Azi ma intorc

-post scris de pe telefon, testez aplicatia pentru wordpress, deci fara diacritice-

E ora 1:29 si ma pregatesc sa ma despart de Paris. L-am avut pentru 10 zile si totusi in nici una dintre ele nu l-am simtit ca in seara asta. Dupa ce-am cinat impreuna cu Alina, ne-am despartit la metrou ca niste vechi prieteni ce impart Parisul in fiecare zi. Pe drumul catre “casa” mi-am dat seama ca e ulima noapte in care ma bucur de strazile lui ude, de luminile magazinelor deja familiare, de semafoarele pe care deja le recunosc cu usurinta. Si mi-am mai dat seama ca a fost prima oara cand maretia lui m-a invaluit si mi-a transmis ce ma asteptam sa-mi transmita. Departe de Tour Eiffel, Luvru sau Champs Elysees. Doar niste strazi pustii, ude, cu copaci zgribuliti de frigul toamnei capricioase.

Parisul are o gramada de senzatii de oferit, trairi care cu greu pot fi descrise, emotii unice de neegalat. Insa principala lui calitate e ca uimeste, fara a epata. Am spus intotdeauna despre el si New York ca sunt singurele orase care traiesc. Sunt personaje cu un trecut, amintiri, sperante si dorinte, numai ca nu sunt ale lor, ci ale celor carora vin sa le viziteze.

Paris, sper sa te revad. M-am indragostit iremediabil de tine.