Reţeta succesului în blogging

Poate vi se va părea o aroganţă din partea mea, dar am vrut să vă atrag puţin atenţia cu titlul ăsta.

Nu scriu postul comparându-mă cu A-listerii. De fapt, nu mă compar cu nimeni, vreau doar să împărtăseşc din experienţa mea cu cei care vor să afle cum am reuşit eu să scot căpşorul un pic mai mult din anonimat.

În primul rând NICIODATĂ nu m-a interesat să mă bage „ăia mari” în seamă. Adică nu am făcut un scop din asta. Dimpotrivă, am comentat foarte puţin (înspre deloc) pe blogurile Sfintei Treimi bloggeristice. O dată pentru că îmi era ruşine să nu spun vreo prostie, a doua oară să nu se ia vreun comentator de-al casei de mine, că eram şi sunt conştientă că cititorii altor bloguri nu sunt mereu în targetul blogului meu. Şi, la fel cum zice Dojo, nu mă interesează să-mi construiesc brandul prin înjurături sau prin răutaţi. Mai bine stau în banca mea, mă împrietenesc cu cei cu care mă aseamăn şi învăţ de la cei mai mari.


Singurul meu scop a fost ÎNTOTDEAUNA să îmi fie citite textele, nu topurile, nu obţinerea de cât mai multe contracte (pf, până în 2009 nici nu mă gândeam că exista vreo şansă să fac bani din blog). Şi acuma, dacă nici o agenţie n-ar mai apela la blogul meu pentru publicitate, nu zic că nu mi-ar părea rău, dar nu asta e menirea principală a blogului meu. Am vrut să scriu şi să împart cu lumea idei, experienţe, trăiri, impresii. Şi asta continui să fac, pentru că ador feedback-ul, iubesc să fiu de ajutor şi, evident, îmi place să scriu.

Am reuşit să aduc tomatacuscufita unde e azi prin 3 metode.

Am comentat pe bloguri.

Când mi-am făcut primul jurnal pe blogspot am căutat pe Google bloguri din România. Pe atunci nu exista sau nu ştiam eu de nici o baza de date cu blogurile româneşti. Aşa că am găsit câteva, le-am trecut într-un excel după ce comentam şi a doua zi intram din nou să văd dacă mi s-a răspuns.  Am învăţat cum e cu statisticile, cum poţi vedea de unde îţi vin vizitatori, am intrat pe alte linkuri şi aşa, din aproape în aproape mi-am selectat blogurile care chiar îmi plăceau, le citeam şi le comentam zilnic. Nici de Google Reader nu ştiam pe atunci, poate nici nu exista, aşa că am ţinut mult timp de excelul meu. Încetul cu încetul lumea a început să vină şi la mine, să citească, să comenteze, mi-am făcut un blogroll, am ajuns în alte blogroll-uri şi aşa, cu paşi mărunţi, lumea a început să audă tot mai des despre Tomată. Primul blogger mare care m-a băgat în seamă a fost Dan. Mi-a întors vizita şi comentariul, după care, mi-a oferit posibilitatea să scriu  un guest post pentru blogul lui. Am fost foarte flatată şi am început să mă dedic şi mai mult scrisului.

Tot în categoria asta a comentariilor mai intra şi răspunsul la comentariile primite. La un moment dat eram dată ca exemplu pentru rigurozitatea cu care în fiecare seară răspundeam printr-un comentariu luuung fiecărui comentator de pe blog, chiar daca tot ce spunea era un smiley face. Asta nu prea se mai întâmplă acuma, că din nefericire nu mai am timp. Dar încerc să-mi reiau obiceiul ăsta.

Am făcut lepşe.

Sunt foarte mulţi bloggeri care „au un dinte” împotriva lepşelor. Li se par stupide, numai pentru bloggerii începători. Mie mi-au plăcut de la început şi abia aşteptam să primesc una. E drept, nu toate lepşele sunt inteligente, multe chiar mi-au displăcut, dar din respect pentru cel care mi-a pasat-o, am făcut-o în stilul meu. Cei care sunt împotriva lepşelor uită un lucru important: acest tip de postări sunt surse de linkuri. Îţi poţi aduce cititori pe blog pasându-le la rândul tău mai multor bloggeri.

Am participat la concursuri.

Nu la concursuri cu premii prin tragere la sorţi, care aveau ca temă răspunsul la o întrebare, ci la concursuri de scris pe 3 teme date. Adică pentru a obţine voturi trebuia să scriu bine şi frumos. Nu exista Facebook ca să primesc tone de like-uri şi e mai bine că nu exista. Domeniul pe care scriu acuma e câştigat la un concurs de genul, reuşind să mă clasez pe locul IV. Din câte ştiu eu, nu se mai fac concursuri de genul ăsta şi e mare păcat. RoBlogFest nu promovează talente. Şi acolo e cu voturi şi cu renume.

E chiar atât de simplu să-ţi faci blogul cunoscut. Ah, că nu se întâmplă peste noapte… asta e, împacă-te cu ideea şi perseverează. Sunt o grămadă de bloguri în .ro la ora actuală, ceea ce face şi mai grea ieşirea din anonimat, dar dacă îţi doreşti cu adevărat ca lumea să te citească şi să te comenteze, se poate.


N-are rost să mai spun că sunt obligatorii gramatica limbii române şi măcar un dram de talent literar, că asta s-a tot scris. Să nu furi nu e numai una din cele 10 porunci biblice, e ssi una dintre cele 10 porunci bloggeristice. Să fii constant şi să le oferi cititorilor tăi mereu ceva nou. Dar astea sunt deja sfaturi redundante, pe care le citiţi pe fiecare blog.

În concluzie: îmi urmez mereu propriile reguli: pe blogul meu, eu tai şi spânzur. Nimeni nu mă înjură, cel puţin nu neargumentat, nimeni nu face spam, nimeni nu se ia de ceilalţi comentatori ca la uşa cortului. Îmi plac mediile paşnice şi prietenoase, mor după un zâmbet şi după cuvinte frumoase.

Atât.