Întâmplări cu libidinoși

Experiența neplăcută pe care a trăit-o Cristina ieri mi-a adus aminte că am avut parte și eu de una asemănătoare. Dacă în cazul Cristinei s-a trecut la gesturi și atingeri, la mine s-a oprit la propuneri și oferte.

Acum câțiva ani, să fi fost prin anul 2-3 de facultate, aveam prea mult timp liber și o determinare destul de nesăbuită de a face niște bănuți. N-am avut curajul să mă angajez chelneriță în vreun bar, așa că cea mai lesne soluție era să dau meditații la franceză și engleză. Unde să dai șfară-n țară mai bine decât în PubliTim? Timișorenii îl cunosc, pentru cei de prin alte părți ale țării, e un ziar săptămânal de anunțuri de tot felul. Am încropit eu tacticos un anunț de toată frumusețea și, ce să vezi? Fix sâmbătă, în ziua apariției ziarului, sună și primul client. Eu, toată transpirată de emoție, iau adresa și numărul de telefon. Un „domn”, destul de copt după voce, avea nevoie de meditații „pentru a-și perfecționa franceza”. Nu mi s-a părut nimic suspect, așa că stabilim întâlnirea pentru aceeași zi la ora 17. Îmi pregătesc cărțile, dicționarele, manualele și tot ce credeam eu că-l va ajuta pe stimabil să învețe franceza. Mă îmbrac la 4 ace, de zici că încheiam contractul vieții mele, cu sacou, pantaloni la dungă și pantofi cu toc. Deh, era un fel de job unde e nevoie de o anumită prestanță, așa că nu m-am jucat. Ajung la adresă, sun la interfon, ajung la ușă. Îmi deschide „domnul”… în pijama. Eu, perplexă. Cu toate astea, am intrat. În casă cred că nu se mai făcuse curățenie din secolul trecut. O droaie de reviste erau vraiște peste tot. Pantofi, cutii, dezordine cât vedeam cu ochii. De fapt nu prea vedeam, că eram oripilată și oricum totul era îngrămădit și aruncat care pe unde. Mă poftește în „sufragerie”, să iau loc pe pat. Care pat era desfăcut. Adică cu lenjeria la vedere, „domnul” tocmai se sculase. (cred că și la propriu și la figurat, scuzați-mi limbajul). Iau loc și încep să-l întreb despre franceza lui, deschid cărțile, dicționarele, începem lecția. Ședința se termină și îmi dă banii. Părea interesat de meditații, așa că (n-o să vă vină să credeți) am stabilit următoarea întâlnire.

Următoarea dată nu m-am mai înțolit ca prima oară, m-am dus mai casual, cu mai puține cărți, că oricum nivelul lui era de începător. Din nou același scenariu: mizerie, pat desfăcut, el în pijama. De data asta, după câteva amabilități, după câteva exerciții în franceză, vine și întrebarea: „Auzi, te-ar deranja să-mi faci puțin masaj?” Io… bouche bée, dacă tot vorbim franceză. I-am zis că n-am venit pentru masaje, ci pentru meditații, așa că aș prefera să ne întoarcem la ele. Ne-am întors, după care a încercat din nou. Că la el mai vin și alte fete de vârsta mea (!!!) care îi fac masaj și mai prestează și altceva. Și nu aș vrea și eu să mă plătească mai mult pentru altfel de servicii, decât așa puțin pentru meditații? Că, de obicei, fetele de la Litere, mai au și inclinații de-astea (!!!). Eu nu-mi revenem din ce aud. I-am spus că propunerile și avansurile lui sunt deplasate și că aș prefera să ne oprim atât cu acea ședință cât și cu meditațiile în general. Nu sunt genul și nu, nici n-am prietene pe care sa i le recomand (pentru că a îndrăznit să mă întrebe și asta). Mi-am împachetat cărțile, l-am salutat politicos și m-am cărat. Nu m-a atins, nu a încercat nimic. Doamne ferește să o fi făcut.

Știu, eu sunt de vină că m-am dus și a doua oară. N-am nici o scuză pentru asta, n-aveam nici un motiv să o fac și nici atât de disperată după bani nu eram încât să dau meditații, nici ăluia, nici altcuiva. Stăteam cu familia, aveam mâncare și cazare, deci nu muream fără cei 20 de lei pe care îi luam pe o ședință. Pur și simplu m-am dus și a doua oară. N-am gândit, am fost naivă, inconștientă, naiba știe. O puteam păți urât, cum alte fete în locul meu o pățesc. Am avut noroc să nu se întâmple nimic. Cristina n-a fost atât de norocoasă, însă nici atât de ghinionistă ca alte fete care sfârșesc violate sau, mai tragic, moarte. Nu știi când îți iese un bou de-asta în cale, pentru că nu-i scrie pe frunte cât de libidios sau de jegos e dacă se dedă la chestii de-astea.

N-o să fac pe lupul moralist, când tocmai eu m-am dus a doua oară acolo unde nu aveam ce căuta, așa că trageți voi concluzia și învățămintele din întâmplările astea. Poate alte fete au mai multă minte. Ca mine. Cristina nu știa cu cine se urcă în mașină.

Apropos, i-am uitat numele acelui „domn”, dar era patron la magazinul de bibelouri, Stil (parcă) din Centru. Încă mă mir că magazinul ăla mai rezistă acolo, la cât de comunist e…