Mafia din scolile din Romania

În urma articolului de pe adevărul.ro am primit un mail care m-a supărat foarte tare şi m-a încărcat şi mai mult cu nervi împotriva sistemului. Nu pentru că expeditoarea lui îmi imputa ceva mie, dimpotrivă, se identifica cu deznădejdea mea, căuta un sfat, o ureche care să îi asculte durerea şi poate o soluţie la care ea nu s-a gândit. I-am cerut permisiunea de a posta pe blog fragmente din mailul ei şi pentru că biata femeie mi-a permis, împărtăşesc şi cu voi infernul prin care trece. Şi sunt sigură că nu e singura în situaţia ei, însă mulţi aleg să tacă din gură şi să nu facă nimic. Rusine lor. Desigur, cu acest post nu se va întâmpla nimic, însă e bine să se ştie, poate îşi găseşte vreun aliat printre voi, cititorii mei sau poate vă dă ghes să faceţi ceva şi să nu mai lăsaţi pe alţii să hotărască pe banii voştri.

„Noi avem o problema cu care ne luptam de anul trecut si in care nu numai ca nu am rezolvat nimic, dar am ajuns sa mi se explice ca avem o problema pentru ca cerem ceva ce nu se poate in Romania: corectitudine si cinste.

E vorba de faptul ca avem un baietel, care e acum la scoala din zona in clasa a doua. Suntem doi oameni, din care sotul meu are un diabet necompensat care il face destul de sensibil si, in acelasi timp, il predispune la stari foarte proaste, eu m-am retras treptat din planul de a avea o cariera si deocamdata lucrez voluntar la o revista sf, incercand sa fiu cat mai mult acasa alaturi de ei. […] Ne imbracam si echipam copilul cum putem mai bine ca sa mearga la scoala, vanez reduceri ca sa ii pot oferi haine pe masura si faine.

Cat a fost la gradinita, am ajuns sa platim de ne-am saturat: perdele de un anume tip, xerox, apa, masa, tavi, fonduri. La prima obiectie s-au suparat foarte tare si, nu stiu ce s-a intamplat, dar baietelul nostru, care abia astepta sa mearga la gradi pana atunci, acum urla ca disperatul sa nu il mai lasam acolo si se agata de scari de parca il duceam la bataie. Am economisit atunci din bani nemailasandu-l la masa acolo, sau neducandu-l la serbarea de iarna, ca sa pot plati banii de cadou pt educatoare.

Dupa toate astea am hotarat sa alegem scoala de langa noi, mai modesta. Am zis noi ca se merita ca e aproape, ajungem pe jos, si ca probabil fiind oameni mai saracuti, nu umbla sa ceara asa sume de milioane.

Ne-am inselat amarnic. Cand am propus, prea entuziasti, sa ne organizam economicos, s-a creeat un scandal monstru, s-a instalat la comitetul de parinti o grupare adulatoare a invatatoarei, care dorea sa mobileze, ofere, cadoriseasca etc. Am refuzat sa platim sumele cerute cu japca (legal vorbind, optionale) si treptat a trebuit sa suportam urlete de la alti parinti, insulte, incalcarea intimitatii, ba si amenintari de la directoare ca ne da afara din scoala. Eu am terminat dreptul, asa ca am luat-o pe calea legala: sesizare administrativa, etc. Am fost la Inspectorat pt problemele cu scoala, la politie pt cele cu parintii. La fiecare pas incercau sa ne inchida gura, iar intre timp se regrupau, se dotau cu chitante false etc. O comisie de inspectie i-a prins pe nepregatite si au anulat-o pe motiv tehnic, ca psîoloaga lor fusese chemata in afara programului. Un intreg circ, iar in clasa copilul era certat, umilit, timorat, ceilalti colegi nu se mai jucau cu el “ca il cearta parintii”.

Politia, care la inceput chiar ne povestea ca au mai avut probleme in alti ani la scoala respectiva (era un tip mai tanar) a uitat sa ne mai raspunda la sesizare, intre timp invatatoarea a dat oficial startul la luptele cu noi, cand a suspendat serbarea de Craciun “ca o enervam noi”. Apoi a anuntat ca nu mai vine la clasa pana nu ne retragem noi. Ne-am mutat la alta clasa, ca nu aveam pile sa ma mut la o alta scoala. In plus, am inceput sa inteleg ca ma lupt cu o caracatita careia nu ii putem face fata de unii singuri. Ne-au spus si persoane dintre cele care ar fi trebuit sa vegheze asupra nediscriminarii si educatiei egale pentru toti ca “nu se poate sa permitem ca unii sa faca asa. Daca incep toti sa zica nu dam, ce ne facem?!”

Dezgustata de lipsa oricarei solidaritati din partea altor parinti, care stiam ca gandesc ca noi, dar care nu voiau sa se afiseze, i-am spus foarte frumos ca eu nu m-am dus sa fac public sistemul lor corupt, ei imping tot mai departe problema, nevoind sa ne lase loc sa traim cu optiunea noastra, fara sa ii faca rau copilului si fara sa le spuna macar odata celorlalti parinti ca scoala nu ii sustine in agresiunile lor.

Pe scurt, cei din scoala isi suplimenteaza salariile de mizerie pe spinarea parintilor, fara drept de apel, uniti intr-un front in care nimeni nu tradeaza. Daca cineva nu se supune, urmeaza contramasurile: umilire, hartuire, razbunarea pe copil, iar, daca se poate, acesta este singularizat ca prost, bataus, copil-problema. Nu am avut probleme cu calificativele pana acum, compensez cat pot acasa pregatindu-l pe cel mic cu ce pot; stiu pentru ca imi spune ca nu este laudat niciodata la scoala, nu este intrebat sau pus sa citeasca decat f rar, si nici la un concurs gratuit nu a fost invitat sa participe.

Deci, unde este educatia gratuita? Unde sunt drepturile egale? Anul acesta am luat-o de la capat: se urla la noi ca sa platim 250 de lei pentru un parchet pe care nu l-am dorit si nu m-am angajat ca il platesc, plus fondurile naibii sa le ia, care se duc intr-o gaura neagra. Am senzatia ca nu gasesc nici o ureche intelegatoare care sa si vina in ajutor. Toti se plang de problema careia noi am indraznit sa ii spunem “NU”, dar le este frica sa o faca pe fata, pentru ca coruptii astia trec la a face rau copiilor. Daca tacem si facem la fel, pasam problema generatiilor viitoare. Nu e corect sa se invete la scola, din vazute, ca “daca dai, esti tratat aproape normal si lasat sa existi, daca nu dai, vezi tu”.

Am ajuns sa discut cu persoane care stiu despre ce e vorba, stiau inca inainte de a termina eu de povestit. Mi-au spus ca nu ne vor lasa, deoarece noi trebuie sa o patim zdravan, ca sa fim o lectie pentru oricine viseaza sa opreasca jumulirea de bani de catre scoli . Am mai citit despre cazuri similare in presa, inabusite fara ecou. Nu am pile care sa ne ajute, si nici nu ma simt tentata sa apar in presa cu nume cu tot, deoarece e copilul la mijloc si deja ii fac destul rau. Suntem stransi cu usa pe tema copilului, in stilul “dati, daca vreti sa nu vi-l distruga“, dar eu nu vreau sa il cresc cu dat spaga. Urasc de cand ma stiu aceasta ciuma care te face sa te simti manjit cand dai aproape la fel ca cel care ia. […]

Am apelat la Avocatul Poporului, am vrut sa apelez destul de devreme la Protectia Copilului, insa m-au auzit la scoala si scoala mi-a luat-o inainte facand un dosar in care ne acuza ca “nu vedem interesul copilului”, dosar pe care nu l-am vazut pana in ziua de azi. Poate ca mi s-au slabit si mie nervii in aceasta cruciada, insa a inceput la un moment dat sa imi fie frica pana unde se intinde aceasta caracatita, cat de sus se acopera aceasta colecta nesfarsita de zeci si sute de lei per copil.

Poate ca nu mai vad padurea de copaci, insa anul trecut am vazut cum nici politia nici inspectoratul nu au de gand sa admita problema si sa faca ceva, orice, sa inteleaga oamenii astia (de fapt sunt cativa care urla tare ca sa ii sperie pe ceilalti care ar gandi mai degraba ca noi), ca sunt paraleli cu bunul simt si cu legea.

Poate par o baba care aduna sesizari si reclamatii si umbla cu ele sub brat, inspirand zambete strambe. Nu am decat 31 de ani, si am crezut multa vreme ca nu trebuie sa fac nicio sesizare, ca nu se poate sa ma haituiasca asa niste oameni pe care nu ii cunosc pentru niste bani pe care nu l-i datorez. Ma urc pe pereti cand ma gandesc ca au reinceput si anul asta. […]

Scoala acum s-a scmecherit, incepuse de anul trecut, de la prima hartie pe care am lasat-o: ei zic oficial ca nu e obligatoriu nici un ban. Sa stam linistiti. Pana ne intalnim in curte cu parintii adunatori de bani, forta din umbra a scolii…Care te pot jigni si provoca si agresa verbal in liniste si pace atata timp cat nu te pocnesc de fata cu martori impartiali.

E tarziu si sunt obosita. Ma simt ca si cum m-ar vedea acesti oameni care nu vor sa inteleaga cat rau fac, ca sunt ca niste oi aliate cu lupul care iau la bataie alte oi care au ales sa spuna NU. M-ar vedea si ar rade. Anul trecut a fost chiar si o adunare, de fata cu directoarea si un politist, in care numai in izmene nu ne-au cautat, mi-au urlat si ce sa mananc si cu ce sa vin la scoala, si de unde sa ma imprumut…numai sa PLATESC.

Pe ce lume traim?? De ce e asa cu susul in jos? […]

Din pacate baietelul meu e foarte afectat de incorectitudini, vede cand este tratat diferit, invata tot mai fara tragere de inima si ne intelegem si mai greu, cand ma vede nervoasa si suparata, e si el agitat…

NU sunt de acord cu acest sistem, si asta cu toata fiinta mea. Exista fonduri europene, donatii oficiale cu hartii, spectacole caritabile. Inteleg ca e nevoie de bani in plus, insa nu stransi cu forta si nu bagati fara acte ba in parchet si perdele, ba nu se stie unde. Calitatea invatamantului nu creste cu nimic de cand cu parchetul, in schimb dezvoltarea inteligentei emotionale a copiilor nu cred ca e compatibila cu a vedea ca e in regula sa isi bata si discrimineze un coleg pentru ca parintii lui nu vor sa plateasca taxa de protectie…”

Nu mai am nimic de adaugat decat că sper că dacă am printre cititori invatatori sau profesori de genul, parinţi ca cei care s-au aliat cu sistemul şi nu sunt capabili să înţeleagă că unii oameni N-AU BANI să întreţină o şcoală, îi rog să nu-mi mai citească blogul. Mi-e scarba de astfel de oameni care n-au compasiune pentru oamenii saraci. In fond si la urma urmei, nu e datoria parintilor sa intretina o scoala, sa o parcheteze, sa o zugraveasca sau sa o mobileze. Si asta se intampla si pe vremea mea, insa se pare ca acum e mult mai avansata problema.