Întâlniri la Bucureşti

Hehe, cei care cunosc blogul ăsta cât de cât, probabil se aşteptau să apară şi postul ăsta imediat după detaliile despre concert. Cum fac de fiecare dată, în jumătatea de zi liberă pe care o am de petrecut în Bucureşti, niciodată nu prea fac altceva decât să mă întâlnesc cu oameni de pe acolo. Uneori sunt oameni noi, alteori sunt cunoştinţe vechi, prieteni deja. Oricum, cred că liniştită îi pot numi pe toţi prieteni, că aşa mă simt când sunt împreună cu ei.

Concertul lui Lady Gaga mi-a prilejuit întâlnirea cu doi domni şi cu mai multe fete. Pe care îi înşir în cele ce urmează.

Dis de dimineaţă, pe la ora 8 şi maxim 10 minute, m-am reîntâlnit cu Oana. Nu ne-am mai văzut din 23 iunie 2010, n-am mai vorbit decât prin comentarii pe Facebook, dar asta n-a contat deloc. Ne-am îmbrăţisat când ne-am văzut şi ne-am pus pe poveşti de parcă am fi vrut să aflăm totul una despre alta (mai mult eu despre ea, aşa că am fost un bun ascultător).  M-am bucurat când mi-a spus nişte chestii pe care nu le mai ştia nimeni despre ea şi-am primit încrederea ei în mine ca pe un cadou neaşteptat. Întotdeauna mă simt specială când oamenii se deschid în faţa mea şi-mi povestesc lucruri pe care în mod normal nu le povesteşti cu un necunoscut, sau când îmi răspund la întrebările mele cele mai curioase.  După un caffe latte şi-un croissant cu ciocolată savurate alături de Oana la Starbucks-ul din Victoriei (cred că locul ăsta va deveni „locul meu” în Bucureşti, deja e a treia vizită în capitală când mă întâlnesc cu cineva aici), am luat metroul şi-am plecat către Dorin. Mulţumesc, Oana, că ai venit să ne vedem, pentru conversaţia deschisă şi pentru încredere. >:D< Sper din suflet să simţi tot ce-ţi doreşti şi meriţi să simţi.

Dorin şi Ciupercutza sunt deja doi prieteni vechi. Dacă urmăriţi posturile din tag-ul Bucureşti, veţi vedea că nu e niciunul în care Ciupercutza să nu apară. Asta doar pentru că Dorin a apărut mai târziu în viaţa ei, că altfel ar fi fost şi el în toate. 🙂 V-am tot spus despre ei cât de minunaţi sunt, cât de primitori şi de drăguţi sunt cu mine de fiecare dată când îmi anunţ sosirea în Bucureşti. Pentru că nu întotdeauna dorm la ei când vin (uneori vin cu alte treburi şi dorm pe la hoteluri), m-au ameninţat că se supără pe mine dacă nu fac uz de „camera mea” din apartamenul lor. :)) Şi cum nu vreau să-i supăr, m-am conformat. 😛 După întâlnirea cu Oana, am trecut pe la Dorin să-mi las bagajul, să mă schimb, să-mi pudrez nasul şi să mai sporovăim un pic. Din păcate n-am vorbit despre chestii vesele, da’ din nou a fost o conversaţie foarte deschisă şi cu multă multă încredere. Am avut o întâlnire scurtă şi cu Miruna, care venise să-i lase ceva lui Dorin şi-am povestit şi cu ea puţin. M-am bucurat că şi cu ea, deşi nu ne-am văzut decât când ne-am cunoscut, am avut o reîntâlnire foarte călduroasă.

După ce-am plecat de la Dorin, am pornit către Piaţa Romană. Căutam str. Nicolae Iorga, nr. 13. L-am găsit după ce-am întrebat câteva persoane încotro să o iau şi unde e numărul 13. Pentru că pe Iorga, nr. 13 e sediul fetelor de la The  Practice. Îmi doresc de atât de mult timp să o cunosc pe Monica Jitariuc, încât nu am mai întrebat dacă deranjez sau dacă au timp de mine, şi le-am anunţat pe twitter că sunt în drum spre ele. (Bine, cu o seară nîainte îi spusesem Monicăi pe Twitter că poate trec pe la ele). Nu ştiu dacă am spus vreodată pe blog sau în privat când vorbeam cu cineva, dar pe Monica o ştiu de când mi-am făcut blogul. Mă rog, o ştiam în sensul că îi citeam blogul, îi şi comentam la un moment dat, dar nu părea să mă bage în seama 😛 Anii au trecut, am început să ne urmărim pe Twitter, să colaborăm în campanii şi dintr-o fericită întâmplare mi-am dat seama că demult, tare demult, îi citisem blogul. 🙂 M-am bucurat să o cunosc şi în carne şi oase şi să văd cu ochii mei că-i atât de super cum îmi spuneau toţi cei care au cunoscut-o atunci când eu am pierdut ocaziile. Pe lângă bucuria de a o întâlni pe Monica, am primit şi-un bonus: le-am cunoscut şi pe Magda şi pe Vica. Dacă cu Marta mai intrasem în contact pe mail sau la telefon, pe Vica atunci o descopeream. Mă, io nu ştiu cum să le descriu pe fetele astea. Sunt pur şi simplu minunate. Stăteam cu ele la masă, povestind (mai mult eu, că abia îmi pune cineva lacăt la gură), şi mă simţeam atât de în largul meu, atât de plăcut în compania lor. N-am ocolit nici un subiect, am răspuns la toate întrebările, am vorbit despre chestii personale şi despre treburi mai profesionale. Nu ştiu când oi mai avea ocazia să le văd şi să povestesc aşa cu ele, da’ tare m-aş bucura dacă s-ar mai întâmpla. Apropos, trebuie să vă spun că The Practice sunt o agenţie de PR extraordinară, cu care întotdeauna îmi face plăcere să lucrez.

După ce m-am despărţit de cele 3 fete drăguţe, am luat-o la pas din Piaţa Romană (numărul nouă – îmi tot răsună melodia asta în cap de fiecare dată când spun asta) către Piaţa Alba Iulia, unde trebuia să beau o cafea cu Dragoş. Acuma… cei care staţi în Bucureşti sau care îl cunoaşteţi cât de cât ştiţi că din Piaţa Romană şi până în Piaţa Alba Iulia nu sunt 20 de minute de mers pe jos, aşa-i? Ei, o tanti care mi-a spus sa merg tot drept că ajung peste 20 de minute, evident nu cunoaşte bine capitala. 🙂 M-am dus eu la pas până in Unirii, da’ de-acolo şi până la Alba Iulia aş mai fi făcut încă 20 de minute, dacă mergeam pe jos. Aşa că m-am suit în autobuzul 104 şi am întrebat lumea din jurul meu în fiecare staţie „ce staţie e?” :)) Cu Dragoş am fost la o cafenea unde am povestit despre SEO pentru blogspot şi unde el mi-a spus că nu-mi mai citeşte blogul pentru că nu-i mai place. :)) Am apreciat şi apreciez întotdeauna sinceritatea şi i-am spus cu aceeaşi sinceritate că nici mie nu-mi place blogul meu din aceleaşi motive din care nu-i mai place nici lui. Cu Dragoş m-am revăzut a doua oară şi probabil ne-om mai revedea şi la alte vizite ale mele în Bucureşti. Chiar dacă nu-mi mai citeşte blogul.

Puţin cam obosită dupa plimbarea prin soare din Romană până în Unirii, am decis să renunţ la vizita pe care aveam de gând să o fac la Muzeul Antipa (înspre care mă îndemnaseră toţi) şi m-am dus la Dorin pentru a mă odihni olecuţă. După care, la 17 am pornit către concertul Lady Gaga, episod despre care v-am povestit deja.

Cum a doua zi, trenul meu pleca la 12:47, dimineaţa era liberă şi rezervată pentru încă o întâlnire. După multe tentative, în sfârşit am cunoscut-o pe Monica. Trebuie să recunosc că mi-e puţin greu să scriu despre ea, mai ales după ce ea a scris atât de frumos şi măgulitor despre mine. Îmi e greu pentru că nu vreau să creadă că îi întorc complimentele, însă n-o să mă abţin să vă spun că tot ce-am spus mai sus despre toţi cei cu care m-am întâlnit i se poate aplica şi ei în totalitate. Nu ne-am mai văzut până acum, dar nu înseamnă că nu ne cunoşteam deloc. Nici acum nu ne cunoaştem bine, însă cunoaştem una despre alta suficiente lucruri încât să ne îndrăgim şi să ne dorim să ne revedem. Dacă s-ar putea cât mai des. Numai când îţi stau 600 şi ceva de kilometri înainte, nu-i prea uşor. Am povestit cu Monica tot felul de treburi, mi-a spus lucruri despre ea pe care nu le cunoşteam şi pe care nici nu le bănuiam. Nu s-a sfiit să se deschidă în faţa mea aşa cum nici eu nu o fac. Bine, eu sunt o gură spartă şi trâmbiţez aproape totul despre mine aici pe blog, deci din partea mea nu-i mare surpriză. Da’ la fel ca şi în cazul Oanei, am primit şi cadoul încrederii ei în mine. Pe lângă un cadou palpabil făcut de mânuţele ei: o pereche de cercei şi o broşă pe care abia aştept să le port. Şi eu îţi mulţumesc, Monica, pentru o primă întâlnire atât de frumoasă. Sunt sigură că nu va fi singura şi abia aştept să te revăd.

Abia aştept să îi revăd pe toţi şi chiar dacă Bucureştiul e atât de departe, asta nu face decât să aştept cu şi mai multă nerăbdare viitoare întâlniri.

Chiar trebuie să-mi notez undeva: “FĂ POZE CU OAMENII CU CARE TE ÎNTÂLNEŞTI”. Măcar de dragul amintirii.