“Atunci cand cineva iti reproseaza ceva, trebuie sa te analizezi”
Titlul este un citat din leapsa facuta de Jocul Orb. Uite asa facem ping pong cu idei. Chestia e ca m-am gandit un pic la treaba asta in ultimele luni, pentru ca mi s-a intamplat sa fac reprosuri. Asa-s io, mai nesimtita, ma bag in vietile oamenilor si imi dau cu parerea si atunci cand nu mi se cere si cand nu-i treaba mea.
Am facut-o insa pentru ca a fost vorba despre cineva care imi era foarte drag, o persoana care se schimbase mult in ultima vreme si care nu mai era nimic din ce-am cunoscut eu. Cel putin fata de mine. Prin urmare, am simtit nevoia sa ii spun tot ce am pe suflet, cat de tare ma deranjeaza schimbarea ei si cat de mult m-am indepartat de ea. Asta a insemnat o serie de reprosuri, de acuze si de lucruri care probabil trebuiau tinute pentru mine (in viziunea altora). Dar nu-mi pare rau ca am procedat asa, cel putin nu inca si dupa cum ma cunosc, nu-mi va parea rau nici de-acum inainte. Pentru ca nu iti poti cere scuze ca nu-ti mai place o persoana si mai ales pentru ca nu mai ai nimic in comun cu ea. Asta nu inseamna ca nu-mi pare rau ca prietenia aia s-a sfarsit, dar pentru mine nu putea continua in noile conditii.
Bun, trecand peste introducerea asta, sa vorbim despre titlu, care rezuma foarte exact si conceptia mea.
Mama mea, cand tatal meu ii spunea ca mancarea nu e sarata destul sau trebuia un pic mai mult prajita carnea (dau niste exemple), spunea ceva de genul: “Data viitoare nu-ti mai fac.” sau se imbufna si se supara. Daca ii reprosam eu ceva, ca nu facuse bine sau ca as fi vrut sa faca ceva altfel, la fel: “nu-ti mai fac/nu-ti mai cumpar/nu-ti mai spun”. O atitudine pe care am condamnat-o inca de mica. M-am intrebat mereu de ce nu putea sa-si accepte greseala si sa faca ceva sa o indrepte, de ce atitudinea aia razbunatoare si negativa? De ce crezi ca oamenii aia iti spun niste lucruri, de ce iti fac reprosuri? Doar ca sa se afle in treaba sau sa se ia de tine? Nu, pentru ca gresesti undeva, cu ceva, fata de ei. Daca iti pasa de ei, analizeaza-te putin si intreaba-te daca au dreptate. Daca au, schimba ceva, daca nu, mergi mai departe. Dar analizeaza-te si asigura-te ca acei oameni vorbesc prostii.
N-am fost ferita nici eu de reprosuri, insa am ciulit bine urechile cand cineva mi-a spus ca nu procedez corect sau ca gresesc. Daca mi se spunea ca nu-mi sta bine cu albastru la ochi, ma uitam mai bine in oglinda, daca mi se spunea ca prea mi s-a urcat popularitatea la cap, ma faceam mica mica, imi era rusine si faceam tot posibilul sa ma corectez. Daca Iubi imi spunea ca nu-i place sa ma inzorzonez cu tot felul de accesorii, cel putin cand ieseam cu el incercam sa fiu “mai decenta”. Si exemplele pot continua, dar asta nu inseamna ca intotdeauna am facut cum mi-au spus ceilalti. Dar intotdeauna mi-au dat de gandit. A contat de la cine vine, de ce vine si daca are sau nu dreptate.
Ah, si ca tot suntem aici. Urasc cu pasiune reprosurile de genul: “poate si tu m-ai suparat sau m-ai deranjat atunci, dar eu n-am zis nimic.” Asa cum l-am atentionat si pe Iubi, reprosurile facute dupa 100 de ani, nu valoreaza pentru mine nici cat o ceapa degerata. Daca nu mi-ai spus atunci cand fac, atunci cand te enervez, atunci cand te supar… naspa! Nu-ti citesc gandurile si poate nici nu-mi dau seama ca gresesc. Spune-mi, cearta-ma, atentioneaza-ma ATUNCI, pe loc, nu dupa 3 ani, cand iti aduci aminte.
Din pacate o mare parte din oameni nu stiu sa accepte feedbackul. Asta am vazut-o in general la parinti sau persoane mai in varsta de cat mine.
Cand incerc sa sugerez ca ceva nu e bine, mereu o iau personal si inchid discutia. “bine.. bine..” e raspunsul dar continua in acelasi mod.
Tind sa cred ca persoanele in varsta nu vor sa accepte ca tinerii au uneori idei mai bune decat ei, idei care le simplifica viata. Asta e defapt conflictul intre generatii. Ca aceleasi probleme le-am vazut si la parinti cand incercau sa faca ceva si bunicii mai tare le bagau bete in roate.
Dar cum poti comunica cu un parinte care nu e deschis deloc si nu vrea sa fie ajutat, daca de fiecare data inchide discutia inca dupa primele fraze, si tot el e cel suparat?
da, asta cu parintii e un pic diferit de ce vreau eu sa spun aici, da’ totusi, nici cu ei nu e usor. ceea ce e si mai ciudat pentru ca criticile si reprosurile venite din familie sunt in majoritatea cazurilor constructive, adica nu cred ca cineva ar face reprosuri numai sa se afle in treaba… adica eu n-as face si de-asta zic.
Contează dispoziția pe care o au la un moment dat,capacitatea de recepționare corectă a mesajelor,ori s-au ,,învățat” să fie numai emițători și li se pare că doar ei dețin adevărul absolut și că numai ei reușesc în viață.
Conteaza foarte mult si modul in care sunt facute reprosurile.
Si mai e o chestie. Daca reprosurile vin mult mai des decat aprecierile, apar frustrari. Poate de-aia apar probleme in dialogul parinti-copii, pentru ca ambele parti uita de partea cu aprecierea.
Ca fapt divers: daca cineva mi-ar reprosa ca mancarea are prea putina sare, i-as aduce solnita, dar n-as face mancarea mai sarata data viitoare. Pentru ca mie nu-mi place sa fie multa sare in mancare. Si e mai simplu sa adauge celalalt putina sare, decat sa inghit eu cu noduri o mancare prea sarata pentru mine.
Asa ca eu optez pentru “Draga, da-mi sarea!” in loc de “N-ai pus destula sare!” si “Mai pui putin carnea pe gratar, te rog?” in loc de “N-ai prajit destul carnea!”. In ambele cazuri ma prind care e problema, o pot remedia data viitoare, dar nu ma simt prost din cauza asta.
ouch… la partea asta cu “modul” ma simt cu musca pe caciula. nu intotdeauna sunt draguta, dimpotriva sunt transanta si categorica, un fel de “my way or no way”. stiu, stiu, stiu ca nu-i sanatos. nu fac cu toata lumea asa, decat cu oamenii apropiati carora imi permit sa le spun lucruri care ii pot deranja. mai am de lucru la asta, dar niciodata nu fac reprosuri cu rautate, ci din dorinta de a indrepta un defect.
asta cu mancarea nici n-ar trebui sa fie un repros, am dat exemplele alea pentru ca asta se intampla la mine in familie si ma deranja raspunsul mamei mele, care era acelasi in cazul oricarei observatii, nu numai al mancarii. oamenii mai si gresesc cand fac de mancare, ca nu iese intotdeauna la fel. eu nu ma astept ca tuturor sa le placa mancarea facuta de mine, de-asta ma si scuz la inceput si spun: se poate sa aiba prea multa/prea putina sare, sau, am prajit cam mult carnea, etc…
da intr-adevar asa este, e ca vorba aia, hai ca daca iti zice unu ca esti prost nu il iei in seama, da de iti zic 10 clar ar trebui sa te pun a pe ganduri treaba asta !
eu am trei reguli cand fac un repros:
1. incep cu o chestie care imi place si continui cu “desi”, “dar”…
2. keep it simple
3. don’t mix it with examples from the past (it will only make things worse)
ar trebui sa invat si eu regulile astea, ca nu-s cea mai draguta cand am ceva de obiectat.
Conteaza foarte mult de la cine vin reprosurile. Pentru ca sunt unele persoane care doar vor sa te faca sa te simti prost si nu sa te ajute sa evoluezi. Si pe mine ma deranjeaza reprosurile facute dupa 30 de ani sau apropo-urile facute la greselile mele.
ah, bineinteles, daca reprosul vine de o cunostinta care nu-mi este apropiata si a carei parere nu ma intereseaza prea mult, nici nu ma afecteaza. o ascult, dar daca am impresia ca bate campii, ii dau pace. nu mi s-a intamplat niciodata, dar asa cred ca as proceda.
in schimb, daca vine de la un membru al familiei sau de la o prietena sau de la iubitul meu… lucrurile stau altfel. ma analizez mai mult pentru ca nu cred ca s-ar pune sa-mi spuna ca nu fac ceva bine, daca totul li s-ar parea ok. Lumea obiecteaza cand ceva din comportamentul celorlalti ii incomodeaza cu ceva. cel putin eu atunci reprosez cand comportamentul cuiva ma deranjeaza.
uneori, păstrezi tăcerea când te supără ceva, ca să nu faci din ţânţar armăsar. Cred că femeile înţelepte fac asta, nu puştoaicele la prima relaţie. Doar că, apoi, tot ele, femeile uită că pic cu pic se tot adună şi ajung să fie bombe cu ceas. Iar dezamorsarea poate vin din orice căcat. Rezultatul?
Un bărbat nelămurit cu cine , de ce şi unde a greşit. Fiindcă, de fapt, motivul pentru care ei i-a sărit ţandăra e unul minor. De asta, o femeie trebuie să fie nu numai înţeleaptă, ci şi cu foarte bun auto-control.
Cred că ai foarte mare dreptate în ceea ce spui, doar că uneori e mai simplu să taci decât să vorbeşti-
;)) as vrea sa pot pastra si eu tacerea cand ma deranjeaza ceva. ok, imi iese cand nu ma intereseaza cu adevarat o anumita persoana. dar daca imi e apropiata…nici poveste sa tac. si nu ma refer la reprosurile din relatii, alea-s un pic din alt film, ci la reprosurile de la/pentru oameni dragi, apropiati, prietene. Daca o prietena ti-ar spune ca noua ta atitudine o deranjeaza, ce-ai face?
M-aş uita în primul rând la prietenă. Fiindcă am dat de oameni care se simt deranjaţi de succesul tău. Să zicem că aşa o prietenă nu mă interesează. Sunt puţine cele ale căror păreri chiar contează. Şi uneori au un mai bun simţ al realităţii pentru tine decât ai tu însăţi. Fiindcă o prietenă priveşte detaşat, din exterior. Pe o prietenă bună o asculţi şi nu iei ca afront personal ceea ce îţi spune, fiindcă o prietenă adevărată trebuie să fie o oglindă obiectivă. Dar ce rar găseşti aşa ceva!
Ştii la ce mă gândesc? De la câte persoane aş primi să-mi spună că m-am îngrăşat -subiect tare sensibil. Probabil de la vreo 4, dintre care jumătate-s din familie. Şi chiar dacă ştiu şi singură lucrul ăsta (blugii nu mint niciodată!), uneori ajută să-ţi mai spună şi altcineva nişte lucruri. Oricât de rău ţi-ar pica.
ce de m-am lungit!
Nu era vorba de succes in discutia despre care am pomenit, dar ai dreptate… asa o prietena nu si-ar avea rostul nici in viata mea.
Acum ca vad si parerea ta, am si mai mult convingerea ca m-am purtat ca o prietena si nu ca o persoana care n-are ce face, decat reprosuri.
Merci 🙂
Crinutza si Teo au foarte mare dreptate, sunt perfect in acord cu doua idei:
1. Conteza de la cine vine reprosul.
2. Conteaza cum iti este spus.
Mai am persoane nocive in jurul meu, care reproseaza orice si o fac cu o verva de capat de lume, de am ajuns sa nu le mai iau nici intr-o seama, pentru ca ele sunt mereu nemultumite de ceva, deci problema este categoric la ele, caci oricat m-as autoanaliza eu, niciun rezultat. Ba mai rai, sunt cei care reproseaza cu nonsalanta, din placerea sau rautatea de a o face, pe considerantul ce-i in gusa si-n capusa, uitand ca uneori relatia cu persoana “vinovata” nu e atat de apropiata incat sa-ti permiti asa ceva, poate nu cunosti persoana suficient si opiniile tale (negative la adresa ei sunt eronate) asa ca abtine-te, caci altfel treci in ochii celorlalti ca un needucat. Am pățit așa ceva, deci știu ce vorbesc.
In definitv, părere subiectivă desigur, eu nu iau in considerare decat reprosurile celor apropiati, celor care ma cunosc si care chiar pot avea o parere avizata vis a vis de persoana mea. Restul sunt ori rautati, ori lipsa de tact (echivantul unei lacune in educatie).
as vrea sa spun ca nu ma intereseaza reprosurile persoanelor neimportante pentru mine, dar n-am de unde sa stiu ca nu mi-a facut nici o persoana neimportanta reprosuri. nici cele mai apropiate nu se ingramadesc, ceea ce mi se pare ciudat, ca perfecta nu-s, stiu asta.
faptul ca iei in considerare reprosurile apropiatilor sau cel putin iti dau de gandit mi se pare un lucru bun. restul nici nu conteaza.
Da, cred ca exista o disciplina a comunicarii pe care e greu sa o deprinzi. In care spui lucrurile cele mai critice intr-un mod extrem de firesc…
Psihologia ne invata sa nu ne punem mereu in locul celuilalt “eu stiu ca tu ai vrut sa spui X” e gresit, poti cel mult spune “eu cred ca tu ai vrut sa spui asta”. Si-apoi, nu suntem dna invatatoare/profesoara sa corijam “tu ai facut asa, asa si asa si nu trebuia”. Teoretic “eu cred ca x nu are chiar cel mai bun efect”, “eu m-am simtit prost fata de atitudinea ta Y”. In felul asta nu arunci vina pe celalalt ci doar comunici ceea ce crezi/simti tu… Practic dintr-o corectie se transforma intr-un dialog
nu mi se pare normal sa pui vorbe in gura celuilalt. e drept ca exprimarea e cruciala, uneori un cuvant nepotrivit poate da nastere unor neintelegeri urate de tot, dar de aici si pana la a reformula cuvintele celuilalt e cale lunga.
cum ziceam si mai sus: eu am de invatat multe la capitolul comunicare, ma refer la cum sa invelesti lucrurile neplacute in haine frumoase, astfel incat sa nu para ca faci repros. sunt prea directa si nu=i intotdeauna bine.
Le dau dreptate celor dinainte, conteaza mult cum formulezi o critica. Eu când vin in tara ,in primele zile, mereu am conflicte cu ceilalti, sa ma lase in pace, mai ales venind de aici unde nimeni nu se baga in viata ta si acolo deodata toti au cate ceva de spus sau de comentat.Pe urma ma mai obisnuiesc cu stilul romanesc- sau latin sa-i zic, ca nu e neaparat o critica ci o constatare a diferentierii intre latini si nordici. Sau o mai lasa si ceilalti mai moale cu criticile, sau nu mai am eu putere sau chef sa raspund- ca o Balanta ce esti, stii ca noua nu ne plac conflictele 😉
🙁 trist ca ti se intampla asta si trist ca suntem asa, noi, poporul asta roman. ca ne intereseaza capra vecinului… din pacate nu ma dezmint, asa-s si eu. dar tot repet, inca de la inceputul postului si al comentariilor: nu cu toata lumea, doar cu oamenii dragi. n-o sa ma pun sa-ti reprosez tie ceva cand nici nu te cunosc, desi poate nu-mi place ceva la tine. (e un exemplu 🙂 )
Yap… depinde destul de mult cine îți reproșează câte ceva și cât de competent e în acel domeniu 🙂
vreau sa incep prin a preciza ca nu imi place sa ma bag in viata cuiva. dau sfaturi numai daca mi se cer sau daca simt eu ca e neaparat, probabil datorita faptului ca sunt o persoana mai pasnica si nu mi place sa ma cert (pt ca de cele mai multe ori asta se intampla daca ma bag in viata cuiva sau invers).
Nu e comod pentru nimeni sa primeasca o critica chiar daca in suflet stii ca ai gresit sau ca ai putea data viitoare sa faci mai bine. Imi aduc aminte ca am pus o data foarte multa sare intr-o salata si sotul meu mi-a zis (el mananca sarat tare deci trebuie sa fi pus muuulta sare). Nu mi-a cazut bine desi stiam ca are dreptate insa i-am zis de acum sa faca el dressingul pentru salata ca eu nu reusesc sa apreciez niciodata cat e mult si cat putin. Desi feedback-ul ar trebui sa ajute, de cele mai multe ori, mai ales pentru persoanele cu stima de sine scazuta (cum sunt eu, spre exemplu), feedback-ul negativ dezamageste. Sunt constienta ca ar trebui sa fie constructiv, fac ceva sa schimb (daca si eu consider ca gresesc) dar nu pot sa spun ca e o bucurie cand mi se aduc niste reprosuri (cate de inofensive ar fi ele si de bine intentionate). Mai am si sunt convinsa ca multi mai avem mult de crescut in sensul asta. Macar nu ma supar sau nu reactionez agresiv, doar ca sunt eu dezamagita de mine.
nu-i comod, dar uneori e sanatos, chiar daca doare. unii oameni chiar nu-ti vreau raul si nu-ti fac reprosuri doar sa se auda vorbind. vorbesc pentru mine acum, dar sigur mai sunt si altii ca mine.
nici mie nu-mi pica intotdeauna bine cand iubitul meu se uita la mine dupa ce am stat jumatate de ora sa ma machiez ca o papusa si el imi spune ca mai bine imi sta nemachiata si ca am pierdut timpul degeaba. dar daca asta e parerea lui si asa ma place el mai mult, in unele situatii, fac exceptii si ma machiez mai putin si mai discret. dar asta nu inseamna ca-s dezamagita de mine.
Da, e bine să primești constructiv criticile, dar majoritatea oamenilor (printre care și eu, de ce să mint :D?) nu o fac, deși eu le zic oamenilor verde-n față ce mă deranjează. Însă când vine vorba de mine, mă apăr cu dinții. Poate mi se trage din copilărie, când am auzit mai multe reproșuri decât era cazul, însă azi nu mai tac. Întotdeauna răspund înapoi, chiar dacă știu că ceea ce mi se reproșează e corect
ntz, ntz… 🙂 denial phase 😛
La faza cu mancarea fac si eu flama de obicei. Nu-ti place, data viitoare FA-TI. Simplu. Asa cum zice Crina, poti cere mai multa sare sau poti gasi alte modalitati de a imbraca problema. Este absolut cretin sa ti se spuna tot felul de porcarii, doar de dragul libertatii in exprimare. Cand esti obosit sau ai muncit in plus pentru mancarea aia, sa auzi pe unul ca-ti spune ca-i naspa nu te bucura. Nici ala de a facut mancarea nu e tampit sa nu simta ca nu e ceva OK. Poate nu-i place atat de sarat. Sau nu-i place carnea ‘in sange’. Dar exista modalitati frumoase de a drege ‘busuiocul’.
Si, asa cum spun si altii, uneori mai accepti o faza din asta zambind. Si eu mai gresesc o chestie si STIU ca am gresit-o. Asa ca spun ‘ba, am facut-o de oaie’. Dar, cand vii zilnic cu trairi ca de ce aia nu-i asa si aialalta e pe dincolo, te trimit rapid la plimbare si te invit sa-ti rezolvi singur treburile 😀
De acord insa ca tre’ sa existe si niste comunicare si, daca nu comentezi acum, peste 5 ani e irelevant. Iar prietenii ar trebui sa poata fi sinceri unii cu altii fara sa faca bot. Pana la urma aveai intentii laudabile cu tipa si nu spuneai chestiile alea doar sa nu taci
ai fi surprinsa sa afli cate dintre prietenele mele au alta conceptie despre prietenie si cum se supara dupa o sesiune de “ce faci tu nu e bine”. da, aveam intentii bune, numai ca nu s-a vazut asta. 🙂 oricum nu mai conteaza, ruptura s-a produs.
la ce ruptura te referi?
la ruptura unei prietenii. cea despre care am vorbit in introducere.
Meritați un Like. Felicitări!
Nu stiu ce sa zic, nu prea sunt de acord aici! Daca as fi ascultat vreodata reprosurile oamenilor din jurul meu, acum as fi fost maritata cu un popa si probabil lucrand ca vanzatoare la alimentara din colt. Experienta mea de viata imi spune ca nimeni in lumea asta nu stie ce-i mai bine pentru tine inafara de tine. De obicei oamenii care dau “un sfat” il dau prin prisma temerilor si frustrarilor lor. Pai eu cand voiam sa ma apuc de freelancing tu stii ce auzeam? Ca nu se fac bani, ca degeaba incerc pentru ca n-o sa reusesc, ca sunt prea batrana pentru o schimbare de cariera (aveam 25 de ani!!!!). Si astea le auzeam din partea celor mai apropiate persoane, ca doar nu am facut sondaj pe strada, printre straini.
Eu pana acum tot ce am facut am facut “in ciuda” celor din jur, dupa cum imi spunea o fosta prietena. Si culmea, nu prea am gresit. Stiu ca e o atitudine ingamfata, dar e singura care m-a salvat de viata de sclav.
Singurul din lumea asta de a carui critica ascult e iubitul meu. Pentru ca ma cunoaste mai bine decat oricine.
Iar referitor la mancare, eu am aceeasi regula ca si dojo: nu-ti place, fa-ti. Si in acelasi fel in care aplic regula mea ascult si de regula altora (de exemplu iubi care are aceeasi regula). Nu e “datoria” femeii sau a barbatului sa faca de mancare. Amandoi muncim in mod egal si cand unul dintre noi isi rupe din timpul lui ca sa-i faca mancare si celuilalt de obicei se tace si se inghite, la propriu :)))
nu toata lumea e la fel de puternica. adica sa se incapataneze sa demonstreze contrariul si sa mai si reuseasca. poate ca nimeni nu stie ce-i mai bine pentru tine, dar ce te faci cand nici tu nu stii ce-i mai bine sau ce vrei? de ce sa respingi sfaturile sau reprosurile sau parerile celor care te observa din afara si care nu-ti vor decat binele?
nu vorbim aici despre rautaciosii care deschid gura numai sa-ti faca greutati sau sa iti puna bete in roate sau care comenteaza din invidie…
Sa-ti spun ce ma fac atunci cand nici eu nu stiu: prefer sa gresesc pe barba mea decat pe barba altuia. Cand gresesc din cauza ca am ascultat sfatul altuia ma voi gandi mereu ca daca nu il ascultam nu greseam si e posibil sa prind chiar si ciuda pe persoana respectiva. Invat mai mult atunci cand gresesc din cauza mea, pentru ca stiu motivele care m-au impins la acea actiune drept pentru care incerc sa le evit in viitor.
Iar oamenii nu trebuie sa fie rautaciosi sau sa-ti doreasca raul ca sa-ti dea un sfat gresit (eu nici nu mai am oameni din astia in viata mea, ii exclud imediat ce ii identific). Mie propriul meu tata imi spunea ca sunt prea “batrana” pentru o schimbare de cariera. Dar asta nu din cauza ca nu ma iubeste sau nu imi vrea binele, tocmai din contra. Tatal meu purr si simplu se afla in alta zona de suportabilitate a riscului in comparatie cu mine: el prefera sa fie mai mult inspre partea sigura a lucrurilor (job de la 9 la 5). El dandu-mi acest sfat practic ma invata cum sa-mi fie bine, la modul la care percepe el binele. Doar ca binele lui nu e si binele meu 😀
De asta nu ascult sfaturile celorlalti. Pentru ca eu stiu cel mai bine ce ma face sa vibrez si care imi sunt limitele.
Inainte sa fiu freelancer stii ce faceam? Unul dintre joburi a fost cel de vanzatoare la taraba. Dap. Bine, asta nu inseamna ca nu stiam programare, doar ca din cauza sfaturilor celor din jur mi se parea ca nu pot sa fac nimic altceva decat sa vand baterii sau ce vindeam eu pe acolo. Iti imaginezi ca a fost o schimbare pentru mine…
nu zic ca n-ai dreptate si sunt de acord: invat din greselile mele, nu din ale altora. chestia e ca eu vorbeam de cum ii afecteaza pe cei din jur comportamentul nostru. adica daca tu plescai atunci cand mananci si iti spun frumos ca e urat sau ca ma deranjeaza, io zic ca e urat din partea ta sa continui. de exemplu.
ca sa fiu mai clara, reprosurile pe care i le facusem prietenei despre care vorbesc se refereau la o schimbare totala a comportamentului ei. devenise exact genul de persoana care pe mine ma calca pe bataturi. nu intru in detalii ca nu are rost. si i-am spus ca nu-mi place ce-a devenit, ca evit oamenii care se comporta cum o face ea si ca nu mai avem nimic in comun. ea mi-a raspuns ca nu sunt obligata sa o plac. la atitudinea asta ma refer. poate is mai clara acuma 🙂
eu zic sa ai rabdare cu ea ca o sa se schimbe.daca zici ca nu era asa cum ii acum.probabil o sa si dea seama ca nu e bine ce a devenit si o sa si revina.
am vrut sa iti toate astea pt ca si eu am avut o ruptura de genu si nu am vb un an cu o prietena de a mea si pana la urma ne am impact dar nu mai e la fel 🙁 si nici nu o sa mai fie vreodata.
Când se va schimba Gutinul.
Numai citesc nu comentez in general dar simt nevoia sa fac niste remarci aici, poate in sufletul mamei tale careia i se faceau reprosuri exista sentimentul de umilinta sau de jena pentru faptul ca a gresit, e foarte usor sa critici si sa transezi in sufletul cuiva care a depus o munca sau un efort pentru tine, care a facut ceva benevol pentru altcineva si care in loc sa primeasca un multumesc primeste o critica. Eu am pe cineva in familie extrem de critic si iti spun sincer ca este deranjant si frustrant, orice remarca daca este spusa pe un ton cald, cu drag zic eu ca este primita pozitiv dar orice remarca spusa cu un ton critic porneste in creierul persoanei criticate un sistem de autoaparare care se poate maifesta prin replici de genul “nu mai fac, fa tu”. Inainte sa criticam (din nou) pe cei care nu accepta critica mult mai bine ar fi sa fim atenti la modul in care criticam, la chestiile pentru care criticam, la sentimentele celui pe care il “atentiona” de ceva, etc. Daca dorim o schimbare in comportamentul unei persoane cu care aveam de a face, primul pas este sa observam ce facem noi ca sa generam acele reactii. Nu spun ca este interzis sa ai sugestii dar consider ca este mult mai de apreciat o persoana care face acest lucru cu dragoste, poate cu amuzament dar oricum, intr-un mod in care nu va rani sentimentele persoanei cu care relationeaza
nu zic ca n-ai dreptate, mai ales la faza cu tonul. insa nu mi se pare normal ca atunci cand cineva te atentioneaza ca ai gresit (nu ma refer aici la mancare sau la ceva de genul, ci la un comportament care deranjeaza), sa-ti iei jucariile si sa pleci in loc sa te autoanalizezi un pic. dar am dezvoltat mai mult in comentariile de mai sus.
eu am observat ca acele critici care ating ceva profund din fiinta celui asupra caruia sunt indreptate, nu Din pacate, nimeni nu se poate schimba radical.
Sunt anumite trasaturi care definesc o persoana, si daca pt noi sunt neplacute, e nasol, dar a le critica inseamna a anula interiorul acelei persoane, a o face sa se simta nevaloroasa pentru ca nu e cum ne place noua.
de fiecare data cand am criticat, tot eu am suferit si prietenia s-a racit. si eu rezist f bine la critici si nu i-am inteles multa vreme pe cei care nu rezista.
ulterior, in situatii din astea, m-am indepartat, am rarit relatiile si s-a mai stins de la sine. Sa-ti dau un exemplu, am avut o prietena care ma pisa mereu cu acelasi lucru, parca eram in sceneta cu castravetele, tot la aia se ajungea.E vb de o chestiune f personala, care nu discuta si nu se critica. Daca i-as fi spus f clar ca ma deranjeaza ceea ce face, (am incercat aluzii) nu ar fi inteles, asa ca am rarit-o si gata.
Prietenii adevarati sunt f f putini. De obicei, doar aceste prietenii rezista si la critici. Si de obicei ei stiu sa nu atinga acele corzi f f sensibile.
cat despre faza cu mancarea samd, cand cineva face o munca in locul tau e f neplacut sa fii criticat, de aia probabil mama ta se simtea jignita. Facea si ea cum putea si cat putea, dar FACEA. Numai cine nu munceste nu greseste:) Dar ar fi trebuit sa spuna clar lucrul asta, ca o deranjeaza sa nu ii apreciezi efortul, inteleg f bine ca pt un copil schimburile astea de replici sunt f aiurea.
Eu sunt in situatia ca nu mai pot face munci in gospodarie, si din cauza acestei inferioritati fizice nici pe tanti care ne ajuta la curatenie nu o critic. Daramite pe sot. Ei fac in locul meu, pt mine, si nu pot sa spun decat multumesc.
vad ca am sters din greseala ceva din prima fraza, scuze, vroiam sa spun:
„eu am observat ca acele critici care ating ceva profund din fiinta celui asupra caruia sunt indreptate nu sunt constructive”
Din punctul meu de vedere , exista o diferenta cruciala intre o remarca constructiva si un repros . Odata ce ai facut un repros ,acea persoana nu isi va analiza neaparat greselile , ci va capata o repulsie fata de persoana care a facut reprosul. Si pe buna dreptate. Reprosurile sunt imorale , nimeni nu are dreptul sa judece pe nimeni . La fel de lipsit de etica este si faptul ca atunci cand faci un repros , e doar opinia ta personala , subiectiva , iar o persoana merita sa aiba (trebuie sa aiba) propria sa identitate si sa nu fie influentat considerabil de cei din jur . In concluzie , reprosurile nu mi se par o dovada de franchete si nici de altruism , ci doar un mijloc de a face o persoana sa se simta prost si de a-i scadea motivatia.
mdaaa, ai cumva dreptate. insa daca e o persoana draga fata de care gresesti repetat si iti spune ca o deranjeaza sau o faci sa sufere… poate reprosul ala poate face un bine.
Cum reușesc eu să tac? Îmi impun asta,iar uneori devine reacție de ,,foc automat”. Când e vorba de lucru serios și nu-mi permit să tac,dar reușesc să-mi dau seama că nu merită să port un dialog ce poate degenera în unul nesănătos,îmi pun căștile la urechi,dau drumul la muzică la volum maxim și las persoana respectivă să se descarce. În caz de agresiune fizică/psihică plec. Undeva unde mă simt bine,după ce anunț mai întâi poliția. Chiar dacă nu e dreptate pe Pământ,iar răutatea pare să învingă,eu știu că faptul de a apela la Poliție la timp poate face diferența între libertate și sclavie.