Așa arată iubirea necondiționată

Acum 3 ani am scris un post ca răspuns la o leapșă și ca introducere a primului (și cred că și singurului) site de matrimoniale pentru persoanele cu dizabilități din Romania. Ieri am primit un comentariu atât de frumos, încât i-am cerut autoarei lui permisiunea de a-l posta sub formă de articol pentru că e prea emoționant pentru a fi văzut doar de mine. Am vrut să-l citească toată lumea care trece pragul blogului, să citească despre o dragoste necondiționată și demnă de toată admirația și respectul.

Dacă nu aveți chef/timp sa (re)citiți acel post, subiectul lui era chiar întrebarea din titlul pe care i l-am dat: „Te-ai întâlni cu o persoană cu dizabilități?” Iar BrinS mi-a scris așa:

Buna ziua tuturor. Intamplator sau nu… si eu pe aici. Subiectul? Mmm, sa spunem… mai mult decat interesant. Sa facem totusi prezentarile: eu – jumatatea „declarat sanatoasa” (conform definitiei O.M.S ) din cuplul format cu el… jumatatea ce poarta un diagnostic de paraplegie senzitivo-motorie cu torsiune medulovertebrala, nivel T (D) 12 – L 1.

In „traducere” acest diagnostic inseamna: aproximativ de la mijloc in jos nu mai simte nimic, lipsa controlului sfincterian si mictional, atrofierea in timp a musculaturii, predispozitia frecventa catre escare, dependenta totala a deplasarii intr-un scaun rulant… etc. Tabloul clinic e mult mai amplu, presupune mult mai multe notiuni, insa pentru ca nu acesta e subiectul, consider ca au fost suficiente aceste notiuni pentru a va putea face o idee de ansamblu.

Ar mai fi de precizat ca acest diagnostic a survenit acum aproximativ 16 ani, in urma unui accident de munca. Noi formam un cuplu de… 9 ani. Fiecare din noi a avut cate-o casnicie anterioara acestei relatii. Nici unul din noi nu are copii. Diferenta de varsta intre noi este de aproape 12 ani, eu la acest moment avand 37 ani.

Deci da, eu m-am intalnit cu o persoana cu dizabilitati !

…Ei bine, asa arata o parte a imaginii despre noi. Suntem de 9 ani impreuna locuind efectiv in acest timp impreuna si asumandu-ne tot ceea ce inseamna, ce presupune aceasta relatie. Poate ar mai trebui sa precizez un aspect, si anume… acela ca el nu face parte din categoria celor „avuti material” (pentru ca da, in timp, am capatat si experienta acestui aspect in care noi, oamenii, avem tendinta ca atunci cand ceva anume ni se pare ca nu concorda cu „un raspuns in puterea acceptiunii individuale ori de masa”, ne grabim sa-l proiectam ca adevar universal in categoria „interese”!!). Locuim intr-un apartament modest as putea spune, nu dispunem de cine stie ce conturi bancare, nu suntem sustinuti caritabil. Cautam sa ne raportam la un trai decent in masura in care se poate, cu aceleasi probleme ale derapajelor financiare ca la majoritatea cetatenilor acestei tari, zic eu.

Eu nu pot spune ca am facut abstractie de prezenta scaunului rulant. Ba dimpotriva, l-am constientizat intr-atat cat am putut eu viziona la acel moment de inceput al relatiei, cu tot ce presupunea… Iar ce nu am putut viziona, am intampinat cu dorinta de a razbate si rezolva impreuna. Nu pot spune ca e chiar usor. Nu, nu este… Nici intr-un cuplu format din doi oameni sanatosi viata nu este tot timpul usoara.

Am trecut prin diverse bariere sociale, ne-am izbit de probleme acolo unde sau cand ne asteptam mai putin, iar in acest timp… n-am facut decat sa ne iubim chiar si in clipele in care nu stiam ca o facem.(!!?) Si aceasta pentru ca amandoi am avut de invatat unul alaturi de celalalt muuulte alte forme pragmatice ale manifestarii acestui sentiment.

Nu l-asi iubi niciodata mai mult decat atunci cand lupta sa-si depaseasca limitele, decat atunci cand este in momentele cele mai vulnerabile – pentru ca in spatele fiecarei ipostaze este tot el!
Nu l-asi iubi niciodata mai putin pentru esecuri decat pentru reusite! Ii ador incercarile… insa fara a-i incuraja nebuniile… Iar el a invatat ca, una din dovezile, din formele de manifestare a iubirii lui pentru mine este neasumarea unor riscuri inutile !

A invatat sa nu cada in capcana „parsivei obisnuinte” – datorita unor gesturi necesare si ritualnice din partea mea venite in intampinarea nevoilor sale (efectuarea toaletarii corporale, manevre de evacuari intestinale, sondaje urinare, pansamente escare, exercitii Kinetoterapie-intretinere masa musculara etc), si… sa ma perceapa in adevaratul statut de „femeie”, nu de mama. Bine, aici ar fi de comentat tinand cont ca barbatii, in general, au tendinta de a cauta sa regaseasca in partenera imagini de manifestare materna (aspect firesc, dealtfel, intr-o oarecare masura, si atata timp cat nu e manifestare pregnanta a vre-unui complex Oedipian).

Apoi eu am invatat ca, daca el este tintuit intr-un scaun rulant, nu inseamna ca pretentiile mele despre mine in directia „micilor cochetarii” trebuiesc uitate. Nu inseamna ca daca azi am fost prea obosita sa-mi fac manichiura, maine va mai putea fi o scuza! Am invatat ca nici eu sa nu cad in capcana „parsivei obisnuinte” pentru ca nivelul la care se prezinta intr-un cuplu unul fata de celalalt in ceea ce priveste infatisarea si atentia data acestei infatisari, reprezinta, daca vreti, nu numai respectul fata de sine, ci si o masura direct proportionala cu „insemnatatea” celuilalt pentru tine! Si cum am spus, nu inseamna ca daca el este in scaun rulant, merita mai putin! Nu inseamna ca daca sunt intr-o zi prea obosita, pot fi neglijenta perpetuu! Pentru ca daca el este „frant de la jumatate” ar trebui sa se multumeasca cu „jumatati de masura” !

Exista femei ce nu-si omit propria feminitate chiar stiind ca vor fi nevoite sa traga de un scaun rulant in care se afla poate cel mai important om pentru ele, care vor recunoaste oricand ca da, nu este usor, insa nu se vor plange niciodata ca este greu !!!

Cu respect pentru cei ce au avut rabdarea de a citi, semneaza: un om, o femeie.

Și, sper să n-o supăr prea tare, dar în mailul pe care mi l-a trimis mi-a mai spus ceva ce m-a emoționat la fel de mult ca și comentul ei. Brin… iartă-mă că violez secretul corespondenței, da’ e mult prea frumos ce mi-ai scris:

Nu am facut nimic altceva decat sa iubesc. Sa il iubesc pe el. Sau poate am mai facut ceva… poate am vrut sa am curajul de a-mi implini aceasta iubire. Ceea ce altii au considerat a fi curata nebunie, pentru mine a fost, de fapt, curaj. Curajul de a-mi asuma aceasta relatie! Pentru ca nu este suficient sa spui ca iubesti, trebuie sa fii comvins de ce fel de iubire esti capabil, pana unde tine aceasta iubire a ta si ce forme imbraca aceasta, de ce anume stii ca esti capabil pentru o astfel de iubire.

Poate ca in anumite aspecte ale acestei iubiri am avut conjunctura de partea mea (calificarea mea profesionala fiind de asistent medical precum si de instructor-terapeut medicina alternativa – reflexoterapie, actualmente insa fara ocupatie). Poate ca in alte aspecte ale aceleiasi iubiri am muscat din caldaram cu sufletul facut zdrente. Insa de fiecare data am avut de invatat cate ceva, de fiecare data mi-am asumat acel ceva. Si in tot acest timp n-am facut decat sa traim… Iar aici… hmmm, aici intervine o mare si importanta variabila: notiunea timpului. Si uite un aforism al lui John Lennon la care noi ne raportam: „viata este ceea ce se intampla in timp ce esti ocupat sa faci alte planuri.”

Bine-ar fi ă învățam toți câte ceva din această mărturisire. Iți mulțumesc din suflet pentru că ai comentat pe blogul meu.