Cele mai longevive relații cu obiectele
Dacă aș sta să numar pe degete de câte ori am pierdut sau am spart lucruri, cred ca mi-ar fi suficiente cele două mâini ale mele. În afara de o cheie pe care trebuia să o port la gât când eram mică, dar pe care o țineam în mână, de o pereche de mănuși, care mi-a căzut din poală când m-am dat jos dintr-o mașină și de agrafe de păr… nu prea îmi amintesc să fi pierdut obiecte importante.
Mi-a venit ideea acestui post și a inventarierii obiectelor care locuiesc demult în casa mea, uitându-mă zilele trecute la un piaptăn albastru pe care îl am de 9 sau 10 ani și nu știu ce m-aș face fără el. E piaptănul care m-a dezvățat de perie, care îmi descâlcește firele fără să mă tragă, care nu își schimbă culoarea dacă îl folosesc când mă vopsesc, ce mai? e piaptănul ideal.
Apoi o altă relație de foarte lungă durată e cea cu un lănțișor de argint care are drept pandantiv un @, pe care îl admiră toată lumea. L-am primit acum foarte mulți ani, nici nu mai știu câți, de la mătușa mea și de atunci nu-l dau jos decât când port mărgele, adică foarte rar.
Când am intrat la facultate știam că urma să merg mult pe jos, obicei ce nu se prea potrivea cu tocurile mele înalte pe care le purtam în liceu. Așa că m-am dus cu tatăl meu în piață să-mi cumpere pantofi cu talpă plată, să pot umbla pe jos de acasă până la facultate. Asta se întâmpla prin 2002. Și acum am ghetuțele alea și sunt într-o stare perfectă, deși le-am purtat și încă le mai port de le zăpăcesc. Nu s-au demodat, nu s-au rupt, nu s-au descusut, doar flecurile tocurilor (că au puțin toc gros) au trebuit schimbate din când în când.
Unul dintre obiectele care nu-mi sunt dragi deloc e un tablou ce atârnă pe peretele din sufragerie de muuuuult prea mulți ani. Nefiind casa mea până anul trecut, n-am zis nimic, cred că nici nu l-am băgat în seama. Dar acuma, de câte ori mă uit la el, îl ameninț că ajunge pe peretele casei de sat.
Numai de obiectele astea îmi aduc aminte acuma, fără să intru pe teritoriul mobilelor și al obiectelor de prin vitrine… Unele îmi sunt dragi și nu m-aș despărți de ele, pe altele le-aș părăsi fără nici o mustrare de conștiință.
@-ul ala parca l-ai avut si sambata, nu?
intotdeauna il am 🙂
imi place tema 😀 , cele mai “vechi vechituri” sunt o pereche de cizme de piele, negre, imblanite, talpa dreapta-clasica , lungi peste genunchi, cumparate din magazinul Bega, pe vremea cand aveam 16 ani, adica exact cu 16 ani in urma. Sunt intr-o stare pefrecta de “functionare”, colegele de birou m-au intrebat cand le-am scos la purtat, de unde mi le-am luat si cat am dat pe ele :)); pe vremea aceea Bega inca avea un aer comunist, Timisoreni cu siguranta isi aduc aminte .
eu am o fata de perina cu mickey mouse pe ea de 20 de ani, o iubesc de nu n-are rost, i-am facut si poza sa mai pot scoate un exemplar sa nu cumva raman fara fata mea de perina preferata !! materialu a ajuns deja transparent :))
noroc cu “tigara electronica” , mi-am adus aminte ca am si eu o fata de perina mica, facut de bunica mea, cand aveam 6 (3) ani si are brodata pe ea initialele de numelui “DDR”, sunt brodate de bunica. Fata de perina este facuta dintr-un saculet care era folosit la gradinita, pe vremea aceea fiecare copil avea saculet cu lucruri personale agatate la banca, deci de fapt este facut de la 3 ani si cand am terminat gradi, i-a pus bunica nasturi si era gata fata de perina :d
imi amintesc ca pe vremuri aveam lucruri la care tineam ca la ochii din cap, in ultimii ani ins anu stiu ce s-a intamplat cu multe dintre ele.
cel mai vechi, vechi, este un ghiozdan de prin clasa a 4-a cu care inca mai mergeam la drum, Budapesta gen, acum vreo 2 ani, adica a tras saracul vreo 14 ani.
ar mai fi o geaca de prin gimnaziu pe care a mostenit-o acum mama, cred ca geaca aia o sa traiasca for ever
nu prea am obiecte vechi, insa mama are un set de farfurii pt tort la care tanjesc si nu mi le ar da nici in ruptul capului pt ca tine ff mult la el (il are cam de 30 de ani!!!).
din cate stiu, eu am un tricou si o pereche de pantaloni in carouri de acum 10 ani de care nu vreau sa ma desparte si (cred) ca mai am o papusa de care are saraca in jur de 20 de ani!!!!
Obiectele – dragi sau nu dar indeosebi cele vechi- au un ,,ecou” asupra noastra; daca este placut (amintiri frumoase) este ok, daca nu este placut… le indepartam, ca sa nu ne amintim suferinta, asociata lor – obiectelor care ne intristeaza…
O Scufita de Santa , o pilota ca frisca pe blog-gradina, ca sa fie la caldurica si o iubire-bibelou…
Ma rog, daca nu de cristal pur, atunci de portelan boem… Minulescian :
http://www.youtube.com/watch?v=GMQ5QMAg9nQ
Ca o adevarata colectionara de lucruri cu care am petrecut o buna bucata din viata pot sa-ti spun ca mi-as deschide propria galerie.Pentru ca in toate am investit emotii. 🙂
Nu cred ca am ceva mai vechi de 2 ani, m’am mutat de prea multe ori si multe dintre ele s’au pierdut sau nu au mai avut loc printre bagaje. Desi, am o perna care se incolaceste in jurul gatului pe care o am de ceva timp si imi place la nebunie.
Cand vei scapa de cele care nu iti plac? 😀
se pune o tava de friptura? e o tava mostenita de mama de la mama ei (facand o socoteala sumara, cred ca are vreo 50 de ani tava aia), pe care am ciordit-o fara pic de remuscari cand am plecat de acasa. (m-am mutat de 4-5 ori de cand am plecat de acasa si n-am pierdut-o, desi aproape de fiecare data am uitat/lasat cate ceva)
mama vrea sa mi-o arunce, cica nu se pupa tava veche in casa noua, dar eu tin la tava aia, am mancat toata copilaria fripturi facute in ea; isi face treaba impecabil ( si n-arata a tava de 50 de ani) si mancare facuta in ea are gust de acasa.