Ai trăit vreodată un cadou?

Probabil ați trăit emoțiile primirii unui cadou sau bucuria anticipării lui, dar de trăit cu adevărat un cadou vi s-a întâmplat?

Mie mi s-a întâmplat în acest weekend și a fost fenomenal. Cadoul a fost ăsta:

O cursă de 10 minute de karting la Red Motor din Timișoara. A fost prima mea dată și clar mai vreau. Eram tentată de mult să merg, însă m-a descurajat puțin prețul destul de mare pentru 10 minute – 45 de lei. Senzațiile despre care îmi vorbeau cei care au mai fost erau descrise în termeni de genul „foarte tare”, „cea mai cool experiență ever”, „adrenalină, frate”. Eu sunt mereu deschisă experiențelor de genul, așa că îmi lipsea kartingul din „palmares”.

Dacă vă întrebați cum de m-am hotărât tocmai acum să merg la Red Motor, că doar prețul nu s-a schimbat, ei, experiența e exact ce spun în titlu: un cadou pe care l-am trăit. Am primit un voucher de la Originalo.ro pe care puteam să-l folosesc oriunde în țară, pentru una dintre cele 48 de activități din pachetul Sport to Enjoy. Să vă explic cum funcționează:

–    Site-ul originalo.ro este special creat pentru a oferi cadouri deosebite: experiențe, nu lucruri materiale.

–    Dacă vreți să faceți un cadou puteți opta fie pentru un Sejur, fie pentru o activitate din Sport și Aventură, fie pentru un răsfăț la Spa. Fiecare dintre aceste categorii are câteva pachete disponibile, așa că aveți de unde alege. (Eu am primit, cum spuneam Sport to Enjoy din categoria Sport și Aventură).

–    Fiecare pachet conține o grămadă de activități, sortate pe orașe. Un voucher e valabil pentru o singură activitate, oriunde în țară, indiferent de orașul care vă e trecut pe buletin.

–    Odată ce l-ați comandat, originalo.ro vă trimite fie vouă, fie direct sărbătoritului un catalog din care își vă alege activitatea, sună, își face rezervare și la data ei, merge cu voucherul și-și trăiește cadoul.
–    Unele activități sunt pentru o singură persoană, altele pentru două.

Eu am ales să merg la karting, pentru că în Timișoara sunt doar două activități pe care le poți alege: kartingul la Red Motor și escalada la One Move. Cum la escaladat am fost deja, am ales kartingul; în plus kartingul e pentru două persoane. In catalogul Sport to Enjoy mai sunt dansuri sportive, echitație, plimbare cu caiacele sau scrimă în Muntenia, Ferrari Go cart, rapel, tenis sau tir cu arcul în Transilvania, zbor cu avionul sau zbor cu parapanta în Moldova sau trekking și paintball în Crișana. Aș fi putut alege orice.

Dacă știți că sărbătoriții nu-s tocmai împătimiți ai sporturilor extreme, poate le place mai mult să se relaxeze. Un pachet Spa, cred că ar fi un cadou numa’ bun. Sau dacă-l știți plimbăreț… deși sunt mai usturătoare la buzunar, există și pachetele sejur. Da’ astea ar fi faine drept cadouri din partea unui grup mai mare, care cotizează fiecare cu câte o sumă mai mică.

V-am mai spus că nu-s bună de nimic la făcut cadouri, da’ cred că niste vouchere de genul mă scot cumva. 😛