Cu usile inchise

Autor: Jean-Paul Sartre
Nationalitate: francez
Titlu original: Huis-clos
Gen: piesa existentialista
Anul aparitiei: 1944
Nr. pagini: –
Premii: nu
Ecranizare: Huis Clos (1954), No exit (Sinners Go To Hell – 1962)
Nota mea: 5/5
Am mai citit si: Greata, Mustele

Cu ușile închise nu este o carte, ci o piesă de teatru. Destul de scurtuță, dar nu destul de ușurică. Sartre este una dintre cele mai proeminente figuri ale secolului XX și asta datorită filosofiei lui existențialiste și a operelor sale literare. O să mă opresc la piesele lui de teatru, de fapt doar la cea din titlu, pentru că este una dintre preferatele mele, și cum fac de obicei, tot ce-mi place recomand și altora.

În piesa asta joacă trei personaje : 2 femei și un bărbat. Sunt închiși într-o cameră din care nu pot să iasă. Au fost aduși unul câte unul și nu trece mult până aflăm că cei trei se află, de fapt, in iad. Așteptându-și tortura și pedeapsa care întârzie să apară, Garcin, Ines și Estelle încep să vorbească fie despre viața lor pe pământ, fie despre păcatele lor, fie despre amintirile care îi chinuie, fie despre dorințe.

Încet, încet, fiecare dintre ei este enervat de unul sau de ceilalți doi. Ajung să nu își mai suporte prezența și să-și dorească orice pedeapsă, numai să iasă de-acolo. Atunci își dau seama că asta este, de fapt, tortura lor. Să trăiască cu ceilalti. Iadul sunt ceilalți. Sau cum spune Sartre : « l’enfer c’est les autres ». Scena aceasta este laboratorul perfect pentru analiza existentialismului, deoarece curentul exact cu asta se ocupa : cu studiul individului independent de cultura, traditie si legi.

M-am gândit de multe ori la faimosul citat al lui Sartre și am concluzionat că ceilalți din jurul nostru sunt doar o formă pe care o îmbracă iadul. Se spune de multe ori că dacă ai păcate pe pământ, după ce mori ajungi în Iad. Unii nici nu trebuie să moară ca să ajungă acolo pentru că Iadul se manifestă și pe pământ, în timpul vieții, de fiecare dată când cineva se uită urât la tine.

Fiind vorba de filosofie, e o întreaga dezbatere a ideii și e foarte greu să ajungi la o acceptare sau la un consens. Eu îmbrățișez această teorie a lui Sartre și recomand tuturor să îi citească cel puțin piesele de teatru, dacă nu se încumetă la eseurile lui.

Aceasta recenzie a aparut si pe tabu.ro.

20 Comments

  • Cristina

    Cartea asta a fost una dintre preferatele mele, alături de restul pieselor de teatru şi nuvelele “Cuvintele” şi “Greaţa”. Este un scriitor cu atat mai complex şi mai de apreciat, cu cât a fost printre puţinii care au refuzat premiul Nobel, spunând că “Un scriitor trebuie să refuze să se lase transformat în instituție, chiar dacă acest lucru are loc sub formele cele mai onorabile, cum este cazul acum.”

  • mara

    aaa, ce tare, uitasem complet de ea, am citit-o și eu prin facultate, dar în germana, “geschlossene gesellschaft” ii zicea parca, stiu ca mi-a placut, dar uite ca, daca m-ai fi intrebat, n-as mai fi stiut sa zic nimic despre ea, atat de tare mi s-au uscat neuronii. ar trebui s-o mai citesc o data, thanx 🙂

  • Ana Q.

    Ce bine ca mi-ai amintit de cartea asta. Am citit-o si eu in anul 2 de facultatate. O aveam de citit pt modulul de filosofie franceza. Foarte faina, parca as mai reciti-o.

  • raven

    Ideea de inchidere, de spatiu limitat ca si camp de experimente asupra esentei umane este un motiv des intalnit in operele literare sau de teatru inclinate spre filozofie.
    Pe de alta parte, se poate dovedi o excelenta pauza intelectuala sa iti iei gandul de la grijile zilnice si sa privesti pentru o clipa in interiorul tau, sa vezi cat de real este ceea ce se desfasoara pe scena. Rezultatul este adesea surprinzator.

  • Catalina Sora

    eu am ascultat acum multi ani Cu usile inchise de Sartre la Teatru radiofonic romanesc si mi_a placut enorm.interpreta Gina Patrichi .superb

Leave a Reply to Tomata Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

CommentLuv badge