Ai un hobby? Nu vrei sa-i inveti si pe altii?

Să mai lăsam tristețea și frustrarea deoparte și să trecem la lucruri mai vesele un pic. Oricum am și vești bune pe care vi le voi da la momentul potrivit, nu renunț cu una cu două, mai ales că am un atu înfricoșător pentru comisia de la handicap, așa că privesc înainte cu încredere.

Anunțul pe care vreau să vi-l aduc în atenție azi îi vizează pe toți cei care au un hobby.
Nu știu dacă ați auzit de incubator107, da’ daca n-ați auzit, aflați acuma că e „locul în care oricine poate învăța pe oricine orice”. Adică dacă știi să coși, să tragi cu arcul, să dansezi samba, să faci ikebana, să jonglezi cu portocale, să faci fotografii extraordinare, să gătești, să repari biciclete, să faci yoga, să joci teatru, practic să faci orice, incubator107 îți dă ocazia să ții un atelier la care oamenii să se înscrie și să vină să învețe ceva.

Caravana incubator107 va fi în Timișoara în 21 și 22 aprilie, mai exact în Scârț și Cuib d’Arte, unde îi vor cunoaște pe cei care doresc să țină un astfel de atelier. Spicuiesc din mail, că n-are rost să reformulez eu: „cine are scânteia incubatoricească în suflet, își poate înscrie atelierul în concurs, până pe 20 mai, pe baza unui formular.” Pe 9-10 iunie, Caravana se va întoarce în Timișoara, pentru ca finaliștii să-și prezinte atelierele și să se desemneze câștigătorii.

Din păcate eu n-am nici un talent de-asta care ar putea fi tema unui atelier, n-aș ști ce să vă învăț, da’ mi-ar plăcea tare mult să fiu învățată de voi. Așa că, cine se simte stăpân pe-o activitate, nu stați deoparte, haideți pe 21 și 22 aprilie să îi cunoaștem pe cei de la incubator107.

Mai multe detalii găsiți pe site-ul lor.