Ca Racul, înapoi în trecut

M-am gândit la ziua asta de câteva ori săptămâna asta, însă aseară uitasem şi-am pregătit alt post pentru a-l publica azi. L-am salvat în draft-uri când am vrut să-l programez. M-am oprit la dată. O dată scrijelită adânc în viaţa mea, în sufletul meu şi în trecutul meu. Acum nu mai are aceeaşi însemnătate pentru ca ea nu mai celebrează viaţa. Nu mai am cui să-i spun La mulţi ani, nu am cui să-i doresc viaţă lungă şi sănătate pentru că omul care s-a născut pe 27 iunie a murit pe 23 martie… Azi, tatăl meu ar fi împlinit 57 de ani. Probabil ar fi avut părul şi mai alb, probabil ar fi fost slăbit sau, cine ştie, întremat bine după operaţia la inimă. Probabil ar fi avut sufletul chircit de atâta tristeţe şi supărare pe boala mamei mele, probabil s-ar fi bucurat pentru că Năstase a ajuns în sfârşit la puşcărie sau poate nici nu i-ar fi păsat. Pentru mulţi ani de acum înainte voi vorbi despre tatăl meu la trecut sau la condiţionalul perfect – timpul acctiunilor niciodată împlinite. Tot din trecut am adus şi imaginile astea. Clipe de care eu nu-mi aduc aminte, însă care pentru el au fost clipe de fericire. As fi vrut să-i mai pot oferi şi altele.

12 Comments

  • lala

    tot scriu si sterg si iar sciu si iar sterg….vreau doar sa iti spun ca tatal tau cu siguranta este foarte mandru de tine si te vegheaza de acolo de sus….este la fel de mandru cum suntem si noi cei care te cunoastem si te iubim!

  • Irina Alexandra

    Când scrii despre tatăl tău, scrii despre iubire și fericire. Tristețea e așa, ca o perdea care face totul puțin mai puțin pământean. De câte ori scrii despre tatăl tău mă faci să-mi amintesc că suntem oameni și învățăm să iubim. Și nu prea sunt lecții mai frumoase.

    • Tomata

      nu m-am gandit niciodata la asta. adica despre iubire stiu ca scriu, insa fericirea nu prea s-a strecurat printre randurile mele pana acum. multmesc pentru cuvintele tale frumoase. >:D<

  • vienela

    Nimeni si nimic nu iti va putea sterge aceasta durere din suflet, dar faptul ca vorbesti despre tatal tau cred ca o mai alina. Semeni foarte bine cu dumnealui.

  • Ioana

    Se vede atat de clar ce mandru se simtea cand te tinea in palma! Cu siguranta acum tine palma deasupra ta, sa te protejeze.

  • Daniel

    Foarte draguta imaginile de mai sus. Chiar se vede faptul ca dansul era tare mandru sa tina in brate cel mai de pret lucru al sau. Dumnezeu sa il odihneasca ! 🙂

  • Jojo

    Doar sa-ti spun ca :

    Si eu sunt nascuta pe 27 iunie.

    Si tatal meu a murit acum multi ani din cauza inimioarei. Era bolnav si ma gandesc mereu ca pentru el, a fost curmarea suferintei. Dar nu trece o zi fara sa am si eu aceleasi ganduri ca si tine- amintirile se estompeaza, nu-i mai aud vocea in minte atat de clar ca inainte, l-as intreba atat de multe lucruri, ma gandesc ce ar face si ce ar spune despre toate lucrurile care sunt acum, isi dorea sa fie bunic si nu a mai apucat, iar copiii surorii mele sunt deja mari, si intrebarea intrebatoare….unde se duce atata inteligenta, atata suflet, bunatate…unde s-a dus si daca chiar ma aude, asa cum spunea mereu inainte sa moara. Imi spunea ca va fi mereu cu mine si cu sora mea, dar ca nu vom putea sa-l vedem, si noi sa incercam sa vorbim cu el..
    Nu stiu ce ar spune despre tot ce s-a intamplat pana acum, ce sfaturi mi-ar da, cum ar fi vietile noastre daca el ar mai trai. Ma gandesc cat de goala mi se pare lumea si viata mea in general fara el, fata de cum era inainte. Ma gandesc la cat de singura si nefericita ma simt cateodata si ca singuratatea de genul ‘asta’ nu o poate vindeca nimic, niciodata.

    Singurul lucru pe care poti sa-l faci este sa vorbesti cu el…sa-ti imaginezi ca te aude si ca e acolo langa tine. Ca atunci cand ti se intampla ceva bun, e prin el, si in zilele cu ghinion, vorbeste-i si spune-i ce ai pe suflet. Gandeste-te ca macar nu mai sufera si poate e intr-un loc mult mai bun.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *