despre limitele mele in anul asta. Si anume ca sunt mult mai departe decat le credeam. Am facut lucruri de care nu credeam ca sunt capabila si in fiecare zi rup propriile mele bariere. Nu cred ca mi-ar mai face placere sa fiu altlfel.
Stiu ca pentru o balanta e greu sa renunte la dulcea comoditate si la savoire vivre (sper ca am scris bine, nu stiu franceza), dar ce gasesti dincolo, este o lectie importanta de viata.
Asa ca spor la treaba!
as innebuni daca ar trebui sa lucrez 16 ore :))
da’ de fiecare data cand cineva imi spune ca adora sa lucreze intr-un ritm de-asta, nu pot sa nu ma gandesc… cand tragi linie la finele unui an… nu-ti pare rau ca ai pierdut atat de multe lucruri din cauza jobului? din cauza ca in loc sa te bucuri de timpul tau, sa faci activitati relaxante, ai muncit pentru altii. si chiar daca lucrezi pentru tine, cand mai ai timp sa te bucuri de toate veniturile?
na, sper sa nu te superi, dar astea sunt intrebari pe care mi le pun.
Tomatina, depinde si cum lucrezi si cat ..
Asa cum spune Gabi, am zile de 16 ore de lucru si uneori o tin asa 2-3 luni. Dar si cand mi se pune de plecat, ma duc cu lunile de acasa. cand e vara si cald, ma trag cam toata ziua pe dos si abia lucrez. Daca e nasoala vremea sunt si eu extrem de productiva 😀
Nu ma supar 🙂 ca ma intreb si eu de ce, dar e destul de simplu: imi place ceea ce fac, imi place sa evoluez; apoi, lucrez pentru mine si am dezvoltat treaba asta in timp relativ scurt destul de mult, ceea ce inseamna ca depind deja x alti oameni de mine.
Sa ai o afacere este mult mai greu decat pare, in sa am si invatat multe chestii despre mine in timpul acesta.
Este foarte frustrant uneori sa nu ai timp de nimic, dar nu eram mai fericita nici cand il aveam la discretie si il petreceam cu mici placeri relativ neimportante.
Ma simt ca un sportiv de performanta, desi nu fac performanta prin sport. Si imi dau seama ca si in cazul lor este la fel: fara munca asidua, vointa si determinare nu ar avea cum sa faca ceea ce fac.
Evident, mi-am planificat in timp sa reusesc sa organizez lucrurile in asa fel incat sa o iau mai moale, dar dureaza. Sunt constienta ca nu pot sa o tin asa forever.
Cred ca toti ducem lipsa de armonie intre job (nu zic viata profesionala), viata sociala, viata de familie. Nu depinde doar de noi sa gasim echilibrul. Cand am renuntat la joburi de 12-14 ore, mi-am regasit viata personala, dar nu am mai avut bani. Cam am facut freelancing, am inceput sa-mi dau seama ca nu e mare diferenta intre a avea un job cu program fix si altul zis fara program, dar la dispozitia clientilor, zi si noapte. Si tot asa. Moment sunt in cautare de proiecte sau de job. Inca ma mai bucur de libertate, de ganduri gandite pana la capat. Fara bani, insa. 😀
Trei cuvinte: NU te extenua!
Cat despre partea cu nunta si tot ce va duce la ea, un singur sfat am: cu cat rezolvi lucrurile din timp, cu atat vei avea putina bataie de cap la final cand va trebui sa savurezi 🙂 Dar despre asta o sa mai vorbim, eu am avut o nunta destul de relaxanta, desi am gandit-o 100% in doi fara niciun ajutor extern (idei si ganduri bune am primit numai de la Nasa, in rest lumea din jur s-a comportat de cele mai multe ori aiurea… ca așa-i in tenis) :))
pai lucrurile le rezolv din timp, nu nunta ma epuizeaza. lucrul pentru a strange bani pentru ea. ca planificatul ei e floare la ureche.
Cred că e ceva în aer, că suntem mai mulţi care simţim chestia asta. Şi pentru mine timpul liber e sfânt, mă chinui să rup câte-o oră de aici, una de-acolo… şi tot nu-s pe deplin mulţumită 🙂
Si eu reduc numarul de situri pe care sunt activa zilnic. Si chiar reduc numarul de articole. Daca am timp de scris, scriu, daca nu, nu se impusca nimeni de dorul meu. TIMPUL TAU este cel mai important si este bine ca incerci sa-i faci mai mult .. loc.
Nu se intampla nimic, daca nu stai te bloguri/twitter toata ziua. Viata nu este online si asta o spune un om care traieste doar din online. Dar nimic nu se compara cu bucuria de a inchide computerul si a iesi la soare. Sau pe ploaie sau cum o fi. De asta NU am smartphone si nici nu doresc. Pentru, ca, atunci cand inchid internetul, vreu sa fiu libera sa traiesc offline sa zic asa 😀
nu-i vorba ca se intampla ceva daca nu stau pe blog sau pe twitter, e vorba ca-mi lipseste sa fac asta. ca nu ma obliga nimeni s-o fac. mi-as dori sa am timp de pierdut cu asta. nu-l mai am, pt ca tot timpul mi-l muncesc… asta-i partea trista.
nu ma intereseaza sa ma deconectez de la internet, ci sa pot face pe internet ce vreau, nu ce trebuie 😛
Cum nu s-a văzut până acum statuie pentru cei care au stat online, faci bine că îți me ajezi ochii, mintea și organismul și nu te epuizezi. Constanța și dozele mici sunt mai de efect decât abuzul, nu?
Citește, da!
cum ii ziceam si lui Dojo, mi-as dori sa am timp sa stau online. Sufar ca in timpul ala trebuie sa lucrez. asta-i drama mea 🙂
Amuzant e ca eu exact din motivul asta sunt freelancer. Ca sa am timpul meu liber, si mai ales sa-l am cand cat si cum vreau :))
atunci cand lucrezi ceva ce-ti place ai impresia ca nu lucrezi deloc ci doar faci ceea ce vrei 🙂 Dar depinde foarte mult de echipa cu care lucrezi. Daca munca e prea apasatoare atunci trebuie calculat daca merita eforturile si lipsa placerilor personale, daca o perioada de munca intensa iti aduce satisfactii si pozitia pe care ti-o doresti, eu zic ca merita. Daca nu, atunci eu mi-as cauta alta slujba. Ceea ce am si facut.
eu nu vorbesc de lucrul de la job. sa ne intelegem, e foarte bine la mine la job. problema e cu lucrul de acasa, care n-are legatura cu cel de la job…
Eu ma cam feresc de lucrul de acasa, dar stau foarte mult peste program 🙁 Nu prea pot sa-mi inchipui viata fara o slujba cu program prelungit si sa ajung inainte de ora 8 sau chiar 9 acasa.
Ma tot intreb si eu ce se intampla cu mine, cu viata mea. Cand lucram, aveam timp sa gatesc, sa ma plimb, sa stau la calculator, sa citesc, iar acum, ca sunt fara serviciu, ma vait mai rau ca oricand ca nu imi ajunge timpul, sunt mereu pe fuga, fac totul de mantuiala… Nu inteleg unde zboara timpul meu.
O sa vina si momentul in care o sa te poti bucura mai mult de ceea ce iti place si ceea ce te relaxeaza si face fericita. E o chestiune de timp :).
fii pozitiva; cum am mai spus si cum si tu stii, cineva acolo sus te iubeste si are grija de tine, si nu numai 😉
Eu zic sa stai linistita. Tocmai pentru ca esti deschisa la tot felul de chestii, tocmai pentru ca vrei sa traiesti cat mai multe pe lumea asta, tocmai pentru ca rupi din timpul tau sa mai impartasesti cu lumea ce ti se intampla, ce traiesti, ce vezi, TIMP nu vei avea niciodata suficient. Nu-i nimic grav. E bine sa fie asa mai ales pentru ca in toata harababura asta ai totusi parte de stabilitate, ai parte de putin din tine, de putin din el, de putin din viata, de putin din lumea asta… Sa fii sanatoasa sa poti sa le duci in continuare pe toate, sa dea Domnul sa ai mereu job si, deci, bani ca sa-ti faci poftele si sa ne oferi si noua posibilitatea sa vedem lumea prin ochii tai…