Ce înseamnă să fii onest

Autor: Oscar Wilde
Nationalitate: englez
Titlu original: The Importance of Being Earnest
Anul aparitiei: 1895
Nr. de pagini: 67 (Penguin Popular Classics)
Premii: nu
Ecranizare: The Importance of Being Earnest (2002)
Nota mea: 5/5
Alte romane de acelasi autor: Portretul lui Dorian Gray

N-am mai citit de multă vreme o piesă de teatru, să nu mai zic de ultima oară când am văzut una pe scenă. Am luat Ce înseamnă să fii onest de la un schimb de cărți al cărui număr l-am uitat, atât de îndepărtat e. Am tot amânat să citesc piesa la fel cum am amânat să și scriu despre ea. A nu se înțelege de aici că nu mi-a plăcut, că doar vedeți nota pe care i-am dat-o. Pur și simplu m-am mișcat mai greu, deși e o cărticică scurtă.

În afară de Portretul lui Dorian Gray n-am mai citit nimic de Oscar Wilde, însă sunt foarte la curent cu reputația lui și cu viața nonconformistă pe care a dus-o. Ce înseamnă să fii onest nu este cu nimic mai prejos fată de cea mai celebră lucrare a lui, dimpotrivă oferă un punct de abordare total opus. Daca Portretul e o carte misterioasă, un thriller chiar, piesa aceasta e o comedie de moravuri, care îi confirmă geniul lui Wilde.

Deliciul operelor lui Wilde constă în limbaj, am învățat asta încă din facultate. Însă pe atunci nu citisem Portretul în engleză și aveam să înțeleg asta abia acuma, când am citit piesa în engleză. Limbajul, dialogul, replicile, totul e splendid. Printr-un limbaj atât de rafinat și de pompos, Wilde redă scene de un comic elegant. Personajele nu sunt nici ele mai prejos, toate păstrează aura aristocrată a englezilor secolului 19, și totuși Wilde își bate joc de ele. Să vă povestesc un pic despre ce este vorba.

Doi prieteni, Jack Worthing și Algernon Moncrieff, intră în bucluc și își strică socotelile atunci când se îndrăgostesc ficare de câte o tânără apropiată celuilalt și când își arogă o identitate falsă.  Mai precis: Jack Worthing este un gentleman, un exemplu în societatea dintr-un sat și tutorele tinerei Cecily, nepoata defunctului său părinte adoptiv. Când Jack se află la Londra, din gentleman se transformă într-un playboy și odată cu firea i se schimbă și identitatea. Îl cheamă Ernest.

Această identitate fabricată poartă numele de „bunburyism” în accepțiunea prietenlui său Algie. Toată tărășenia cu numele iese la suprafață când Algie fură port-țigaretul așa zisului Ernest pe care scrie „pentru unchiul Jack, cu drag de la Cecily”. Intrigat, Algie îl interoghează pe Jack și află că Ernest (numele după care îl cunoaște toată Londra) nu e numele lui adevărat, ci o născocire.

„JACK: It isn’t Ernest; it’s Jack.
ALGERNON: You have always told me it was Ernest. I have introduced you to every one as Ernest. You answer to the name of Ernest. You look as if your name was Ernest. You are the most earnest-looking person I ever saw in my life. It is perfectly absurd your saying that your name isn’t Ernest. It’s on your cards. Here’s one of them. „Mr. Ernest Worthing, B.4, The Albany.” I’ll keep this as a proof that your name is Ernest if ever you attempt to deny it to me, or to Gwendolen, or to anyone else.”

Pentru a putea duce o viață plină de desfrâu fără a-și păta reputația din Hertfordshire, Jack și-a creat un alibi, un frate geamăn, pe nume Ernest Worthing. Algie recunoaște în această tactică, propriul său truc, căruia îi dă numele de Bunbury. Adică prietenul imaginar, de care Algie se folosește când trebuie să se sustragă de la diverse întâlniri sau evenimente. Când n-are chef să meargă undeva, bagă scuza cu prietenul Bunbury căruia i s-a întâmplat ceva teribil.

Toată situația asta nu poate dura la nesfârșit și nu poate trece fără repercusiuni, mai ales când „Ernest” se îndrăgostește de Gwendolen, verișoara lui Algernon. Aceasta îi răspunde cu acelelași sentimente, numai că motivul pentru care îl iubește așa mult e numele lui: Ernest. Drept pentru care, Jack decide să-și schimbe numele pentru a se putea căsători cu tânăra, care nu l-ar lua nicicum dacă ar avea un nume atât de insipid ca Jack.

Intrigat și de misterioasa Cecily, nu numai de numele descoperit pe port-țigaret, Algernon, se dă drept fratele lui Jack, Ernest, și merge acasă la el, la Hertfordshire, pentru a descoperi cine e Cecily. Când o cunoaște, se îndrăgostește de ea (adică pe loc) și decide că vrea să se căsătorească cu ea. Și ea, la fel ca și Gwendolen, e amorezată de numele Ernest, așa că și Algernon decide să își schimbe numele în Ernest.

Comicul de situație și de limbaj e absolut savuros când cele două demoazele se întâlnesc și își povestesc una alteia despre Ernestul ei. Un moment ce în realitate ar părea penibil și greu de suportat, e foarte comic în piesă: momentul în care toți își demască adevărata identitate și, mai mult de-atât, aflăm misterul nașterii lui Jack.

Mi-ar plăcea să văd reprezentată pe o scenă piesa în limba ei maternă. Desigur aș putea să mă uit la filmul cu Colin Firth și cu Rupert Everett, însă tot mai fain ar fi live. La film totuși o să mă uit.

Dacă vreți să citiți piesa, ceea ce vă recomand cu căldură, citiți-o neapărat în engleză.