Până unde merge încrederea în cuplu?

Ați putea să-mi răspundeți că încrederea în cuplu trebuie să fie totală. Aș fi de acord cu asta, însă sunt anumite situații în care nu m-aș arunca orbită de iubire.

Ca să clarificăm din capul locului: sunt cu Iubi de 6 ani și e persoana în care am cea mai mare încredere, care mă ajută la greu, care e alături de mine orice ar fi. Împart totul cu el și el împarte totul cu mine. Orice problemă ar apărea, găsim o soluție împreună. Când vine vorba de bani, avem o filosofie ușor diferită de a altor cupluri pe care le cunoaștem. Nu suntem cu banii la comun. Împărțim tot ce cheltuim pentru casă: întreținere, curent, gaz, cumpărături. În vacanțe merge fiecare pe banii lui. Gadget-uri – își cumpără fiecare ce-i trebuie, pe banii lui. Adică vrei un  telefon, ți-l cumperi singur, îmi trebuie laptop, mi-l cumpăr singură. Am dat exact aceste două exemple pentru că nici telefonul lui Iubi n-a fost cumpărat din banii lui, nici laptopul meu din ai mei. El m-a împrumutat pe mine când am avut nevoie și eu pe el când a fost cazul. Însă ne-am dat banii înapoi. În rate, toți odată, n-are importanță. El nu e obligat să-mi cumpere mie laptop și nici eu lui telefon, dar dacă n-am avut bani atunci când ne trebuia, am făcut să fie bine. Asta nu înseamnă că nu ne facem cadouri sau că plătim întotdeauna separat când mergem la restaurant sau ieșim în oraș. Și pentru că nu mai avem chef să tot împărțim cheltuielile pentru casă, am luat hotărârea să dăm fiecare câte o sumă fixă pe lună și să plătim ce-i de plătit. Restul, fiecare face ce vrea cu ce-i rămâne. Așa ni se pare cinstit, așa ne-am obișnuit, așa considerăm că-i mai bine pentru amândoi. Nimeni nu întreține pe nimeni, dar amândoi ne ajutăm.

Am „dat din casă” pentru a-mi plasa punctul de vedere în ceea ce urmează să spun. Am pus întrebarea din titlu pentru că n-am înțeles niciodată și nici nu voi înțelege, oricâte argumente aș primi, de ce unele cupluri se apucă să-și cumpere apartamente sau să-și facă case (scuzați cacofonia) împreună înainte să se căsătorească. Oi fi eu mai de modă veche, da’ eu chiar cred că hârtia aia te obligă la ceva răspundere față de celălalt, pe când un concubinaj se poate desface oricând. Nu, nu o bucată de hârtie te ține lângă celălalt, însă bucata aia de hârtie îți poate face dreptate dacă cumva iubirea se destramă sau pleacă cu alta.

Recent am aflat de două foste colege de-ale mele care, ambele implicate în relații stabile, de lungă durată (6 și 3 ani) s-au apucat să-și cumpere apartament sau să-și construiască vilă înainte de căsătorie. Ambele relații s-au încheiat înainte să fie gata casa și să fie plătit apartamentul. Fetele au rămas cu banii dați și, dacă n-ar avea părinți aici, ar cam fi rămas pe stradă. Pentru că au avut încrederea oarbă în cei de lângă ele, le-au dat bani să îi ajute să demareze cumpărarea sau construirea și-acum fluieră la stele că nu-și mai pot recupera banii. Repet, relațiile erau în prag de căsnicie și cu câțiva ani vechime. Mă întreb de ce fetele astea, și altele ca ele, nu-și iau nici o măsură de siguranță, de ce se avântă cu atâta încredere înainte? Ori sunt eu prea trecută prin chestii de toate felurile, ori tatăl meu mi-a sădit atât de adânc în cap precauția și atenția la detalii de-astea, ori am prea mult grija zilei de mâine și pun răul în față, dar chestia e că nu m-aș arunca în decizii de-astea nici să mă bați.

Sunt sigură că sunt și excepții și cupluri care au reușit să facă multe împreună, dar, de cealaltă parte sunt o grămadă care au rămas cu ochii în soare. Din prea multă încredere sau din prea multă dragoste.