Electrogrup și Arobs

Chiar dacă n-am vizitat aceste două companii în aceeași zi, scriu despre ele deodată, că-s cam asemănătoare. Aș putea spune că Electrogrup și Arobs sunt partea dedicată băieților, dacă noi, fetele, ne-am delectat cu Farmec și Jolidon – trebuia să se bucure și ei de ceva. 😛 Numai că ne-am bucurat toți, fără excepție. Când am văzut numele acestor două companii pe lista brandurilor, nu mi-au spus nimic. Nici măcar nu mai auzisem de ele, darămite să am o vagă idee cu ce se ocupă. Drept pentru care eram destul de curioasă, dar nu pot spune că le-am așteptat cu nerăbdare. Numa’ bine, surpriza (plăcută) a fost pe măsură.

După ce-am încheiat vizita la Jolidon, timpul liber putea fi petrecut la hotel sau la Grădina Botanică. Dacă nu ploua și dacă nu eram terminată de oboseală, mi-ar fi plăcut să văd Grădina. Numai că, vedeți voi, după un drum lung Timișoara-Cluj, după o seară în care a fost suficient un gin tonic să mă amețească și o caipirinha să încheie treaba, după vizitarea a două fabrici, nu prea-ți vine să te mai plimbi printre plante. Cam de aceeași părere au fost toți, așa că ne-am retras prin camere. Unii au dormit, alții au scris, alții au povestit, alții nu știu ce-au făcut. Eu am povestit cu Raluxa, că nu ne văzuserăm demult, motiv pentru care am și vrut să stăm împreună.

După câteva ore de pauză, ne-am împachetat și ne-am suit în microbuzele ce aveau să ne ducă, pe ploaie și frig, în Campia Turzii, la câmpurile de panouri foto-voltaice ale celor de la Electrogrup.

poza sterpelita de la The FUA, de pe facebook

Vremea câinoasă ne-a cam pleoștit, iar când am ajuns acolo, mai că nu voiam să coborâm din microbuze. Am făcut-o totuși, că doar oamenii ăia nu s-au deranjat degeaba. Nu vă pot explica ce frig am îndurat, numai pentru a-mi proteja podoaba capilară, da’ asta e, nu voiam să arăt ca o oaie în următoarele câteva zile. Așa că mi-am pus geaca în cap și-am dârdâit lângă Makavelis până am zis „gata, io nu mai pot”. După ce-am urcat în microbuz, la scurt timp, ne-am regrupat și-am pornit-o înapoi către Cluj și sediul Electrogrup, unde puteam vorbi cu oamenii de-acolo într-un mediu mai călduros. Am aflat că Electrogrup dezvoltă proiecte de infrastructură energetică și de telecomunicații și construcții civile. Moment în care am jubilat puțin, recunoscătoare că în sfârșit pot înțelege unele lucruri datorită proiectelor la care lucrez la job. Ei, bucuria n-a fost de lungă durată, pentru că s-a trecut destul de repede peste construcțiile civile pentru că serviciile și produsele pe care le oferă Electrogrup sunt destul de numeroase, iar oamenii de-acolo sunt atât de pasionați de ce fac încât ar fi vrut să ne povesteasca tot tot. 😛 Pentru că nu înțelegeam eu prea bine care-i treaba cu câmpul de panouri foto-voltaice, am pus niște întrebări și-am aflat că energia produsă de ele, pe lângă că e naturală, eco, bio, salvează planeta și așa mai departe, e și mai economică. Mi s-a explicat și-am și înțeles cum va funcționa înțelegerea între Electrogrup și companiile ce furnizează electricitate, da’ nu mă pricep la explicat, așa că, vă rog să mă scuzați că nu intru în detalii. Însă vă pot povesti despre alte două lucruri mișto pe care le derulează Electrogrup.

1.    Susține și încurajează performanța în învățătură. Adică finanțează amenajarea unor spații de învățământ în colaborare cu Primăria Clujului, cu Inspectoratul Școlar și cu Fundația Comunitatea Cluj. Tot legat de învățătură, Electrogrup mai au un proiect prin care îi răsplătesc pe copiii angajaților în funcție de performanță. E prima oară când aud de așa ceva și nu am decât cuvinte de laudă pentru această companie. Pare că face toate lucrurile ca la carte: sunt eco, susțin performanța, sunt responsabili social… îmi place de ei.
2.    Una dintre ramurile Electrogrup, Direct One au lansat un serviciu de televiziune live și video-on-demand (Richie, pe-asta am furat-o de la tine), pe numele lui seenow.ro. Mai multe detalii găsiți aici. Serviciul e lansat de ceva timp, însă se pare că n-a fost promovat cum trebuie, pentru că nu e prea cunoscut. Pe seenow.ro poți vedea filme premium, filme românești, documentare, poți urmări canale TV românești sau poți asculta radio. De asemenea seenow are aplicații pentru android și iPhone, deci poate fi urmărit de pe orice suport modern. O mostră:

Am plecat de la Electrogrup seara târziu, după ce i-am cântat directorului executiv La mulți ani cu ocazia aniversării celor 4 ani de căsnicie. 🙂

La Arobs ne-am dus a doua zi, tot după o pauză de relaxare. Am aflat de pe drum că e o companie de software și mă întrebam ce-o fi atât de special la ei de a fost inclus în tur. Ei, Arobs a fost pentru mine cea mai mare și cea mai plăcută surpriză. După ce ne-am plimbat prin birourile sediului din clădirea Olimpia (?), am aflat că Arobs mai au încă două sedii în Cluj. Mai bine zis încă două clădiri ale lor. Firma are în jur de 300 de angajați a căror medie de vârstă e de 25 de ani. Niiiice. Pe lângă colaborarea cu alte branduri, Arobs și-a dezvoltat propriile soluții software. Printre ele se numără dispozitive pentru automatizarea vânzărilor, localizarea parcurilor auto, navigare GPS, PDA-uri și smartphone-uri. Am aflat că și România are propriul brand de GPS-uri, Smailo pe numele lui și, în curând, va avea și o tabletă autohtonă. Tot Smailo, al cărei preț va fi cuprins între 600 și 1300 de lei. Arobs nu mi-au plăcut doar pentru că am descoperit că datorită lor avem și noi GPS-uri și tablete, ci și pentru că sunt o companie foarte prietenoasă cu angajații. Atât de prietenoasă încât la sediul lor veți găsi ce vedem prin filme: un bar la subsol. Un loc în care poți merge să bei o cafea, să mănânci o prajitură, să fumezi o țigară, după care te întorci frumos la biroul tău. Mi-a plăcut că vizita la ei a avut o parte interactivă: la sediul din clădirea Olimpia (tot zic asta, sper că zic bine) ni s-au împărțit GPS-uri, foarte mișto personalizate,

și am fost trimiși într-un city quest. Trebuia să ajungem pe str. Minerilor nr. 63, la celălalt sediu al lor. Evident sub formă de concurs, cine ajungea primul, mai câștiga ceva. Norocosul a fost Lorand, care nu știu ce a câștigat, că eram prea fascinată de barul de la subsol.

Am stat la ei o bună bucată de vreme, ne-am cunoscut mai bine, am vorbit cu directorii, cu fetele de la PR și marketing, am mai socializat între noi și tare ne-a plăcut.

Din păcate poze nu prea am de la aceste două companii.

Mâine voi încheia poveștile despre Cluj Brands Tour cu vizitele la Lumânărese, la Gimmy și la cramele Liliac.

Cluj Brands Tour este un eveniment TVdece realizat cu spijinul Primăriei Cluj-Napoca. Sponsori principali: Farmec, Napolact, Ursus, Jolidon, Electrogrup, Arobs, Liliac, Gimmy, Lumea lumânărilor. Partener media: 24 FUN Cluj. Parteneri: Hotel Athos, Bistro Maitresse, Autonom Rent-A-Car, Webfactor.