Incep să-mi schimb părerea despre filmele romanești

Posted by On 14.09.2012 38 Comments

Filmul românesc n-a fost niciodată unul dintre preferatele mele. Nu-mi plac aceleași teme obositoare (comunismul și greutățile cu care se confruntă poporul român sau diverse trăsături naționale excesiv scoase în evidența), nu-mi place jocul muuult prea dramatic al unor actori, nu-mi plac filmele artistice în care un actor e filmat mâncând jumătate de ceas, nu-mi plac multe chestii din ce-a produs cinematografia autohtonă. Drept pentru care nici n-am văzut multe din filmele care au început să apară de la o vreme încoace. Am lacune, așa că m-ați putea acuza că vorbesc fără nici o bază solidă, fără să am o experiență vastă și motive reale pentru care să reneg în felul ăsta filmele românești. Ați avea dreptate, dar pur și simplu nu mă atrag și nu tremur de nerăbdare să văd ultima producție a regizorilor noștri.

Pot spune chiar că ultimul film care mi-a plăcut mult, mult e Restul e tăcere. Evident n-am văzut Filantropica, deci nu mă luați la întrebări și nu-mi recomandați să-l văd. O să-l văd când îi va veni timpul.

Numai, vedeți voi… datele problemei s-au schimbat puțin aseară… Pentru că aseară am văzut un film românesc BUN. Dacă vă învârtiți prin blogosferă, probabil ați văzut titlul lui pe zeci de bloguri. Acum, dacă aveți chef, mai citiți încă o părere pe marginea filmului Despre oameni și melci. Dacă Nebu nu mi-ar fi oferit o invitație pentru premiera din Timișoara, nu m-aș fi dus din motivele mai sus expuse și din lipsă totală de interes. Însă cum am văzut că s-a scris în draci despre el (apropos, n-am citit niciunul dintre posturi), mi-am zis că tre’ să fie ceva de capul lui. Nu știam absolut nimic despre el, doar că-i cu Monica Bârlădeanu, cu care aveam să ne și întâlnim după vizionare.

Cum un film nu-i prea fain dacă-l povestești, n-o să fiu prea darnică cu detaliile, da’ pe scurt tot vă spun despre ce-i vorba. Fabrica Aro de la Câmpulung urmează să fie vândută unor francezi, care, chipurile, o vor transforma în fabrică de conserve cu melci. Numai că totul e o minciună, francezii urmând să desființeze fabrica de tot, să vândă utilajele și să plece cu banii, lăsând o grămadă de muncitori și familiile acestora pe drumuri. Șeful sindicatului nu prea pune botul la vrăjeala directorului și caută soluții să salveze uzina. Salvarea pare să vină de la București, printr-o reclamă TV. O clinică de recoltare a spermei caută donatori pe care îi va plăti cu 50 de dolari. Numa’ bine, George se duce a doua zi la lucru și le propune colegilor lui următoarea chestie: să meargă toți la București, să își doneze sperma și cu banii obținuți, 300 000 de dolari, să cumpere ei uzina. N-are rost să continui pentru că banuiesc că vă prindeți și singuri de comicul situației. Dialogurile sunt, vorba englezului, „priceless”, abia m-am oprit din râs la unele replici. V-am spus, un film nu se povestește, se vede. Așa că mergeți la cinema, vedeți-l că nu veți da banii degeaba.

După vizionare, așa cum mi-a spus Nebu, actorii și regizorul aveau să vină pe scenă să ne vorbească puțin și să ne răspundă la întrebări. Mi s-a părut o chestie foarte tare. Am mai văzut treaba asta la TIFF, când, după proiectarea filmului La Vida de los Peces, a venit regizorul tot pentru o sesiune de întrebări și răspunsuri. Însă de data asta erau și actori, și, mai mult, erau ai noștri, îi puteam întreba orice. Numai că au fost multe momente de tăcere, pentru că nimeni nu prea știa ce să-i întrebe. Așa că încet, timid, au început să se ridice mâini, să se audă voci și actorii să interacționeze cu noi.

– Am aflat că nu trebuie să căutăm explicații dincolo de titlu, e pur și simplu vorba despre melcii din conserve și atât. Ah, și am fost sfătuiți să căutăm pe google chestii despre reproducerea lor, cică ar fi interesant :).

– Am mai aflat că Monica Bârlădeanu n-a fost prima opțiune a regizorului pentru rolul Manuelei, dimpotrivă, au fost la casting câteva actrițe, însă avea nevoie de o femeie a cărei frumusețe să facă din ea un trofeu pentru un francez.

– Cei doi actori care îi interpretează pe francezi sunt chiar francezi și, mai mult, tată și fiu în realitate.

– Am mai aflat că scenariul a fost scris de un nene, ca refulare după divorț, iar Tudor Giurgiu l-a considerat cel mai bun scenariu citit de el în ultimii ani. L-a acceptat pe loc.

– Filmul a avut un buget de 850 000 de euro (? Sau or fi fost dolari?)

– Din cauza lipsei figuranților, mulțimea de oameni de la uzină a fost obținută pe calculator, din mai multe imagini cu figuranții mutați din loc în loc. Monica Bârlădeanu ne-a spus că se întâmplă și la case mai mari: asa a făcut și Ridley Scott în Gladiatorul.

– Recuzita a fost cam greu de obținut, însă s-au  găsit 3 apartamente din București gata mobilate în stilul anilor 90, 92 mai exact.

– În cadrele din exterior se pot observa biciclete moderne, chiar și câteva mașini noi și o grămadă de termopane.

– Dorel Vișan ne-a spus că revederea unor scene l-a întristat, pentru că i-au amintit de o anecdotă cu un bărbat care alunecă în prăpastie și care, în cădere, se agață de crenguța unui brad. Crenguța pârâie și omul cere ajutorul cuiva de sus. Cel de Sus îi răspunde să-și dea drumul pentru că îngerii lui îl vor aștepta jos. Bărbatul întreabă dacă nu mai e și altcineva acolo sus care să-l poată ajuta. Și zicea domnul Vișan că exact așa suntem și noi, românii. Ne agățăm de-o crenguță și mereu sperăm că acolo sus să mai fie și altcineva. Cred că a surprins foarte bine esența poporului român cu această anecdotă.

– Andi Vasluianu e foarte mișto. Deși îl mai văzusem pe la tv, prin spoturi sau prin nu știu ce frânturi din filme, mi s-a părut cam antipatic. Nu știu de ce. Dar filmul ăsta, prezența lui pe scenă și mai ales căldura cu care a acceptat să facă o poză cu mine, m-au impresionat foarte plăcut.

Uf, atât îmi vine acum în minte din tot ce-au spus aseară Tudor Giurgiu, Dorel Vișan, Andi Vasluianu, Monica Bârlădeanu, Ovidiu Crișan și Alina Berzuțeanu.

Mi-a plăcut mult de tot prezentarea lor, marketing-ul filmului, apropos, cred că e prima oară când văd că un film românesc are un site dedicat – desigur nu înseamnă că e primul film care are așa ceva, e doar prima oară când văd eu și mi se pare foarte tare. Dacă cinematografia noastră merge în direcția asta, nu poate decât să mă bucure și sper să mai iau parte și la alte premiere la care vin actorii după.

Mergeți la Despre oameni și melci. Chiar merită.

Articole asemănatoare

TOPICS