Nu vreau sa-mi bag capul in nisip

Țin neapărat să vă mulțumesc pentru încurajări și pentru încrederea și forța pe care mi-ați dat-o prin comentarii și mailuri. 🙂 Mama mea este în siguranță, azi se întoarce acasă și după circul pe care l-am făcut ieri la spital, din oră în oră intrau asistenta sau infirmiera să verifice dacă e în patul ei. Ah, și nu le-am dat nici măcar un leu șpagă pentru a se ocupa de maica-mea cum trebuie, că nu meritau. Și mai mult de-atât, asistenta de miercuri m-a și auzit când vorbeam pe coridor cu Cezar și îi spuneam că nu vede de la mine nimic. ;)) Ieri n-am mai văzut-o la față.

Referitor la luarea de atitudine, m-am hotărât să nu fac și eu ca alții care au trecut prin ce am trecut eu zilele astea, să nu-mi bag capul în nisip ca struțul și să mă resemnez că las’ că trece de la sine. Așa că:

* am trimis un mail la Pro Tv prin care le explicam situația și le dădeam linkul postului de ieri pentru a avea povestea completă. Până acum nici o reacție.
* am primit numere de telefon și adrese de mail de la diverse publicații sau reporteri și i-am contactat pe cei de la TVR Timișoara, de la debanat.ro, de la pressalert.ro și de la Opinia Timișoarei. Aștept răspunsuri. UPDATE: m-a contactat cineva de la debanat. Urmeaza sa scrie si ei.
* Ora de Timiș a scris deja aici
* am vorbit cu o prietena de la B1 TV care e interesată de subiect și va face un reportaj.
* Tionul a spus că n-are oameni care să scrie despre subiect, deci nu îi interesează. Urât, mai ales că am fost colegi de redacție. Da’ nu mă supăr io dintr-atât.
* i-am trimis un mail si directorului Spitalului Județean și mai am si mailurile catorva instituții pe care ar trebui să le contactez , însă problema e că n-am făcut în viața mea o plângere și tre’ să exersez înainte.

Vreau să le mulțumesc Cristinei și Nebuloasei pentru contacte și pentru cei cu care au vorbit pentru mine, lui Arhi, lui Cosmin și lui Gherhald că au scris despre asta și tuturor celor care mi-au dat sfaturi în mail sau în comentarii. Chiar o să le pun în aplicare.

Nu știu dacă lupta asta va avea un final fericit, nu știu dacă nu va fi ÎNCĂ o poveste pe marginea căreia s-a făcut atâta vâlvă, însă nu vreau să privesc înapoi peste câțiva ani, când voi afla de la știri de altă situație asemănătoare și să mă mustre conștiinta că puteam să fac ceva și n-am făcut. Vă mulțumesc pentru puterea pe care mi-o dați. 🙂

UPDATE: Diseara o sa apar la stirile de la  B1TV si la Kanal D. Am dat declaratie si sper sa nu fie prezentata situatia altfel de cum s-a intamplat. Sper sa nu denatureze stirea si sa spuna ca medicii au fost de vina sau ceva. Sigurul meu scop e ca pacientii din Spitalul Judetean sa beneficieze de o siguranta mai mare si sa fie suplimentat numarul asistentelor. NU VREAU SA FAC RAU NIMANUI, nici asistentelor, nici medicilor, nici macar paznicului. Insa nu vreau sa mai aud ca se intampla asa ceva.

UPDATE 2: a scris si Adevarul, pentru care nu am dat nici o declaratie.

Update 3: a scris si debanat.ro. Destul de tarziu, dar mai bine mai tarziu decat niciodata. Un articol foarte bine scris.