Doi în acelaşi film

Nu-i pentru nimeni nici o mirare că dacă pui nume mari într-un film, oricât de prost ar fi el, şansele să aducă ceva bănuţi sunt destul de mari. Eu sunt genul de (tele)spectator care vede filme pentru anumiţi actori. Nu prea contează subiectul, foarte rar abandonez un film dacă-i cu un actor care îmi gâdilă simţurile şi-mi încântă ochişorii. Câteodată mai am şi noroc şi mă bucur de două ori: doi dintre actorii mei preferaţi joacă în acelaşi film. Am câteva exemple:

Christian Bale şi Johnny Depp – în Public Enemies

Nu mi-a plăcut filmul, dar nu m-am putut abţine să nu merg la cinema să-i văd pe cei doi jucând împreună. Ba, mai mult, m-aş mai uita o dată la el, numai să-mi clătesc privirile.

Christian Bale şi Hugh Jackman – în The Prestige

Aaaa, fain film. L-am pus în watchlist-ul de pe imdb numai să-l revăd. Pe vremea când l-am văzut nu eram fană declarată a niciunuia dintre cei doi, însă în timp am devenit. Încetişor recuperez din filmele pe care nu le-am văzut cu ei.

Christian Bale şi Joe Gordon-Levitt – în The Dark Knight Rises

Bucurie mare, mare când am aflat că Joe a primit un rol în The Dark Knight Rises. Cred că mai mult m-am bucurat pentru el, că are ocazia să joace într-un film atât de spectaculos şi de apreciat. Oricum, după Inception, drumurile îi sunt larg deschise şi abia aştept să-l văd în filme şi mai bune.

Johnny Depp şi Heath Ledger – în The Imaginarium of Doctor Parnassus

Bonus Andrew Garfield, da’ pe vremea aia abia dacă l-am observat. Când am auzit că Johnny îl va îlocui pe Heath în filmul ăsta, mi-am dorit şi mai mult să-l văd. Oricum l-aş fi văzut pentru Heath.

Cam atât deocamdată, da’ sper că-i voi vedea odată, cândva, pe Johnny Depp şi pe James Franco în acelaşi film, şi pe Andrew şi pe Joe în altul. Sau, de ce nu pe toţi în acelaşi film. :)) Dacă-i bal, bal să fie.