În Monster Pit la Lady Gaga

Aș fi vrut să dau alt titlu acestui post, ceva care să conțină un „little monster”, că doar asta am fost și eu la concertul ei, da’ mai bine păstrez tradiția și-l botez ca pe cel de la Bon Jovi. Cred că până la ora asta ați citit tot ce se putea citi despre spectacolul de joia trecută, da’ pe mine să mă scuzați, vă rog, că am ajuns vineri seara acasă, ruptă-n 2 de obosită, iar ieri am vizitat Mănăstirea Prislop, despre care o să vă povestesc când i-o veni rândul și azi am cam lenevit, fără nici un chef de scris, până m-am mobilizat să scriu articolul ăsta. Așa că, dacă nu vă mai interesează ÎNCĂ o părere despre concertul Lady Gaga, nu-i mare bai, că io și-așa scriu mai mult să nu uit detalii, că emoția n-am cum s-o uit (numa’ dacă m-o lovi Alzheimer-ul).

Deci… m-am prezentat în Piața Constituției pe la ora 17, „ca să prind loc lângă gard, s-o văd mai bine.” Bilet aveam la Gazon A, că nu bat atâta drum până la București să o văd pe ecrane. Că așa, mai bine stau acasă și mă uit la televizor sau la laptop. Am dat o căruță de bani pe bilet și pe transport și pe tot ce-am cheltuit în capitală, da’ vă jur că nu-mi pare rău de nici un leuț. A fost un vis să o văd live, și eu îmi îndeplinesc visele dacă stă în puterea mea. Marele regret a fost că n-am avut cu cine să împart bucuria. Adică chiar am fost singură la concert. Nici unul dintre toți pe care-i cunosc la București n-a avut bilet la Gazon A 🙁 Așa că timp de 2 ore și ceva, până să vină ăia de la The Darkness și în timpul concertului lor, eu m-am zgâit la monstruleții din jurul meu și am stat pe net, ca să nu mă plictisesc. E singurul lucru pe care îl pot reproșa aceste experiențe, dar, la urma urmei, nici n-a contat prea mult, pentru că nu m-am dus la concert să socializez, ci să o văd pe Lady Gaga.


Spectacolul a început cu 2 sau 3 dansuri ale lui Lady Starlight, care a venit să ne introducă în atmosfera concertului numit The Born This Way Ball.

A continuat cu evoluția tare nefericită a celor de la The Darkness, care mie mi-a displăcut total. Nu-i genul meu de muzică, nu-i genul meu de desfășurare, așa că n-am făcut decât să-i aplaud neconvingător la sfârșit de melodii și să încerc să postez o poză pe Facebook. Mă durea spatele de-mi venea să mă tăvălesc pe jos și numai gândul că nu era nici ora 20 mă cam intrista puțin când mă gândeam cât mai am de răbdat.

Câteva cuvinte despe fanii lui Lady Gaga

Cum mă plictiseam și aveam destul timp… m-am uitat în jurul meu. M-am cam oripilat la văzul celor pe care îi adunase Lady Gaga acolo. Deși ciudații pe care i-au arătat la televizor au reprezentat, vorba Ciupercutzei, 1% din cei prezenți, cred că toți au avut bilet la Monster Pit. Nu vreau să fiu greșit înțeleasă așa că o să subliniez ce urmează să spun: susțin și apreciez enorm mesajul pe care îl transmite Lady Gaga – acela de egalitate între oameni, de liberă exprimare, de acceptare a celor din jurul nostru – deși prin ce voi scrie nu prea par să îl iau de bun, însă cred că puștii pe care i-am văzut joi seara în public nu înțeleg nimic din el. Lady Gaga se îmbracă cum se îmbracă pentru că e artistă, pentru că e rolul și scopul ei să șocheze, să iasă cumva în evidență, să epateze într-un fel sau altul. Altfel nu ar avea succesul pe care îl are. Ce nu înțelege multă lume și ce cu siguranță n-au înțeles monstruleții e că TOTUL E UN SPECTACOL. Cum apare ea la TV, în concerte, la emisiuni sau pe la gale de premiere, totul face parte din această strategie de marketing. Dacă ea te îndeamnă să te exprimi liber, să fii ce ești tu cu adevărat, nu cred că trebuie să înțelegi că e musai să ieși pe stradă cât de extravagant (și kitsch-os) îți trece ție prin cap să te îmbraci. Am văzut fete cu doze de Pepsi pe post de bigudiuri, am văzut un băiat pe tocuri, în fusta (sau rochie) cu un cercel cu o pană de păun într-o ureche, un altul cu o geacă de piele pe care sigur și-a scris singur I was born this way, cu pietricele ieftine, altul machiat mai vulgar decât o traseistă, fete cu peruci în toate culorile curcubeului, una avea un sutien peste care își înfășurase folie de plastic (de-aia de care pui peste un castron când îl bagi la frigider), ciorapi de plasă găuriți câte o pereche pe metru pătrat, gesturi efeminate până la refuz, chiar și rochii de epocă și pălării din anii 60 etc etc.

Nu am nimic cu homosexualii, dimpotrivă, însă am ceva cu această liberă exprimare care pare că vrea să-ți bage pe gât orientarea lor sexuală, parcă vor să obțină acceptarea cu forța. De ce nu pot fi toți gheii ca Ricky Martin sau Neil Patrick Harris? Toți cei pe care i-am văzut în jurul meu în acea seara, toți acei monstruleți care s-au dat peste cap pentru a ieși în evidența mi-au părut niște prefăcuți, falși și ipocriți. Nu simt în sufletul lor ce arată la exterior, nu au nici un habar despre „filosofia” pe care o promovează Gaga. Pur și simplu s-au luat după ea pentru că e „the freak” care îndrăznește. Nu mi-a plăcut publicul și nu m-am simțit bine în preajma lor așa cum m-am simțit la Bon Jovi alături de fanii care au venit să-i vadă.

Despre concert și Lady Gaga

Acuma că m-am răcorit, să vă povestesc ce trebuie să vă povestesc 😛 Spre deosebire de Ciupercutza și Dorin, eu n-am citit review-urile spectacolului pe net, așa că habar n-aveam la ce să mă aștept. De fapt, nu mă așteptam la nimic propriu-zis, doar să fiu uimită. Și uimită am fost. Pentru mine a fost un show extraordinar. Nu știu dacă e din pricină că am fost la Monster Pit, dar de-acolo de unde am stat s-a văzut și s-a simțit perfect. Deși mă grăbeam să mă sprijin de gard, când am ajuns în fața scenei m-am dat mai în spate că nu vedeam foarte bine de pălugile din fața mea. Nu voiam să mă îndepărtez prea tare de scenă că nu puteam face poze cu telefonul, în rest, m-aș fi dus destul de în spate, că vedeam bine. (desi in poze pare ca am stat departe, e doar din vina telefonului) Cred că o să-mi înșir ideile cu liniuță, că-i mai ușor. Mi-a plăcut că:

–     n-a stat într-un loc fix, s-a plimbat într-una peste tot pe scenă. Ca și cei de la Bon Jovi a avut o pasarelă în formă de cerc, care închidea monster pit-ul și în spatele căreia erau cei de la Gazon B. Mare bucurie cred că a fost pe capul lor, că nu i-a neglijat deloc, le-a cântat, le-a dansat, le-a vorbit și pe noi ne-a tratat cu spatele 😛 by the way, are celulită :))

–    s-a schimbat într-o grămadă de ținute, cred că la fiecare melodie a avut alt outfit și altă ciudățenie pe cap. Prima a semănat cu casca pe care o poartă scrimeurii, a doua cu cea a unui apicultor, iar la Bad Romance ceva mască venețiană cu coarne de berbec :)) a mai avut o pălărie ca Statuia Libertății, o tiara, o perucă cu lațe lungi lungi (aș fi crezut că interpretează Hair, dar nu) și nici nu-mi mai aduc aminte ce.

–    mi-a plăcut calul, care am aflat că nu era cal până la urmă – îmi puneam întrebări cum de nu se sperie de atâtea urlete și lumini și gălăgie; mi-a plăcut motorul cu tricolorul atârnat la spate; mi-a plăcut castelul; mi-a plăcut și holograma – care am spus eu bine că seamănă cu Madonna.

–    mi-au plăcut dansatorii – deși unora li s-a părut că se putea mai bine, eu mă declar mulțumită; apropos, nu Lady Gaga s-a îmbrăcat în mireasă, așa cum au spus la TV, ci unul dintre dansatori. Era vorba despre căsătoriile între gay. Chitaristul, care era popa ce trebuia să-i căsătorească i-a dat voalul la o parte de câteva ori și a zis că nu, el nu-i mărită/însoară. Dar, din nou, mulți n-au înțeles despre ce era vorba.

–    și nu în ultimul rând, mi-a plăcut de ea. Mult de tot mi-a plăcut de Lady Gaga. Că făcea parte dintr-un show, că juca teatru, că așa trebuia să vorbească sau că încerca să ne facă să ne simțim bine, nu-mi pasă. Ne-a spus exact ce voiam să auzim și încă și mai mult. Desigur, a mai și bătut câmpii când a zis că București (sau România) e viitorul, că în fiecare piatră din pavajul din Piața Constituției e o bucățică din ea, da’ asta nu înseamnă că nu mi-au dat lacrimile și nu m-am făcut toată piele de găină când a țipat din toți bojocii „Romeeeeeeiniaaaa”, când ne-a rugat să ne uităm la Casa Poporului și să ne celebrăm orașul, când a glumit că nu e o născocire a guvernului nostru sau când ne-a întrebat cine a mai văzut-o live până atunci, cine o vede prima oară live și cine va mai veni să o vadă? Ne-a vorbit despre visul ei de a cânta și de a compune muzică, despre setea de creație și despre bucuria și recunoștința care o încearcă când deschide ochii și ne vede pe toți acolo. Ne-a mulțumit că suntem alături de ea și ne-a spus că este recunoscătoare (!!!) că e acolo cu noi. Ce mai… pe mine m-a cucerit total. Ah, și că tot am citit pe twitter că se punea întrebarea sau se făcea afirmația că nu are voce, nu pot decât să vă spun atât: „vai de capul vostru”. Acultați ASTA. Și asta. Și asta. Până la capăt. Și dup-aia spuneți că n-are voce.


M-am întins cu poveștile și cred că ar mai fi lucruri de spus, dar deocamdată atât e tot ce am de povestit. Mi-a plăcut și dacă mai vine, mă mai duc.

Later edit: pentru ca pozele mele sunt jalnice, aici gasiti unele foarte bune.