De ce vă pupați copiii pe gură?

De când am blogul, cred că am avut cel puțin 3 tentative de a scrie postul ăsta. Nu mai știu de ce n-am făcut-o, dar acum m-a stârnit o poză de pe supermami.

Știu că șansele de a supăra pe cineva cu articolul ăsta sunt foarte mari, dar, la fel ca și în alte cazuri, îmi asum parerile (și dac-o fi să mă razgândesc, o să am grijă să rectific într-un post viitor).

A-ți pupa copiii pe gură, chiar dacă sunt mici, mi se pare deplasat. Sărutul pe buze îl asociez cu o relație intimă, de natură sexuală, ce nu-și are locul între un tată și o fiică, între o mamă și un fiu sau între o mamă și o fiică sau un tată și un fiu. Pur și simplu, poza asta mi se pare greșită. Nu văd nici o gingășie, nici o inocență, nici o dragoste maternă/paternă. Și da, vorbesc de bebeluși și de preșcolari, nu de adolescenți, unde aproape că putem vorbi de incest. Sau cel puțin așa mi se pare mie. Oricât ar fi de drăgălași, de adorabili sau de smotocibili, parcă nu m-ar îmbia să-i pup pe gură.

Mama mea avea obiceiul ăsta de a mă pupa pe gură când eram mică. Nu-mi plăcea, da’ nu-i ziceam nimic, că na… era mami. Când am mai crescut și din când în când mă mai pupa pe jumătate de gură sau intentionat pe buze… i-am spus să n-o mai facă pentru că nu-mi place. Avea toată fața mea la dispoziție, putea să mă pupe pe frunte, pe obraji, pe nas… dar nu pe gură. Din aceleași motive pe care le-am spus mai sus. Gura era pentru săruturile băieților, nu pentru ale mamei mele (tatăl meu nu era prea pupăcios și oricum când mă pupa, abia îmi atingea obrajii cu buzele).

Întrebarea din titlu e oarecum retorică pentru că oricare ar fi motivul pentru care o faceți, gestul tot nu mi se pare ok.